G4Media.ro

Generalul Alexei Maslov, fost șef al forțelor terestre ale Rusiei, a murit…

Generalul Alexei Maslov, fost șef al forțelor terestre ale Rusiei, a murit „subit” la Moscova

Un fost șef al armatei ruse cu legături vechi cu Ucraina a murit „subit” la vârsta de 69 de ani, a anunțat fabrica de tancuri unde lucra, potrivit cotidianului britanic The Telegraph.

Compania de construcții de mașini Uralvagonzavod, cel mai mare producător de tancuri din lume, unde generalul Alexei Maslov a lucrat recent ca reprezentant de vânzări internaționale, nu a oferit alte explicații.

Generalul Maslov, care a fost comandantul șef al forțelor terestre ale Rusiei din 2004 până în 2008, a decedat în ziua de Crăciun la un spital militar din Moscova, a precizat compania.

Uralvagonzavod l-a numit un „comandant distins care a făcut o călătorie curajoasă de la comandant de pluton la comandant-șef al forțelor terestre”.

Legături strânse cu Ucraina

Fostul comandant militar, care provine dintr-o regiune rusă de la granița cu Ucraina, avea legături strânse cu țara invadată de Rusia în februarie.

Cariera militară a generalului Maslov a început în Ucraina sovietică, unde a studiat la un colegiu de top pentru comandanți militari din Harkov. Ulterior, a fost repartizat în Munții Carpați, la granița cu România.

După ce a comandat timp de patru ani forțele fondate ale Rusiei, generalul Maslov a fost numit adjunctul lui Dmitri Rogozin, pe atunci ambasadorul Rusiei la NATO.

Rogozin, un susținător fervent al invaziei rusești în Ucraina, care a fost rănit într-un atac de artilerie ucrainean săptămâna trecută, l-a descris marți pe general ca fiind un „ofițer experimentat, un comandant exigent și o persoană bună”.

Moartea generalului Maslov a survenit la câteva zile după ce un oficial al marinei militare responsabil cu construcția de submarine a suferit, de asemenea, o „moarte subită”.

Alexander Buzakov, în vârstă de 65 de ani, a decedat la sfârșitul săptămânii trecute, la o zi după ce a prezidat ceremonia de lansare la apă a unui nou submarin de la Șantierele Navale ale Amiralității din Sankt Petersburg.

Compania sa a descris moartea sa ca fiind „bruscă, intempestivă și tragică”, dar nu a oferit detalii despre cauza morții.

Vizita lui Putin, anulată în ultimul moment

Coincidență sau nu, Vladimir Putin și-a anulat în ultimul moment o vizită la Nijni Tagil, unde se află sediul Uralvagonzavod. Vizita era prevăzută în data de 24 decembrie, cu o zi înainte de moartea generalului. Informația a fost difuzată de canalul de televiziune E1 din Ekaterinburg, care a citat trei surse.

Vizita fusese pregătită cu atenție: zăpada a fost curățată de pe străzi pentru prima dată în această iarnă, iar traficul în oraș a fost restricționată.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. CIA merge din esec in esec

    • 🤣🤣🤣🤣🤣
      Ceva dovezi ai?

    • @ mihai 😂😂😂😂

    • Te plătesc bine? Sau o faci doar din dragoste de putin?

    • Mihai, atâta timp cât mor generali ruși este vorba de un succes!

    • Așa e, iar KGB, pardon, FSB merge din victorie în victorie, chit că nici Noviciok-ul nu mai e ce era odată, in sensul că pulverizat direct pe chilot nici măcar sterilitate până la a treia generație nu mai dă, așa cum dă, spre exemplu, vaccinul Pfizer…

  2. S-a împiedicat pe scări și a căzut pe fereastră?

  3. Cu oamenii astia moare si know-how-ul 🙂

  4. fsb aplica manual kgb, tradatorii sint eliminati intr-un mod care trebuie sa fie avertisment pentru neascultatori.

  5. Un rusnac bun, este un rusnac mort😜😜😜

  6. Who is next?

  7. generalii rusnaci se gandesc serios….la un dram de curaj …la dusmanu care trebuie rapus…putleru a ajuns mai periculos pentru ei si familiile lor decat linia frontului …😉😉😉😉😉😉😉😉