G4Media.ro

Peste 25 de tone de deşeuri, oprite la intrarea în România, în…

Sursa Foto: Politia de Frontieră

Peste 25 de tone de deşeuri, oprite la intrarea în România, în vestul ţării / Produsele veneau din Germania, Italia şi Austria

Peste 25 de tone de deşeuri constând în anvelope, mobilier, panouri solare, electrocasnice, îmbrăcăminte şi încălţăminte, toate uzate, au fost oprite la intrarea în România, la punctele de trecere a frontierei din vestul ţării. Deşeurile veneau din ţări precum Germania, Italia sau Austria, transmite News.ro

Poliţiştii de frontieră de la Borş II (judeţul Bihor) şi Nădlac II (judeţul Arad), împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu 26.000 de kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale.

”În data de 17.12.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru două mijloace de transport, încărcate cu 11.000 de kilograme deşeuri. Cele două automarfare, conduse de către cetăţeni români, erau încărcate cu deşeuri constând în anvelope, piese de mobilier, panouri solare, electrocasnice, în cantitate totală de 11.000 kg, şi proveneau de la societăţi comerciale din Germania şi Italia pentru firme din România”, se arată într-un comunicat de presă, de duminică, al Poliţiei de Frontieră.

Un alt transport de deşeuri a fost depistat la Nădlac II, în judeţul Arad.

”Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, în data de 17.12.2022, pentru un camion, condus de un cetăţean român şi încărcat cu 15.000 de kilograme deşeuri, constând în îmbrăcăminte şi materiale textile de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din România”, precizează sursa citată.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor şi Arad, stabilind că cei trei şoferi nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri, în consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. La 25tone oprite în vama, altele 2500 de tone au trecut prin vama.
    Ceea ce se întâmplă în vămile din România e praf în ochi.

    • În Uricani Hunedoara, la 3500 locuitori(pe actele mafiei din primărie sunt înregistrați 9000)sunt 10 firme de gubelă, rrom-shop, casă de modă second-hand….

    • N-am inteles daca e un comunicat al Vamilor sau e un lobby facut de G4media pt guvernanti in general.

  2. Romanii care se ocupa cu așa ceva, cel mai probabil votanți AUR, putem afla de unde erau, de cat timp se ocupa cu așa ceva.
    Romanii distrig Romania, nu altcineva, de la politicieni, până la gândacii ăștia care gunoiul acasă.

  3. Multumim UE ca va trimiteti gunoaiele la noi.

    Romanii au nevoie de aceste gunoaie…iar daca astia de la vama sunt rai si le refuza…romanul e dispus sa se duca el in vest sa le primeasca.
    5 milioane au ales sa mearga dupa ele.
    Banii ‘e’ buni…

    • Si restu fac comanda la domiciliu. :))

    • bre @roccat mai mananci mult c..at? orice ce se trimite e cu chemare de aici, nu te amagi ca cineva ne trimite cu forta si „saracii” vamesi se lupta pentru tarisoara noastra sa o apere de mizerie

    • Sunt romani cei ce aduc gunoaiele din UE. Sunt romani cei ce ii lasa la vama sa treaca. Sunt romani cei care vand haine la mana a doua si fac bani pe ele. Sunt romani cei care cumpara haine la mana a doua, pentru ca tot romani sunt cei care au saracit tara.

    • Cei care aduc gunoaie in tara sunt dintre cei 18 care traiesc in ea. Nu minti

  4. Săraci șoferi ei nu au știut că în colonie de sclavagism să trece prin vamă cu actele necesare (euroii)aviz amatorilor

    • sa multumim politicienilor nostri care de vegheaza de 33 ani, sa functioneze pubela in parametrii gandirii lor

    • Țările asta europene au făcut același lucru și în Asia acum câțiva ani, in țări precum Indonesia și Malaysia, dar presa europeana e mută pe tema asta, nu dă bine pe sticlă. Sunt știri regionale pe google.

      Pe de altă parte, țările astea se laudă cu eforturile lor în materie de reciclare. Ți se face greață, la ipocrizia și falsitatea ăstora.

  5. Sunt ipocriți și corupți, dar fac pe cinstiții și corecții arătând cu degetul spre alții.

  6. Gunoaiele se duc in tarile in care coruptia e infloritoare si permite acest negot.

  7. Asa recicleaza astia 80 la suta din deseuri?ia sa reciclam si noi 90 la suta,dar tot ca ei!

  8. Eu nu vad gunoaie, nici deșeuri.
    Văd produse second-hand, care-s de multe ori mai bune decât cele noi.
    Era bine să fie folosite în România. Sigur cineva a plătit pentru ele.
    Acum probabil vor fi distruse. Unde-i grija pentru mediu?
    Mai bine îi lăsă în pace.