G4Media.ro

Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii generali, trezorierii federaţiilor sportive naţionale, obligaţi la declararea averii…

Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii generali, trezorierii federaţiilor sportive naţionale, obligaţi la declararea averii şi intereselor – lege promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede ca şi preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii generali, directorii economici şi trezorierii federaţiilor sportive naţionale, ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi ai Comitetului Naţional Paralimpic să aibă obligaţia declarării averii şi intereselor, relatează Agerpres.

Actul normativ completează în acest sens articolul 1 alineatul (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Potrivit legii, vor avea obligaţia declarării averii şi a intereselor şi preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii generali, directorii economici şi/sau trezorierii federaţiilor sportive naţionale, ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi ai Comitetului Naţional Paralimpic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. SI ? CINE SA-I CONTROLEZE ? badalaii PARTIDULUI ?

  2. Toți trebuie sa ne declarăm averea…doar așa om vedea cine, ce și cum din pdv legal.