G4Media.ro

Marea Britanie: Asistentele medicale suspendă greva după ce guvernul a acceptat să…

sursa foto: Twitter/ FiLiA

Marea Britanie: Asistentele medicale suspendă greva după ce guvernul a acceptat să negocieze cu sindicatele care cer salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune

Asistentele medicale din Marea Britanic au anunţat marţi că îşi suspendă mişcarea grevistă şi, în special, mobilizarea de 48 de ore prevăzută pentru săptămâna viitoare, guvernul fiind de acord sa negocieze cu sindicatele care cer salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, scrie AFP.

Într-un comunicat dat publicităţii în comun, Royal College of Nursing (RCN, sindicat principal) şi Ministerul britanic al Sănătăţii au făcut cunoscut că „au căzut de acord să intre într-un proces de discuţii intense”.

Potrivit textului, aceste negocieri vor viza „salariile, condiţiile şi reformele pentru creşterea productivităţii”. Ministrul sănătăţii, Steve Barclay, urmează să se întâlnească miercuri cu responsabili sindicali, se precizează.

Între timp, sindicatul „va suspenda grevele”.

Anunţul intervine în contextul în care mobilizarea asistentelor medicale părea să se întărească, cu o grevă programată cu începere de la 1 martie pentru 48 de ore fără întrerupere.

Această mobilizare, fără precedent ca durată, urma să afecteze pentru prima dată şi serviciile de urgenţă, terapie intensivă, oncologie şi alte departamente care nu şi-au întrerupt lucrul până în prezent.

Asistentele medicale reclamă creşterea salariului pentru anul în curs (2022/2023), dar până acum guvernul a fost gata să negocieze doar pentru anul care urmează, considerând drept „inabordabile” revendicările salariaţilor.

La începutul lunii februarie, asistentele medicale şi lucrătorii pe ambulanţe au decis să oprească lucrul simultan, cea mai importantă mobilizare din istoria sistemului sanitar britanic.

Pe lângă asistentele medicale, ambulanţierii, lucrătorii feroviari sau unii funcţionari publici şi-au întrerupt activitatea de mai multe ori în ultimele luni pentru a cere creşteri salariale din cauza inflaţiei record din Regatul Unit. Aceasta era de peste 10% în ianuarie, reaminteşte AFP.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...