G4Media.ro

VIDEO Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Stoltenberg: E nevoie de planuri foarte…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

VIDEO Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Stoltenberg: E nevoie de planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se știe foarte exact cine și ce trupe trimite, nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment / E nevoie de echipamente militare pre-poziționate pe flancul estic al NATO

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că este nevoie de „planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se știe foarte exact cine și ce trupe trimite” deoarece „nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment”. De asemenea, este nevoie de trupe suplimentare pentru flancul estic al NATO dar și de „echipamente pre-poziționate”.

Șeful statului a arătat că aceste aspecte au fost discutate la summitul NATO de la Madrid, dar acum „este nevoie de concretizarea acestor decizii”. „La Madrid decizia a fost mai degrabă generică, dar acum doresc să trecem la fapte”, a spus Iohannis.

Potrivit președintelui, la summitul NATO de la Vilnius de anul viitor „este posibil să avem decizii mult mai curajoase și mai concrete”.

Secretarul general al Alianței nord-atlantice a subliniat că „NATO se află aici și vom face tot ce e necesar pentru a apăra toți aliații”, adăugând că miniștrii de externe ai NATO, care se reunesc marți la București, vor căuta noi modalități de a sprijini în continuare Ucraina.

Acesta a mulțumit României pentru faptul că a facilitat exportul a milioane de tone de cereale din Ucraina și pentru că a asigurat un sprijin militar semnificativ Ucrainei, înainte de a adăuga:

„Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige, ar arăta altor lideri că se pot atinge țeluri prin forță”

G4Media transmite VIDEO și LIVE cele mai importante declarații

Iohannis:

  • Îmi face o deosebită plăcere să primesc, din nou, la Palatul Cotroceni, vizita Secretarului General al NATO, domnul Jens Stoltenberg, un prieten apropiat al României.
  • Am evaluat astăzi împreună situația de securitate a spațiului euroatlantic generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent asupra Flancului Estic și a zonei Mării Negre.
  • Mâine va începe, la București, cea dintâi Reuniune a Miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO găzduită de România.
  • Aceasta este, totodată, și prima reuniune Aliată de nivel înalt găzduită la București, după Summitul NATO din 2008. O reuniune importantă, pe agenda căreia se vor regăsi și temele abordate în dialogul nostru de astăzi.
  • Am subliniat, în discuțiile cu domnul Secretar General, necesitatea implementării cât mai rapide a deciziilor adoptate de Summitul istoric de la Madrid din acest an. Reuniunea miniștrilor de externe este un important reper în acest proces și în pregătirea Summitului din 2023, care va avea loc în Lituania, la Vilnius.
  • Reamintesc faptul că importanța strategică a Mării Negre a fost inclusă, la inițiativa României, pentru prima dată, în Noul Concept Strategic, adoptat la Summitul NATO de la Madrid.
  • Am reiterat, în acest context, relevanța operaționalizării, cât mai repede, a deciziilor de la Madrid privind consolidarea posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al Alianței.
  • România, la rândul său, va continua să aducă o contribuție substanțială la apărarea colectivă a NATO și la consolidarea capabilităților Alianței, acționând, în continuare, ca furnizor de securitate și stabilitate în regiune. Acest angajament se bazează pe măsuri concrete, în primul rând pe decizia de a crește cheltuielile naționale destinate Apărării de la 2% din PIB, cât sunt acum, la 2,5% din PIB începând chiar din anul 2023.
  • Împreună cu Secretarul General Stoltenberg, am remarcat progresele substanțiale pe care le-am realizat la nivel aliat în decursul celor aproape 10 luni care au trecut de la ultima sa vizită în România.
  • Aceste progrese se reflectă într-o postură semnificativ întărită a NATO pe Flancul Estic, inclusiv în țara noastră și în regiunea Mării Negre. Astfel, din luna februarie și până în prezent, NATO și aliații noștri au desfășurat efective importante în România, cu rol de descurajare, reasigurare și apărare, astfel încât, în prezent, găzduim aproximativ 5.000 de militari aliați.
    Grupul de luptă NATO din România se află în plin proces de dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește elementele care să-i permită creșterea la nivel de brigadă.
  • Vom continua să ne coordonăm îndeaproape cu Franța, care este națiune-cadru, alături de Olanda, Belgia și Luxemburg, pentru a atinge capacitatea operațională deplină a acestei structuri cât mai curând. Am arătat, în acest context, că România acționează pentru îndeplinirea propriilor obligații ca națiune – gazdă.
  • Vreau să mulțumesc, încă o dată, tuturor Aliaților pentru solidaritatea demonstrată în toată această perioadă, inclusiv Statelor Unite ale Americii, partenerul nostru strategic – pentru contribuția importantă la securitatea României și a regiunii noastre.
  • În cadrul întâlnirii de astăzi am evidențiat, de asemenea, sprijinul ferm – și concret – al României pentru suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei.
    Am subliniat importanța unei susțineri sporite a Alianței atât pentru Ucraina, cât și pentru partenerii NATO cei mai vulnerabili din regiune – Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina.
  • România va continua să ofere asistență multidimensională Kievului pe toate palierele.
  • În aceeași măsură, după cum cunoașteți, depunem eforturi susținute în sprijinul Republicii Moldova pentru a depăși dificultățile de ordin social, economic și energetic generate de războiul din Ucraina.
  • O temă complementară o reprezintă creșterea rezilienței strategice în regiunea Mării Negre, care include aspecte-cheie precum securitatea energetică sau libertatea de navigație.
  • Îi mulțumesc domnului Secretar General pentru efortul său de coordonare a modernizării NATO, pentru a putea răspunde tuturor amenințărilor și provocărilor.
  • Implementarea Conceptului Strategic va conduce la un rol sporit pentru Alianța noastră, de care depinde nu doar securitatea spațiului euroatlantic, ci și stabilitatea ordinii internaționale bazate pe reguli și principii.
  • Acțiunile Rusiei reprezintă o încercare deliberată de a submina și distruge această ordine. De modul în care alegem să răspundem acestei provocări va depinde în mare măsură cum va arăta viitorul lumii noastre.
  • De aceea avem nevoie mai mult ca oricând de un NATO puternic și solidar și mă aștept ca Reuniunea Ministerială care începe mâine să reconfirme acest obiectiv.
  • Mult succes la lucrările Ministerialei de externe și în toate acțiunile dumneavoastră, domnule Secretar General!

Jens Stoltenberg

  • E o plăcere să mă aflu din nou la București, mulțumesc României pentru că găzduiește această reuniune
  • Contribuiți la securitatea comună în foarte multe moduri
  • Aveți un sistem cheie pentru sistemul de apărare NATO antirachetă
  • Mulțumesc pentru angajamentul privind alocațiile bugetare pentru apărare
  • Suntem în cea mai mare criză de securitate într-o generație întreagă
  • NATO se află aici și vom face tot ce e necesar pentru a apăra toți aliații
  • Miniștrii de externe ai NATO vor căuta modalități de a sprijini în continuare Ucraina
  • Ați facilitat exportul a milioane de tone de cereale din Ucraina, ați asigura sprijin militar semnificativ Ucrainei
  • Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige, ar arăta altor lideri că se pot atinge țeluri prin forță

Întrebări din partea presei

TVR: Președintele Zelenski a avertizat populația să fie pregătită pentru o nouă serie de bombardamente. Cum își adaptează NATO ajutorul pentru Ucraina? / România ar avea nevoie de o prezență aliată întărită față de deciziile de la Madrid?

Stoltenberg

  • Președintele Putin încearcă să distrugă serviciile de bază pentru populație. Încearcă să folosească iarna ca pe o armă
  • Trebuie să fim pregătiți pentru alte atacuri, iar aliații și-au sporit sprijinul cu sisteme avansate de apărare antiaeriană

Iohannis:

  • Este nevoie de un număr sporit de militari aliați, dar asta nu e suficient
  • Pentru a putea reprezenta o descurajare și apărare solidă, e nevoie de echipamente, mai exact de echipamente pre-poziționate
  • Am discutat despre aceste lucruri la summitul de la Madrid, dar e nevoie de concretizarea acestor decizii. La Madrid decizia a fost mai degrabă generică, dar acum doresc să trecem la fapte
  • E nevoie de planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se știe foarte exact cine și ce trupe trimite, nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment
  • E nevoie de dezvoltarea unor structuri logistice, toate acestea sunt necesare și cred că la summitul de la Vilnius de anul viitor este posibil să avem decizii mult mai curajoase și mai concrete

Bloomberg: Aveți informații că urmează o escaladare suplimentară a conflictului? / Există riscul ca parcursul pro-european al Moldovei să aibă de suferit?

Stoltenberg:

  • S-a luat o decizie istorică când s-a decis invitarea Finlandei și Suediei să adere la NATO. 28 de țări au ratificat deja aceste protocoale.
  • Războaiele sunt greu de prevăzut. Luna trecută, Putin a subestimat forța armatei din Ucraina, a crezut că poate să preia controlul întregii țări în doar câteva zile, după care trupele ruse au fost respinse
  • Sarcina noastră este să sprijinim Ucraina pentru că știm că singura modalitate de a obține un rezultat pozitiv e să întărim capacitatea lor de luptă
  • La un moment sau altul războiul probabil că se va încheia la masa negocierilor, dar rezultatul negocierilor depinde de situația de pe terenul de luptă
  • Știm că ar fi o tragedie dacă ar câștiga dl Putin
  • Vom fi într-o lume mai periculoasă și vom fi mai vulnerabili, Nu putem da înapoi acum

Iohannis

  • Ajutăm Moldova de când este România un stat democratic și Moldova s-a angajat ferm pe calea pro-europeană
  • Moldova are o președintă și o majoritate parlamentară pro-europeană și pro-reforme
  • Ajutăm efectiv, cu expertiză, energie electrică, carburant, lemn, gaz
  • Suntem foarte conștienți că pentru oamenii simpli de acolo lucrurile sunt complicate
  • discutăm cu toți aliații pentru a găsi căi pentru a ajuta Moldova
  • Personal nu am semne că s-ar prefigura schimbări în Moldova, oamenii au înțeles foarte bine că este o perioadă complicată, dar asta nu înseamnă că reformele se opresc
  • Pentru noi provocarea e mare, e nevoie de realizarea unei infrastructuri mult îmbunătățite, și noi suntem pregătiți să facem toate aceste lucruri
  • Este extrem de important ca Moldova să rămână ferm angajată pe parcursul pro-european și democratic, dar e clar că și cetățenii de rând au nevoie de un sprijin suplimentar pe care suntem dispuși să-l oferim

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Vine în vizită și la mine, pe Facebook.

  2. a pronuntat „coruptie”, „preventie”, „calitate”… sau iar ne-a umplut de nimic inmultit cu șpam

  3. Turcia, cea inarmată pană in dinți in camuflajul ei Nato, nu a pus la dispoziție nici măcar un scaun pentru cei ce voiau să vorbească doar despre cum trebuie făcut războiul. Vom rămane cu o uriașă cicatrice supurand puroiul rușinii și vinovăției de a fi fost, intai părtași, apoi chiar centrul „logistic” al pradelor de război pentru alții

  4. Cat dureaza toata chestia asta? Guvernantii nostri mai au timp de Schengen, nu de alta dar iar se trezesc austriecii ca nu avem temele facute, timpul trece si vine 8 decembrie.

  5. daca ne împușcăm între noi și dacă de-mpușcă și ei între ei, atunci nu mai este război.

    dacă nu mai este război, atunci de ce să ne mai împușcăm noi între noi?

  6. Fără Turcia și SUA,NATO practic e doar de formă.

  7. Exerciţiu ăsta logic e pentru paralelologii care nu au nici o zi de armată făcută(sau cu armata făcută la apelul bocancilor) că îi vedem cam surescitaţi de tot felul de păreri mai ozenistice ca altele:
    ————————–
    1) – O clică de constructori se decid să facă o casă care are 4(nr. aleator) piloni care o susţin(metodă folosită de ruşi în comunism şi după comunism până la Putin).
    2) – O altă clica de constructori se decid să facă o casă care are doar un singur pilon care să o susţină(metodă folosită de Putin până în zilele noastre).

    În prima variantă dacă un pilon se deteriora sau chiar cădea totuşi casa supravieţuia şi pilonul era înlocuit cu alţi piloni nefolosiţi care aşteptau cu înfrigurare să ieie locul pilonului care îşi dădea duhul.
    În a doua variantă dacă pilonul se deteriorează se duce totul pe sulă şi cade toată clădirea fără să mai apuci să faci nimica şi cum s-au asigurat să nu mai existe alţi piloni ca să nu îşi facă şi alţii case la fel de falnică nu mai au nici alţi piloni să se facă altă casă.

    Cum stau ruşii: Putin şi-a făcut casa pe un pilon, s-au asigurat că nu mai există alţi piloni ca să nu îşi facă şi alţii case la fel de falnica ca el executând pe toţi cei care puteau crea alţi piloni, iar când se va duce totul pe sulă nu va mai rămâne nimeni să ştie cum să facă alt pilon ca să construiască o altă casă după aceeaşi structură.
    ————————–
    Mai simplu spus oricine va fi după Putin s-a asigurat chiar el prin sistemul care şi la creat special doar pentru el să nu poată să fie condus sistemul de nimeni în afară de el, deci când se va duce totul pe pe sulă acest sistem de azi de la ruşi nu va mai putea fi aplicat de absolut nimeni oricât se vor bate să îl prea şi să îl continue(deja şi-l distruge chiar el Putin singur zilele astea şi nu va mai rămâne nimica din el până la sfârşit).

    Un sfat care le vom da ruşilor când se va duce totul pe sulă să nu îşi mai piardă inutil timpul cu sistemul actual şi să îl arunce direct la gunoi că tot acolo vor ajunge oricât vor mai încerca să îl mai pună pe picioare, şi acelaşi sfat vă dăm şi vouă paralelologilor şi să vă aruncaţi la gunoi toate analizele că sunt doar pierdere inutilă de energie neuronală care nu se vor înfăptui niciodată.

  8. E foarte harnic Tandala!! Sa il domoleasca cineva caci altfel da in fiert si ramanem fara ditamai liderul regional!!! Ce ne-am face????

  9. Citez: „E nevoie de planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se știe foarte exact cine și ce trupe trimite, nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment.” Războiul din Ucraina are aproape un an de zile și ăștia s-au întâlnit la București să stabilească faptul că trebuie să facă planuri .Atât s-a putut!