G4Media.ro

Steagul județului Covasna poate fi, în sfârșit, utilizat. Înalta Curte a respins…

Foto: Consiliul Județean Covasna

Steagul județului Covasna poate fi, în sfârșit, utilizat. Înalta Curte a respins definitiv o contestație formulată de Forumul Civic al Românilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anulat, printr-o hotărâre definitivă, decizia în primă instanţă prin care Curtea de Apel Braşov a anulat Hotărârea Guvernului privind aprobarea modelului pentru steagul judeţului Covasna, adoptată în iunie 2021, transmite agenția maghiară de presă MTI.

ÎCCJ a admis recursurile formulate de guvernul României și Judeţul Covasna și a respins definitiv contestația făcută de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, anulând hotărârea Curţii de Apel Braşov.

În banda centrală aurie a steagului județului Covasna, mărginită de dungi albastre, se află un scut albastru cu stema tradiţională a regiunii Trei Scaune. În interiorul scutului se află un braţ în armură care ţine în mână o sabie de argint. Sabia străpunge o inimă. Pe stemă se regăsesc şi simbolurile regiunii, Soarele şi Luna, iar cele trei stele se referă la cele trei scaune ale judeţului: Sepsi, Kézdi şi Orbai.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a atacat stema, susţinând că aceasta nu conţine simboluri româneşti.

Sándor Tamás, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că hotărârea pune capăt mai multor ani de luptă într-un caz simbolic, în care “cuţitul a ajuns deja la os”.

Potrivit acestuia, Consiliului Judeţean Covasna şi-a adoptat simbolurile cu mulţi ani în urmă, pe baza Legii drapelului, adoptată în timpul unei foste guvernări a UDMR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Nu interesează aproape pe nimeni steagul ăsta ,nici măcar pe puținii maghiari care au mai rămas și care nu au emigrat(la fel toată țara:sărăcie lucie)