G4Media.ro

USR: Alexandru Rafila controlează serviciile județene de ambulanță pentru că îi ține…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

USR: Alexandru Rafila controlează serviciile județene de ambulanță pentru că îi ține pe șefi în interimat, iar posturile depind de semnătura ministrului PSD

Toate serviciile de ambulanță județene din România sunt conduse în prezent de manageri interimari, a căror numire este prelungită din șase în șase luni prin ordin al ministrului Rafila, care își asigură astfel liniștea și blochează orice sesizare a neregulilor, arată un comunicat al USR.

Deputatul USR Adrian Wiener arată că deși serviciile de urgență sunt o componentă esențială a sistemului de sănătate din România, posturile de manageri nu sunt ocupate prin concurs.

Prin urmare, competențele acestora nu sunt verificate printr-un examen și nu au obiective clar asumate și evaluate prin indicatori de performanță. Interimatul nu mai este o stare temporară, ci a devenit regula în aceste instituții.

„Toți stau cuminți în „pixul ministrului”. Niciunul nu se va plânge de ambulanțele vechi de peste 10-15 ani, cu peste 1 milion de kilometri parcurși; nu îi veți auzi denunțând riscul la care se supun ambulanțierii, medicii și asistentele la fiecare misiune; sau să zică ceva de personalul insuficient și suprasolicitat. Interimarul, care speră la încă 6 luni de prelungire, va tăcea. Așa suprimi independența instituțională din România, prin generalizarea interimatelor. Astfel îți asiguri liniștea”, a declarat Adrian Wiener.

”Liniștea ministrului Rafila este obținută însă și prin suprimarea vocilor care semnalează neregulile grave din sistemul medical. Soții Claudia și Iulian Baicu, de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, și Daniela Vameșu, doctor la Serviciului de Ambulanță Tulcea, au rămas fără loc de muncă și au fost hărțuiți prin cercetări disciplinare repetate după ce au atras atenția asupra unor nereguli grave din sistemul medical”, a arătat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Soții Baicu au fost dați afară de o conducere coruptă, numită politic prin interimat din șase în șase luni, de un manager care nu a luat examenul când s-au organizat concursurile la nivel național. Daniela Vameșu a fost cercetată disciplinar de șapte ori, pentru că a sesizat nereguli și a încercat să îmbunătățească activitatea Serviciului de Ambulanță Tulcea, schimbări respinse de managerii acestuia.

„Toți cei care dezvăluie abuzurile din serviciile județene de ambulanță și din spitale devin victime. La Serviciul Județean de Ambulanță Neamț este o doamnă, Dorice Albu se numește, care este acolo de 9 ani și din șase în șase luni i se prelungește mandatul. Se autopropune pe sine. Noi vom încerca să modificăm legea, ca să nu se mai poate prelungi din șase în șase luni. Dacă vocile din interior sunt stinse de un sistem corupt, mafiot, nu ne este protejată viața nici când avem nevoie ca o ambulanță să ajungă la timp, nici când avem nevoie ca un doctor să ne trateze cu responsabilitate”, a transmis Emanuel Ungureanu.

Deputatul USR a precizat de asemenea că e nevoie de schimbări ale legii avertizorului de integritate, care să-i protejeze în mod real pe cei care semnalează neregulile grave din sistemul medical. USR a depus o inițiativă legislativă în acest sens.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...