G4Media.ro

Kosovo a transmis oficial cererea de aderare la UE: „Nu vrem pe…

Sursa foto: Pixabay

Kosovo a transmis oficial cererea de aderare la UE: „Nu vrem pe uşa din spate, nu vrem proceduri rapide. Dorim să construim UE în ţara noastră cu poporul nostru”

Premierul kosovar Albin Kurti a înaintat joi oficial cererea Kosovo de aderare la UE, care presupune obţinerea mai întâi a statutului de ţară candidată, un proces de durată şi care va depinde de normalizarea relaţiilor cu Serbia, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Cererea a fost transmisă la Praga preşedinţiei cehe a Consiliului UE. ”Nu vrem (să aderăm la UE) pe uşa din spate, nu vrem proceduri rapide. Dorim să construim UE în ţara noastră cu poporul nostru”, a spus Kurti după ce a înmânat cererea ministrului ceh pentru afaceri europene, Mikulas Bek.

”Credem cu convingere că viitorul european este singura cale de rezolvare a problemelor în regiune, fie că sunt economice, sociale sau politice”, a afirmat la rândul său oficialul ceh despre cererea de aderare la UE formulată de Kosovo.

Însă cinci state membre ale UE – Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania – nu recunosc independenţa pe care această provincie sârbă şi-a proclamat-o în 2008, ceea ce îi îngreunează demersul de a obţine statutul de candidată la UE.

Ministrul sârb de externe Ivica Dacic a descris miercuri anunţul Kosovo de solicitare a obţinerii statutului de candidată la UE drept o mişcare de marketing politic făcută de Pristina, el amintind că pentru aprobarea acestei cereri este nevoie de consensul statelor membre ale UE.

Cum vor aborda oficialii europeni cererea înaintată de Kosovo revine preşedinţiei cehe a Consiliului UE să răspundă, dar rămâne de văzut dacă va fi lansată o procedură sau dacă va fi nevoie să se aştepte schimbarea preşedinţiei Consiliului UE, care va fi preluată pe 1 ianuarie de Suedia, a adăugat ministrul sârb, citat de agenţia Tanjug.

”Deocamdată nu se ştie, dar din discuţiile pe care le-am avut cu ţările care nu recunosc Kosovo – şi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto mi-a spus acelaşi lucru – ele sunt împotrivă din motivele pe care le-am menţionat şi vor vota împotrivă dacă va fi un vot”, a menţionat el în continuare.

Dar chiar dacă o procedură va fi lansată, ceea ce este posibil, luarea unei decizii de către UE va dura aproximativ un an, estimează Ivica Dacic.

”Însă, în final, tot va fi nevoie de un consens, care nu există în UE. De aceea cred că este mai degrabă o mişcare de marketing politic din raţiuni de politică internă ale Kosovo”, a concluzionat ministrul sârb de externe, care a amintit că ”până în prezent, nimeni nu a primit statutul de candidat fără să-şi fi rezolvat mai întâi chestiunile privind statutul”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...