G4Media.ro

Institutul de studii militare subordonat Ministerului Apărării a organizat un seminar cu…

Institutul de studii militare subordonat Ministerului Apărării a organizat un seminar cu un institut de stat din China despre noul concept strategic al NATO

Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară (ISPAIM) din subordinea Ministerului Apărării și Institutul chinez pentru studii strategice internaționale din Beijing (CIISS) au organizat marți, 22 noiembrie, un seminar ca ”parte a cooperării științifice” dintre cele două instituții, potrivit unui comunicat al ISPAIM.

Cooperarea științifică dintre cele două institute a fost inițiată în 1998, potrivit comunicatului citat.

Reprezentanții celor două instituții au discutat despre impactul noului Concept Strategic al NATO pe Flancul Estic, influența războiului din Ucraina asupra relațiilor China-UE-Russia, precum securitatea în zona Asia-Pacific, consolidarea capabilităților militare ale NATO pe flancul estic, evoluția proiectului chinez de investiții în Europa de Est (Belt and Road).

Delegația română a fost formată din cercetători din cadrul ISPAIM și experți ai Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale (DPAPRI). Șefii celor două delegații au fost Carmen-Sorina Rîjnoveanu și general-maior(r) Yang Xuguang. Delegațiile au discutat și despre extinderea cooperării bilaterale în domeniul cercetării.

Evenimentul a avut loc pe fondul temerilor tot mai des exprimate de diplomați, politicieni și șefi ai serviciilor de informații din Occident în legătură cu strategia Chinei de a-și extinde influența în Europa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Banii vorbeste baaah soldati neinstruiti…. si neuronul singuratic! 🤣

  2. Te doare mintea! daca nici asta nu intra la instrainaraea de secrete militare…

  3. iar mai nou, dupa ’89, armata roamana bolsevica a devenit si mafioata!

  4. urSula ar trebui sa-si dea demisia, cel putin pentru ca este oarba.

  5. Tocmai cu China discuții despre noul concept strategic al NATO ? Felicitări !

  6. TRADAREA a devenit o banalitate cotidiana….

  7. Parteneru’ strategic se bucură… neee-spus !

  8. Chinezii participanti sunt chino-americani din a doua generatie !
    Huawei .2
    😜

  9. „Experții” noștri sunt mai … boi decăt… ne-am fi imaginat .

  10. Merg spionii prin România ca pe bulevard.

  11. Și-au dat arama pe față !

  12. Autorii unui studiu asupra prostiei au descoperit cu mirare ca sunt destui prosti si printre profesorii universitari. De ce credeti ca Institutul de studii militare n-are din astia în conducere?