G4Media.ro

Armata rusă, acuzată că a ucis în regiunea Odesa peste 120 delfini

Sursa Foto: Facebook/ Ivan Rusev

Armata rusă, acuzată că a ucis în regiunea Odesa peste 120 delfini

De la 24 februarie, în regiunea Odesa au fost găsiți peste 120 delfini. Aceștia au murit din cauza utilizării sonarelor de către navele rusești, a declarat Serghei Kostenko, șeful Parchetului Regional Odesa, potrivit presei locale, citată de Rador.

Oficialul a declarat că după începerea invaziei rusești în toată puterea cuvântului în Ucraina localnicii din regiunea Odesa au găsit pe malul Mării Negre numeroase cetacee moarte și animale vii abandonate.

„Acest fapt indică un comportament atipic al unor animale care au suferit traume acustice”, a declarat Kostenko.

El a adăugat că și în alte țări s-au înregistrat fenomene similare, și în special în România, Bulgaria și Turcia. A afirmat totodată că în prezent se desfășoară o anchetă pe baza Articolului 441 (ecocid) din Codul Penal al Ucrainei, referitoare la moartea în masă a delfinilor pe coasta Mării Negre din regiunea Odesa.

Kostenko a declarat că experții au recoltat probe de la cadavre și le-au trimis unor institute de specialitate din Italia și Germania. Acestea vor stabili cauza morții animalelor. „Însă pista principală în anchetă e aceea că delfinii au suferit răni acustice din cauza utilizării masive a sonarelor de către navele armatei ruse”, a declarat procurorul.

Conform experților, aceste dispozitive afectează organele de auz ale delfinilor, fapt care duce apoi la moartea lor. Anchetatorii așteaptă acum rezultatele testelor.

Peste 80 de specii de animale din Ucraina sunt în pragul extincției din cauza războiului. Invadatorii au bombardat deliberat rezervații naturale, grădini zoologice și adăposturi, ucigând deja peste 10 milioane de animale.

La începutul lui decembrie s-a înregistrat un caz de moarte în masă a păsărilor în rezervația naturală Limanele Tuzlei [pe coasta Mării Negre, între Dunăre și Nistru – n.trad.]. Ministerul ucrainean al protecției mediului și resurselor naturale a alertat deja poliția. În plus, rușii au ucis în mod brutal mai multe păsări rare pe Grindul Arabat în Marea Azov. (Traducere: Andrei Suba)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ba sa-l finanteze pana la capat sa-i intre rusului in cap ca nu poate face chiar tot ce vrea, cui vrea.

    Sau tu esti din ala care scoate paltonu si ceasu la vedere si se baga in dulap cand vine rusu peste tine