G4Media.ro

Europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe: Ce se întâmplă cu Suedia, ne vor sau…

Sursa foto: Facebook / Vlad Gheorghe

Europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe: Ce se întâmplă cu Suedia, ne vor sau nu în Schengen? E simplu, ca și în Olanda decizia este una politică, iar în Suedia tocmai au fost alegeri parlamentare în septembrie. Majoritatea este făcută de PSD-ul lor – se-aude, Marcel Ciolacu? – și extremiștii. PSD și extremiștii se opun extinderii Schengen

Europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe, scrie, într-o postare pe Facebook, că majoritatea parlamentară din Suedia, formată din social – democrați și extremiști, ar urma să decidă la începutul lunii decembrie dacă susține aderarea României la spațiul Schengen (fără controale la frontieră) și că Guvernul suedez nu va putea ignora mandatul primit de Parlament, deoarece riscă retragerea încrederii. Gheorge amintește că în dimineața asta se reunește la Bruxelles Colegiul Comisarilor care va discuta despre despre Schengen, urmând ca în jur de ora 12 să prezinte ”o poziție favorabilă intrării României, Bulgariei și Croației în spațiul unic european.

Redăm mai jos postarea lui Vlad Gheorghe

”Comisia susține deja aderarea, la fel ca și Parlamentul European – au spus-o cu fiecare ocazie și în fiecare document.

Pe de altă parte, Consiliul tocmai și-a intensificat calendarul privind extinderea Schengen – discuții pentru draftul deciziei au fost pe ordinea de zi ieri, pe 15, vor fi pe 18 noiembrie și pe 30, când președinția cehă va și trimite draftul deciziei către COREPER.

Ce se întâmplă cu Suedia, ne vor sau nu în Schengen? E simplu, ca și în Olanda decizia este una politică, iar în Suedia tocmai au fost alegeri parlamentare în septembrie. Majoritatea este făcută de PSD-ul lor – se-aude, Marcel Ciolacu? – și extremiștii. PSD și extremiștii se opun extinderii Schengen și implicit intrării României.

Cine decide? Comisia pentru Afaceri Europene a Riksdag-ului (Parlamentul suedez). Ei, înainte de orice reuniune a Consiliului miniștrilor și Consiliului European, Guvernul suedez este obligat să consulte Comisia pentru Afaceri Europene. Componența Comisiei e stabilită la fel ca pentru comisiile Parlamentului, deci în prezent majoritate PSD și extremiști.

Când decide? Comisia pentru Afaceri Europene se reunește de obicei în vinerea de dinaintea Consiliului de miniștri sau a Consiliului European, în acest caz ar fi pe 2 decembrie, că pe 8 și 9 decembrie e JAI.

Este decizia obligatorie? Da și nu: Guvernul suedez NU poate ignora mandatul dat de Comisie decât cu un motiv foarte bine întemeiat, altfel riscă retragerea încrederii de către Riksdag – pică Guvernul, pe scurt.

Foarte important! La fiecare 6 luni, această Comisie pentru afaceri europene se reunește cu omologii din guvernele statelor membre în COSAC și tocmai s-a încheiat cea de-a LXVIII-a reuniune plenară la Praga, la care-a participat președintele Comisiei pentru afaceri europene, deputatul Ștefan Muşoiu de la PSD. A dat și-un comunicat de presă Mușoiu azi la matineu, a zis că „Aşteptăm cu nerăbdare un vot favorabil în următorul Consiliu pentru Afaceri Interne care va discuta extinderea spaţiului Schengen fără controale la frontierele interne”.

Știți cine-a fost președintele Comisiei de Afaceri Europene de la Senat pân-acum câteva săptămâni? Angel Tîlvăr, actualul ministru PSD de la Apărare. A făcut rocada cu un alt PSD-ist de frunte, Vasile Dîncu.  Să ne spună Marcel Ciolacu cum e cu Schengen și cu Suedia, ce-i spun PSD-iștii? Că ei se ocupă, în 2022 și de 30 de ani încoace.”

Context

După ce Olanda a cerut ”investigații suplimentare” despre statul de drept și corupția din România, și opoziția politică din Suedia s-ar opune aderării țării noastre la Schengen, scrie cotidianul suedez Dagens Niheter. Guvernul minoritar nu are sprijin în Parlamentul de la Stockholm și urmează să înregistreze prima înfrângere în Legislativ. Atât social-democrații, cât și democrații suedezi se opun propunerii de extindere a spațiului Schengen.

La reuniunea de joi a Comisiei pentru justiție, Guvernul condus din 18 octombrie de Ulf Kristersson a prezentat o propunere prin care Suedia sprijină cooperarea Schengen consolidată. Conform propunerii, Suedia ar trebui să spună da admiterii României, Bulgariei și Croației în cadrul cooperării.

Problema extinderii spațiului Schengen este promovată de actuala președinție a UE, cea a Republicii Cehe, care dorește ca țările UE să ia o decizie în acest sens în decembrie. Potrivit propunerii prezentate în Comisia de justiție, guvernul consideră că atât Croația, cât și România și Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen.

Dar și partidul partener al Guvernului, Democrații Suedezi (SD), spune nu. Poziția de principiu a SD este că dreptul fiecărei țări de a controla frontierele în Europa ar trebui consolidat.

„Când vine vorba de Bulgaria și România, Suedia se confruntă în prezent cu probleme generalizate cu cetățeni din aceste țări care abuzează de Directiva privind mobilitatea existentă, ceea ce pune în discuție ordinea publică din Suedia”, scrie pentru DN Adam Marttinen, membru SD al Comisiei pentru justiție.

De asemenea, SD își justifică poziția criticând „corupția generalizată și lipsa de acțiune împotriva crimei organizate, precum și faptul că frontiera externă Schengen ar putea fi mutată la granița cu Ucraina”.

Acordul de cooperare al Democraților Suedezi cu guvernul nu se referă la afacerile externe. Acest lucru înseamnă că SD își poate urma propria linie în astfel de probleme și poate astfel bloca propunerile guvernului. În acord, SD a inclus, de asemenea, un punct conform căruia noul guvern va investiga o interdicție națională a cerșetoriei în Suedia.

DN l-a contactat pe ministrul justiției, Gunnar Strömmer (M), care a refuzat să comenteze.

La 20 octombrie, parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie prin care solicită guvernului de la Haga să nu facă „niciun pas ireversibil” în ceea ce privește aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen până când nu efectuează „investigații suplimentare în ceea ce privește supravegherea frontierelor” de către cele două țări.

În rezoluția adoptată, Parlamentul olandez cere guvernului să asigure investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria, pe baza faptului că Țările de Jos analizează cu strictețe și corectitudine funcționarea statului de drept și reducerea corupției și a criminalității organizate în ambele țări, iar până atunci să nu facă niciun pas ireversibil”.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Superbă logica argumentației dlui Vlad Gheorghe. Mă întreb dacă mai rămas cineva normal la cap în USR.

    • e FIX aceeasi argumentatie pe care o aplica PSDNLUDMR in cazul USR …
      binenteles e ceva ironic in declaratie … ca si cum PeeeSeeeDeee de Dambovita ar avea ceva in comun cu acronimul omolog din Suedia , sau Germania , sau orice alta tara UE cu partid socialist

  2. Se aude….dar nu interesează.

  3. Suedia nu ne primește din cauza conationalilor nostrii care s-au dus acolo si ne fac de ras.La gura de metrou din fata Galeriei Ahlens sunt numai indivizi din România care te agasează cerșind,cântând la acordeon și făcând tot felul de fărădelegi.In fata la Mall of Scandinavia sunt cate 2-3 individe cu fuste largi care cerșesc și fura din buzunare.Cand vin avioanele din tara sunt pline de indivizi care nu au ce cauta acolo.Asa ca au perfecta dreptate sa nu ne primească.Cand te cazezi la un hotel și aud ca ești roman se uita la tine chiorâș probabil se mira ca exista și altfel de oameni decât cei care au ajuns acolo.Bravo lor își cunosc interesul nu ca noi de stam ca ghioceii.

    • Pai vezi, deci asta se intampla cu sau fara Schengen. De unde stii ca cei din avion nu au ce cauta acolo? Le-ai verificat tu cazierul? Au platit bilet, deci au ce cauta in avion. Nu sunt infractori, deci au ce cauta in libertate. Fac lucruri de care un om nu poate fi mandru, asta ar face si la noi si oriunde in Europa. Incalci legea, orice tara are angajati care se ocupa de ordinea publica. Sunt oameni care trebuie integrati, orice tara civilizata are ong-uri care se ocupa de aceste lucruri.

  4. Deci si PSD-ul si USR-ul au sabotat Romania, PSD mai mult decat USR ca a fost la guvernare mai mult timp. Totusi nu e nevoie sa fii la guvernare sa-ti convingi colegii europeni din echipa ta de niste lucruri evidente. Iar acum are si USR-ul oameni in Europa si ar trebui sa ne demonstreze ca ei sunt altfel decat cei de la guvernare si sa ne arate niste progrese, cum ar fi ca domnul Rutte este din ce in ce mai convins ca noi ar trebui sa aderam la Schengen. Ori ce se intampla de fapt? Se arunca responsabilitatea, semn ca ceva nu merge nici intr-o tabara, nici in cealalta.

    • „multumim” ca ai uitat de PNL si PRESHOIU si BODE si FICUS .. ei nu sunt la guvernare de 33 de ani ..

      si „da” USR e de vina „clar”, pentru toate legile anti-justitie, si incalcarile statului de drept, si autobuzele cu vamesi prinsi la furat, si vamesii eliberati de magistrati dubiosi dornici de PENSII SPECIALE

  5. Temă de casă pentru parlamentar : studierea diferenței de clasă, în ce privește integritatea, politicile susținute și priceperea socialdemocraților suedezi în comparație cu psd-ul nostru. Nici măcar de dragul unei săgeți către Ciolacu, nu merită să spunem prostii. Părerea mea.