G4Media.ro

Olanda a închis cel mai mare zăcământ de gaze din Europa, responsabil…

Foto: Captură Google Maps

Olanda a închis cel mai mare zăcământ de gaze din Europa, responsabil de cutremure

Guvernul olandez a sistat extracţia de gaze din zăcămintele din provincia Groningen, transmite Deutsche Welle. Extracţia a început acolo în urmă cu 60 de ani. Statul a câştigat o grămadă de bani, dar regiunea a fost serios păgubită.

Zăcămintele subterane de gaze din provincia Groningen, aflată în nordul Olandei, sunt cele mai mari din Europa. Începând din anii 1960 a început acolo extracţia şi producţia totală a fost de aproximativ 2300 de miliarde de metri cubi de gaze. Potrivit estimărilor, în zăcăminte se mai află 450 de miliarde de metri cubi, dar statul a decis să sisteze extracţia.

Aceasta fiindcă s-a dovedit că exploatarea zăcămintelor a provocat cutremure. Până acum au fost numărate aproximativ 1600 de mişcări telurice, în urma cărora zeci de mii de clădiri au fost grav avariate. Cei aproximativ 100.000 de oameni afectaţi au ajuns la mânie şi disperare fiindcă după ani de zile încă nu fuseseră despăgubiţi.

O comisie parlamentară de anchetă a ajuns primăvara trecută la o concluzie foarte gravă: statul olandez şi concernele energetice Shell şi ExxonMobil au neglijat sistematic, vreme de decenii, siguranţa cetăţenilor. În plus, cetăţenii păgubiţi s-au trezit într-o capcană compusă din oprelişti birocratice şi disfuncţionalităţi ale aparatului administrativ.

Guvernul şi concernele energetice au recunoscut că s-au comis greşeli. În aprilie, executivul a aprobat pentru regiunile afectate despăgubiri în valoare de 22 de miliarde de euro. Numai statul olandez a încasat până acum 360 de miliarde de euro din vânzarea gazelor. Shell şi ExxonMobil au încasat aproximativ 66 de miliarde de euro.

Iniţial sistarea extracţiei fusese prevăzută pentru anul 2022. Dar în contextul crizei energetice mondiale, apărute în urma războiului rus de agresiune în Ucraina, guvernul a anunţat toamna trecută că vor mai fi extraşi 2,8 miliarde de metri cubi, aceasta fiind cantitatea minimă necesară pentru funcţionarea industriei şi infrastructurii.

De duminică extracţia a încetat oficial la zăcământul Groningen. Dar o parte din instalaţiile de extracţie vor mai fi menţinute deschise un an, pentru eventualitatea unei „ierni aspre”, urmând a fi „închise pe durată” în octombrie 2024. Cu toate acestea, experţii avertizează că seismele ar putea continua în regiune.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. au tot scos de acolo, da’ de bagat ceva in loc – ioc. puteau injecta apa sarata si stabilizau astfel zacamantul. zic si io