G4Media.ro

Leo Messi, după calificarea în sferturile de finală la Campionatul Mondial de…

sursa foto: Facebook/ Leo Messi

Leo Messi, după calificarea în sferturile de finală la Campionatul Mondial de Fotbal: Încă o ţintă a fost atinsă. A fost un meci greu, ştiam că va fi aşa. Nu am avut prea mult timp să ne odihnim şi eram îngrijoraţi de asta

Prin calificarea în sferturile de finală ale CM 2022 din Qatar, Argentina a făcut încă un pas spre atingerea obiectivului final, acela de a cuceri trofeul competiţiei, a declarat sâmbătă seara, superstarul Leo Messi, după ce naţionala sa a eliminat, în optimile de finală, cu 2-1, reprezentativa Australiei, relatează Agerpres conform Xinhua.

„Încă o ţintă a fost atinsă. Suntem cu un pas mai aproape de obiectivul nostru. A fost un meci greu, ştiam că va fi aşa. Nu am avut prea mult timp să ne odihnim şi eram îngrijoraţi de asta. Australienii sunt foarte puternici din punct de vedere fizic. Am reuşit să avem un avantaj, dar apoi situaţia s-a complicat. Am suferit puţin la final, dar este Cupa Mondială. Toate jocurile sunt dificile. Mulţumesc tuturor fanilor Argentinei care au fost pe stadion şi ne-au susţinut frenetic. Suntem încântaţi să jucăm în faţa lor, este grozav să avem sprijinul lor, le simţim bucuria şi pasiunea”, a spus Messi.

Selecţionata Argentinei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan.

Selecţionata Albiceleste a câştigat meritat, prin golurile marcate de Lionel Messi (35) şi Julian Alvarez (57), dar Australia a luptat până la final, după ce a redus din diferenţă prin autogolul lui Enzo Fernandez (77).

Echipa de la antipozi, superioară din punct de vedere fizic, a pus multe probleme dublei campioane mondiale (1978, 1986), dar în cele din urmă echipa lui Scaloni, impulsionată de Leo Messi, s-a impus. Messi a devenit cu acest prilej cel mai vârstnic jucător care marchează pentru Argentina în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale, la 35 de ani şi 162 de zile. El a marcat sâmbătă al nouălea său gol în cinci turnee finale ale competiţiei.

În sferturile de finală, Argentina va întâlni Olanda, pe 9 decembrie (Lusail Stadium – Al Daayen, 21:00).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...