G4Media.ro

Klaus Iohannis, la semnarea acordului în domeniul energiei dintre România, Ungaria, Azerbaidjan…

sursa foto: captura video

Klaus Iohannis, la semnarea acordului în domeniul energiei dintre România, Ungaria, Azerbaidjan și Georgia: Situaţia actuală ne afectează pe toţi. Climatul de securitate şi dificultăţile economice înseamnă că este nevoie de mai multe interconexiuni, de mai multă cooperare la nivel regional şi global

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că acordul între guvernele din Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei este un document ”crucial”, ”ambiţios”, care va aduce o contribuţie serioasă la întărirea securităţii energetice europene şi va contribui la cooperarea în regiune, relateză Agerpres.

„Având în vedere contextul actual de securitate din cauza agresiunii militare împotriva Ucrainei trebuie să cooperăm mai bine şi să dăm dovadă de mai multă solidaritate pentru a aborda obstacolele actuale. Acest acord constituie un cadru pentru cooperarea pe termen lung între ţările noastre într-o serie de domenii foarte importante, mai întâi producţia, transportul şi comercializarea de energie, apoi dezvoltarea unei noi infrastructuri, inclusiv a unui cablu submarin prin Marea Neagră, apoi proiecte cu privire la hidrogenul verde şi apoi eficienţa. Este vorba despre un acord ambiţios care arată că putem să aducem împreună o contribuţie serioasă la întărirea securităţii energetice europene şi va contribui la o creştere durabilă a cooperării în regiune”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a subliniat importanţa energiei verzi.

„Situaţia actuală ne afectează pe toţi. Climatul de securitate şi dificultăţile economice înseamnă că este nevoie de mai multe interconexiuni, de mai multă cooperare la nivel regional şi global. Cooperarea noastră energetică (…) va spori adaptabilitatea noastră în domeniul energetic, dar şi numărul şi calitatea rutelor de transport. Potenţialul energiei verzi în zona Caspică, mai ales în Azerbaidjan, este mare. Este nevoie de o gândire în viitor şi de preluarea iniţiativei în această materie în regiunea noastră”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a spus că etapa viitoare o reprezintă cablul submarin din Marea Neagră.

„Ne dorim şi sporirea legăturilor de transport maritim de la Constanţa în Georgia Aceste eforturi vor spori conectivitatea şi cu Azerbaidjanul şi mai departe cu Asia Centrală”, a adăugat el.

Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, urmează să semneze Acordul privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. La eveniment participă şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Gata, acum toata lumea la ski

  2. Praf în ochi!! Ce caută Ursula la semnarea unei înțelegeri comerciale între 4 țări!! A adus-o dulapul de la Cotroceni să nu se supere poporul român să nu iasă din UE??!! Rușine. Iară am pus botul!!