Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În zilele ce au urmat retragerii armatei române din Basarabia, nordul Bucovinei și Herța după ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 au avut loc două masacre comise de militarii români la Galați și Dorohoi, relatează RFI. Deși victimele au fost doar în parte evreiești, cele două masacre au creat un precedent care avea să ducă în vara lui 1941, odată cu intrarea României în război împotriva URSS la ceea ce avea să devină Holocaustul din România.
Primul dintre aceste masacre a avut la loc la Galați pe 30 iunie 1940. Orașul de pe malul Dunării era singurul punct de intrare pentru militarii și populația civilă care se retrăgea din sudul Basarabiei pe podul de la Giurgiulești.
În sens invers încercau să treacă mai multe mii de oameni, majoritatea locuitori ai Basarabiei care încercau să se întoarcă acasă: români basarabeni, ucraineni, ruși, evrei, dar mai erau și unii care doreau să se refugieze acolo din motive politice.