G4Media.ro

Agent Green: Ariile protejate din România sunt exploatate fără discernământ, dar Ministerul…

sursa foto: Pixabay

Agent Green: Ariile protejate din România sunt exploatate fără discernământ, dar Ministerul Mediului întârzie să evalueze situația, în ciuda presiunilor Comisiei Europene

Un raport realizat de Agent Green și EuroNatur cu date actualizate din 16 zone diferite din România, deținute de stat sau de proprietari privați, a studiat impactul exploatării pădurilor din ariile protejate Natura 2000: Domogled, Maramureș, Făgăraș, Frumoasa și Bârnova. Patru din cele cinci arii protejate sunt subiectul unei proceduri de infringement al Comisiei Europene.

Tăierile ilegale din situri Natura 2000 sunt în atenția Comisiei Europene încă din anul 2019, în urma unei plângeri depusă de Agent Green, ClientEarth și EuroNatur. Conform Uniunii Europene, impactul operațiunilor de exploatare forestieră asupra speciilor și habitatelor protejate trebuie să fie evaluat. Operațiunile de exploatare forestieră în siturile Natura 2000 trebuie să fie supuse, în special, unei evaluări adecvate. Cu toate acestea, legislația din România nu prevedea necesitatea de a efectua aceste evaluări până la recentul OUG 177/2022.

Chiar și așa, ordonanța nu a luat în calcul amenajamentele silvice în vigoare și a stabilit că abia din septembrie se vor face evaluari ale impactului de mediu și evaluări adecvate asupra noilor amenajamente silvice. Mai mult, exploatările continua neîntrerupt, cu încălcarea obligațiilor legale.

Pădurile analizate au vârsta medie de 125 de ani și în toate au fost identificate exploatări sau transporturi active totalizând circa 65 de mii de metri cubi de lemn extras în perioada 2022-2023, prin ordin al ministrului mediului.

”Europa are încă păduri native, iar tezaurul natural unic și de neînlocuit al României este în pericol din cauza lipsei de interes a guvernului”, a spus Bruna Campos, Senior Policy Manager la EuroNatur. “Este nevoie de o acțiune rapidă pentru a stopa tăierile de panică actuale și pentru a proteja aceste păduri primare și seculare din România”.

Raportul subliniază urgența necesității de îmbunătățire a amenajamentelor silvice, a evaluării impactului de mediu generat de exploatările forestiere și a transparenței în privința luării deciziilor de exploatare în arii protejate. Mai mult, organizațiile concluzionează în raport că este necesar un moratoriu la tăieri în arii protejate până când Guvernul României va alinia managementul forestier la obiectivele de conservare din ariile Natura 2000 și la legile UE de mediu.

Pădurile sunt lipsite de protecție

Investigația activiștilor de mediu a identificat că tăierile progresive sunt cele mai răspândite și distrugătoare lucrări silvice care conduc la suprafețe vaste rase, complet dezvelite de păduri. Tăierile progresive ridică îngrijorări serioase față de statusul de conservare al habitatelor intacte și al pădurilor seculare, așa cum era acesta înaintea exploatărilor forestiere, notează raportul.

Documentul semnalează lipsa de transparență în domeniul forestier. Amenajamentele silvice, cruciale pentru monitorizare și management, sunt în continuare cenzurate, descrierile parcelare, hărțile amenajistice și tăierile planificate lipsind informațiile publice.

“Amenajamentele sunt baza pentru transparență. Am câștigat în instanță publicarea tuturor amenajamentelor silvice (publice și private) din România, iar Guvernul le ține la secret cu încălcarea hotărârii judecătorești definitive. Din acest motiv, publicul nu poate participa în mod real la luarea niciunei decizii sau activități de monitorizare”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Organizațiile care au realizat raportul cer adoptarea unui moratoriu asupra tăierilor din ariile protejate până când toate amenajamentele silvice vor avea evaluarile de mediu necesare. Acestea subliniază necesitatea alinierii normelor silvice din România la legislația UE de mediu pentru a proteja ariile Natura 2000.

Europarlamentarii au venit în România să vadă pădurile defrișate

Mai multe grupuri de europarlamentari au venit în România, în urmă cu două săptămâni, ca să constate situația tăierilor ilegale de păduri și a urșilor, dar și investițiile cu bani europeni din infrastructură și mediu.

Unul dintre grupuri a reprezentat o misiune a Comisiei pentru Petiții și a vizitat Capitala, Sfântu Gheorghe și Suceava. Din misiune au făcut parte patru români, dar și colegi din Austria, Bulgaria, Estonia și Spania.

Euparlamentarii s-au întâlnit cu ministrul mediului Tanczos Barna, cu polițiști, magistrați și autorități locale, inclusiv silvice, dar și cu petiționarii care au adus temele legate de mediu, în atenția Parlamentului European.

Un alt grup de șapte europarlamentari a ajuns în România în aceeași perioadă, pentru a se deplasa la Cluj-Napoca și la Alba, ca să evalueze investițiile în infrastructură și mediu finanțate de UE în regiune.

Europarlamentarii fac parte din Comisia de Dezvoltare Regională a Parlamentului European și au vizitat regiunile de nord-vest și centru ale României, pentru a examina proiectele legate de infrastructură și mediu susținute de resursele politicii de coeziune și pentru a discuta problemele legate de programare și absorbție.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. UDMR 2.5% nu are ce căuta la conducerea țării

  2. E normal când paznic la oi e lupul.