G4Media.ro

Țările cele mai industrializate, din grupul G7, au plafonat prețul petrolului rusesc…

Imagine: Captură Youtube

Țările cele mai industrializate, din grupul G7, au plafonat prețul petrolului rusesc la 60 de dolari barilul / Acord și în UE pe același preț

Ţările din G7, împreună cu Australia, au convenit vineri să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, potrivit unui comunicat comun, citat de Agerpres.

„G7 şi Australia (…) au ajuns la un consens cu privire la un preţ maxim de 60 de dolari pe baril pentru petrolul brut de origine rusă transportat pe mare”, au declarat aceste ţări în document.

Întelegerea fusese convenită joi de UE, în coordonare cu aliaţii din G7, în special SUA şi Marea Britanie, dar Polonia nu îşi dăduse acordul, cerând stabilirea unui plafon mai redus, unele surse menţionând 30 de dolari pe baril. În final, Varşovia a acceptat vineri plafonul de 60 de dolari barilul.

Această măsură, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi care intră în vigoare luni.

Concret, prin această plafonare UE interzice companiilor europene implicate în livrarea petrolului rusesc pe cale maritimă (companii de transport, de asigurări etc.) să-şi ofere serviciile dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul.

Cotaţia petrolului rusesc în prezent este de circa 65 de dolari barilul, aşadar această măsură va avea cel puţin deocamdată un impact limitat asupra exporturilor ruseşti de petrol.

Pentru situaţia în care preţul petrolului rusesc ar scădea sub 60 de dolari barilul, măsura stabilită de UE prevede stabilirea unui prag de 5% sub preţul pieţei, astfel încât Rusia să nu fie totuşi determinată să-şi sisteze exporturile de petrol, perturbând astfel piaţa şi antrenând o creştere a cotaţiilor petrolului care mai departe prin efectele sale să afecteze economiile occidentale, potrivit Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Perfect. Gata cu samsareala. Rusia vindea prin firme și interpuși petrol în Europa cu 200 de dolari, acum va fi 60. Oricum la ei costa vreo 40 $ deci vor mai face profit , dar nu cum erau obișnuiți.

  2. Aștept să vad cum se manifestă criza de fiere la Putin! Cumva cu împiedicarea pe scări combinată cu c4c4rea pe el in cădere?

  3. Da dar sa vedem europa ce va face in primavara ,cind majoritatea firmelor vor falimenta

    • Cand o sa ai firma sa comentezi ce fac firmele, se descurca si fara expertii din Cismigiu!

    • Problema e cu rusia ca o data ce clientii cei mai importanti isi gasesc / si isi permit sa plateasca / furnizori mai putin periculosi nu vor reveni nici in 10 ani la pompa lui putin.
      Isi permite Rusia?
      Plus ca pretul de 40$ la extractie s-ar putea sa sara la cer in lipsa tehnologiilor sustinute pana acum de Occident.
      Titeiul nu e ceva care iese din pamant si intra pe teava asa, doar la un ordin… Nu mai e asa. Si nu in siberia.

  4. Inca o măsura de tip bumerang: EU va suferi din nou cumpărând petrol rusesc de la intermediari precum China si India la prețul plafonat + 25%.

    • Intermediarii ca China si altii cumpara petrol rusesc la pret sub plafon.
      Bravo lor! Pot sa-l vanda pe iata libera la 60 ca sa aib profit sau sa-l stocheze in asteptarea unui pret mai bun.
      Subiectul zilei e: cat timp isi va permite Rusia sa vanda fara profit dupa ce firmele care asigurau tehnologia de extractie au plecat…?