G4Media.ro

Acţiuni de amploare ale poliției în Chiajna, pentru menţinerea ordinii şi liniştii…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Acţiuni de amploare ale poliției în Chiajna, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, depistarea persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Poliţiştii ilfoveni de la ordine publică, economic, rutieră, acţiuni speciale, arme şi muniţii şi crimă organizată participă, sâmbătă, la mai multe acţiuni de amploare în localitatea Chiajna împreună cu jandarmi, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat de presă al IPJ Ilfov, acţiunile vizează menţinerea ordinii şi liniştii publice, depistarea persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi legalitatea înregistrării veniturilor de către agenţii economici, dotaţi cu case de marcat, precum şi prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură penală ori contravenţională.

Sunt verificaţi conducătorii auto pentru consum de alcool şi droguri, vor fi legitimate persoane şi verificate societăţi comerciale, dar şi deţinătorii de arme.

Poliţiştii vor desfăşura orice activităţi specifice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală în judeţul Ilfov, precizează sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...