G4Media.ro

23 august 1944 după 75 de ani. Cum și de ce aceasta…

23 august 1944 după 75 de ani. Cum și de ce aceasta rămâne o zi remarcabilă? Teoriile, falsificările și adevărurile unui moment istoric unic

Un volum de studii inedite semnate de cercetători români și străini (Dennis Deletant, Matei Cazacu, Ioan Stanomir, Lavinia Betea, Cristian Vasile, Ottmar Trașcă, Cristina Diac, Radu Ioanid, Mioara Anton ș.a.), va ieși de sub tipar în această toamnă la Editura Polirom.

Volumul Întoarcerea Regelui: 23 august 1944, controversata istorie a unei zile care a schimbat soarta României. Mihai I și Mareșalul Antonescu între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, prin cele 15 studii ale sale, aduce, în atenția istoricilor și a publicului larg, noi probe documentare, evaluări și reinterpretări despre ziua care a marcat pentru totdeauna nu doar soarta României, dar și a continentului.

Actul în sine, detaliile cronologice, preliminariile sale și principalele etape, mărturiile actorilor implicați, dinamica evenimentelor, contextualizarea politică și istorică, alături de urmări, evaluate astăzi, cu instrumentele și resurse neîndoios multiplicate și optimizate, capătă acum, astfel, un bun prilej de bilanț.

Ele vor fi putut demonstra planurile multiple de analiză și interpretare – istoric, militar, politic, diplomatic, ideologic, propagandistic, sociologic, informațional – prin care actul de la 23 august 1944 reapare în atenția publicului într-un volum cu adevărat remarcabil.

Decriptarea istoriei controversate a acelei zile e o operațiune care nu s-a încheiat nici după 75 de ani.
„23 august 1944” a fost, potrivit celui mai important protagonist al acestui act – Regele Mihai, cel mai falsificat eveniment din întreaga noastră istorie.

Și totuși, după succesiunea regimurilor politice, invazia sovietică, instalarea „Cortinei de Fier”, traversarea totalitarismului comunist, prăbușirea acestuia, drumul sinuos democratic al României și revenirea în Europa, ce rămâne din „23 august 1944”?

Evenimentul din după-amiaza zilei de 23 august 1944 – care a determinat arestarea mareșalului Ion Antonescu și implicit demiterea sa din poziția de „conducător al statului”, sfârșitul regimului de dictatură personală, încetarea ostilităților militare și a războiului împotriva Națiunilor Unite – a fost interpretat în nuanțe extreme.

De la „lovitură de stat”, „salvare națională”, „revoluție de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă”, „insurecție armată”, s-a ajuns la „trădare națională” sau „pact cu sovieticii”, nelipsind chiar interpretări care să prezinte după-amiaza titratei zile ca o răfuială personală în baza unor conflicte mai vechi între părți din armată sau chiar între rege și mareșal.

Deși aprecierile potrivit cărora actul de la 23 august 1944 a fost unul cu importante valențe europene și chiar globale în arhitectura cronologică și evenimențială a conflagrației mondiale au fost general recunoscute, cascada evenimentelor din perioada 1944-1947 și 1948-1989, au produs o vastă literatură istoriografică asupra actului istoric.

Nu mai puțin de trei sau chiar patru regimuri politice care au urmat în cele trei sferturi de veac actului de la 23 august 1944 au oferit sau au instrumentalizat interpretări diferite asupra momentului care a pus capăt alianței cu Germania nazistă și a scurtat durata războiului cu cel puțin șase luni, salvând numeroase vieți de militari și civili din posibilele teatre de operațiuni.

Actul de la 23 August 1944, care a însemnat cel mai important eveniment la care România a putut contribui la soarta continentului european în finalul conflagrației mondiale a beneficiat de câteva teorii1 care continuă să populeze părți din referirile cotidiene și istoriografice la evenimentul propriu-zis și la desfășurările și consecințele sale.

Mihai I, eroul lui 23 august 1944

Cel mai important martor al evenimentului a rămas, prin prisma confruntării sale directe cu Antonescu din după-amiaza acelei zile, a statului său și a personalității sale istorice și politice, pentru mai bine de 70 de ani, regele Mihai.

Teza potrivit căreia Suveranul a avut un rol determinant s-a stabilizat în special odată cu tranziția democratică, deschiderea arhivelor și cu reconectarea țării la discursul și structurile euro-atlantice. Prezența și implicarea publică a lui Mihai în dezbaterile asupra ultimilor 70 de ani de istorie a avut meritul de a clarifica poziția sa asupra multor fațete ale titratului eveniment.

  • Mihai I spunea, la 60 de ani de la 23 august 1944: „Actul de la 23 August nu este nici pe departe singurul eveniment istoric falsificat în România. Dar este, cu siguranță, cel mai falsificat eveniment din Istoria noastră”2.

Regele a condamnat constant contaminarea societății și a spațiului public postcomunist de teoriile tendențioase potrivit cărora 23 august a fost o „poartă de intrare a comunismului în România”, precum și de cele potrivit cărora mareșalul Ion Antonescu ar fi fost, în august 1944, în situația de a stabiliza frontul din Moldova și de a negocia ieșirea din război cu Uniunea Sovietică în condiții mai avantajoase, parafând un tratat de pace separat cu Aliații ce ar fi evitat ororile de mai târziu.

Totodată, în numeroase discursuri, interviuri sau mesaje, Suveranul a apreciat că 23 august nu a fost o capitulare necondiționată, ci o încercare de a salva suveranitatea României, democrația și a repune pe rol Constituția din 1923, redând imediat cetățenilor garanții și drepturi politice.

Mihai I a respins majoritatea titlurilor conceptuale arondate lui 23 august 1944, suveranul considerând că termenii-etichetă de „insurecție” sau „lovitură de stat”, „revoluție” nu erau adecvați având în vedere că poziția sa de Rege al României îi dădea dreptul să acționeze: „ca șef al statului nu aveam de făcut revoluții sau lovituri de stat, eu puteam să schimb politica noastră în funcție de interesul țării și asta am făcut”.

Colaboratorii Regelui: Monarhul a fost centrul acțiunii

1946-10 Mai:Regele Mihai in uniforma de gala, alaturi de regina mama Elena./ Agerpres

Aceeași teorie a fost îmbrățișată de colaboratorii monarhului – Constantin Sănătescu, Mircea Ionițiu, Gheorghe Mihail, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Aurel Aldea, George Duca ș.a. – aceștia au marșat la teza potrivit căreia regele fusese centrul acțiunii și al deciziei, aprofundând rolul decisiv a lui Mihai în realizarea actului prin determinarea, acțiunea personală și expunerea politică în după-amiaza zilei de 23 august 1944 și în evenimentele care au urmat.

Spre exemplu, Constantin Sănătescu denumea această zi „memorabilă, care va rămâne în istoria poporului român”, dându-i astfel semnificația unui act vital. Colaboratorii Suveranului au insistat ca actul în sine a fost de fapt evitarea unei catastrofe.

În cazul în care Antonescu nu ar fi fost înlăturat, ar fi urmat transformarea țării într-un imens câmp de bătălie pentru trupele germane și Armata Roșie, prilej cu care – susțin aceștia- nu doar că țara ar fi fost distrusă, dar că termenii Armistițiului din 12 aprilie ar fi picat, iar Uniunea Sovietică nu ar mai fi recunoscut independența României, fiind foarte posibil ca vaste teritorii să fi fost anexate. Ei au respins, de asemenea, categoric, teza comunizării României ca o consecință directă a lui 23 august 1944.

Maniu, Brătianu și partidele istorice

Personalitatea lui Iuliu Maniu și angajarea „partidelor istorice” în înfăptuirea actului au dat naștere tezei potrivit căreia PNȚ și PNL (mai puțin PSD) au condus, în baza tratativelor purtate cu aliații occidentali, spre înfăptuirea sa.

Această teorie atribuie un rol primordial lui Iuliu Maniu, Dinu Brătianu și apropiaților acestora, îndepărtează teza participării masive a PCR, dar nu neagă rolul Regelui, ci, dimpotrivă îl consolidează. Această teorie adaugă interpretării dimensiunea acțiunilor diplomatice, ceea ce face ca actul să devină nu un eveniment singular, ci o consecință, o ultimă etapă firească a acestora.

Vocile dominante din exil au produs numeroase memorii și, vreme de jumătate de secol, au prezentat această teorie în afara granițelor, singurul loc al libertății de exprimare.

Regimul comunist

Cea mai profundă și de durată reinterpretare a actului de la 23 august 1944 a fost generată de regimul comunist.

Munți de literatură istorică au declanșat vreme de aproape de jumătate de secol teze oficiale, scriituri istorice, cronologii, manifestări aproape necontenite, nașteri voluminoase de simboluri meta-istorice, politice ori ideologice și valuri de tălmăciri cu scopul de a face din actul de la 23 august 1944 borna de hotar pentru noua societate și noul regim socialist și, ulterior, comunist.

Discursul oficial a lansat teza potrivit căreia îndepărtarea lui Antonescu, scoaterea României din alianța cu Germania nazistă și alăturarea sa de Națiunile Unite a fost nici mai mult, nici mai puțin „inițiată, pregătită și condusă de Partidul Comunist Român” după „o îndelungată și minuțioasă pregătire”.

În realitate însă, aflat în ilegalitate începând cu 1924 și urmărit și persecutat atent de regimul antonescian, PCR, cu cei o mie de membri răspândiți în țară, nu avea capacitatea de a pune singur în operă actul de la 23 august 1944 și nici de a transforma societatea fără ajutor sovietic.

Încă din primele luni și ani după titratul act, Gheorghe Gheorghiu-Dej a lansat6 teza că „23 august 1944” reprezenta „cea mai mare sărbătoare națională a poporului nostru” deoarece aceasta produsese nu doar eliberarea „de către glorioasa Armată Sovietică”, dar înfăptuită de „forțele patriotice conduse de partid” „crease condițiile” pentru „zdrobirea claselor dominante – moșierii și capitaliștii”.

Cum remarcă unii istorici, Stalin a fost el însuși, În primii ani de după 1944 eroizat și omagiat, fiind văzut ca „eliberatorul ţării“, a cărui armată „zdrobind armatele fasciste aflate în România (pana in 1958).

Teza îi „elimina” pe rege, „partidele istorice”, pe Maniu și Brătianu, transformându-i în „cercuri reacționare”. Așadar, 23 august 1944, era oficial în comunism „prima etapă a luptei revoluționare pentru statornicia democrației populare în țara noastră”7.

Aniversarea lui 23 august 1944 sub comunism

Încă din 1945, 23 august 1944 a beneficiat de ample ritualuri de aniversare și manifestări colosale. Inclusiv această primă aniversare a stat sub semnul grevei regale, Regele Mihai şi prim ministrul Petru Groza se boicotau reciproc, în condițiile în care suveranul ceruse demisia cabinetului, iar Groza refuzase, sub amenințările și presiunea de amploare a sovieticilor și a emisarilor lui Stalin.

Vreme de peste patru decenii (1948-1989), sărbătoare națională a României, 23 august a devenit repede nu doar simbolul politic nou al comuniștilor autohtoni, dar și o încercare masivă de ocupare ritualizată și simbolistică a spațiului public, a discursului legitimator și a inundării prezentului de un eveniment recent în memoria publică care punea astfel în antiteză și într-o lumină vetustă alte momente din istoria României.

Pe măsură ce etapele comunismului s-au succedat și, odată cu ele, s-au modificat masiv interpretările asupra evenimentelor istorice – în special recente – în funcție de interesele sau politica față de URSS, 23 august 1944 și-a transformat conceptual și aproape delirant semnificația.

Dacă în anii 50 – atunci când ocupantul era nu doar garant al păstrării controlului politic, ci și cenzor al tezelor asupra istoriei naționale – 23 august era „ziua eliberării României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”, odată cu dictatura ceaușistă, sărbătoarea se convertește și devine „revoluția de eliberare națională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”.

„Revoluția culturală” de la începutul anilor 70 transformă 23 august într-o celebrare totalitară de mari proporții, unde cultul personalității dictatorului ceaușist înlocuiește și elimină practic referirile publice la simbolistica inițială.

23 august 1944, ca metodă de reabilitare a mareșalului în postcomunism

Actul de la 23 august 1944 a continuat să fie, după prăbușirea comunismului, un eveniment indisolubil legat memoria concurentă dintre regele Mihai şi a mareșalului Ion Antonescu, dar şi de prezent, prin care s-a configurat o reabilitare postumă a dictatorului român cu girul clasei politice și a unor largi părți din societate cu scopul valorizării dictatorului în bătălia politică.

23 August 1944 a redevenit repede un simbol de dispută, asupra căreia s-au dat nenumărate lupte memoriale și politice pentru interpretarea, identificarea unor noi semnificații, metamorfozarea sa aproape completă și chiar „eliminarea” multora dintre actorii care l-au săvârșit sau a detaliilor și consecințelor sale.

Conturarea tezei „marii trădări” a fost rezultatul unor schisme istoriografice și a unor alianțe conjuncturale într-o bătălie politică cu repercusiuni grave asupra imaginii României în plan extern. Încă de la sfârșitul anilor 70, eroizarea românilor drept victime ale unei conspirații, l-a readus în arena discursului istoriografic național-comunist pe Antonescu, prezentat ca victimă.

Sursa: Agerpres

Teoria trădării, ca un act cu fațete multiple, a pus stăpânire pe vechile teze. În acest sens, actul de la 23 august 1944 semnifică: „trădarea intereselor neamului românesc, trădarea armatei abandonată în mâna inamicului, trădarea Mareșalului pe care îl destituie, îl arestează şi îl oferă trofeu inamicului, trădarea tradiției Casei Regale Române, fuga lașă din faţa celor doi inamici, nemţii şi ruşii.”9. Regele este acuzat, de asemenea, de sabotarea lui Antonescu, de acţiunea subversivă asupra generalilor de pe front şi de lipsa de reacţie în faţa furturilor sovieticilor.

Această conceptualizare revizionistă este îmbrățișată de grupurile legionare din exil care îl exonerează astfel pe Antonescu de înăbușirea rebeliunii legionare din ianuarie 1941 și îndepărtarea lui Horia Sima de la conducerea statului.

Ulterior, acestei incursiuni i s-a adăugat de-a lungul timpul noi mărturii, supoziții și probe documentare neconfirmate, potrivit cărora Antonescu și colaboratorii acestuia ar fi căzut pradă unei conspirații care a aruncat România pentru jumătate de secol în teroarea comunistă.

Ce rămâne astăzi din 23 august 1944

Incomparabil cu anii 90 (care a reprezentat în numeroase cazuri și situații România un cumul de teorii revizioniste, xenofobe, anti-europene sau monarhice) discursul și percepția publică despre titratul act s-a schimbat fundamental.

Deși subiectul nu este nici pe departe epuizat, noi probe documentare, interpretări și unghiuri de analiză se cer a fi adăugate și/sau marcate, de la politicieni la istorici, de la tineri la vârstnici, narațiunea „oficială” s-a debarasat în mare parte de balastul propagandist și istoriografic comunist și postcomunist.

În lipsa unei cercetări sociologice aplicate despre 23 august 1944 e greu de spus câtă rigoare sau multitudine de aspecte și semnificații istorice și politice sunt astăzi asociate evenimentului în sine, dar scăderea semnificativă a ritmului, tonului și dimensiunii ocultărilor atât de răspândite și diversificate acum una sau două generații în urmă, denotă o modificare substanțială a felului în care românii percep astăzi ce s-a întâmplat acum 75 de ani prin ruperea alianței cu Germania nazistă, trecerea de partea aliaților și debarcarea lui Antonescu din poziția de conducător al statului.

Spațiul public a eliminat treptate tarele național-comuniste, naționaliste și extremiste, pe măsură ce drumul european a prins contur, iar multe elite politice sau partide au fost nevoite (forțate) să abandoneze falsificările sau detractările despre 23 august 1944.

În multe cazuri, scopul final al tălmăcirilor istorico-politice a fost, în chip evident, acela de a întreține propaganda calomniatoare și culpabilizantă împotriva Regelui Mihai, văzut ca reprezentant al instituției monarhice și al discursului occidental despre trecutul sau modernizarea țării. Deschiderea arhivelor la sfârșitul anilor 90, guvernarea forțelor pro-occidentale a făcut „aerul” discursului istoric respirabil. Timid, percepția despre 23 august 1944 a marcat bornele versiunilor apropiate de desfășurarea evenimentelor.

De subliniat în final momentul marcării a 60 de ani de la temerarul act. Atunci, la Palatul Cotroceni, în prezența lui Ion Iliescu, cel care spunea că nu poate accepta rolul regelui – pentru că acesta din urmă pactizase cu Hitler și, ulterior, cu Stalin – ultimul Suveran al României, în prima aniversare oficială a evenimentului (după mai bine de jumătate de secol și după trecerea a trei regimuri politice și în așteptarea semnării tratatului de membru al UE), sintetiza, din postura de artizan al lui 23 august 1944, un mesaj cu valoare de testament:

„Încurajez pe toți românii să se uite la actul de la 23 August 1944, nu ca la un eveniment de care a profitat o persoană sau un partid, nici ca la un act care ne-a adus prejudicii, ci ca la un episod fundamental din renașterea noastră morală, începutul unui lung drum către respect de sine și democrație, momentul în care România a dovedit că este parte din adevărata Europă. Idealurile în care am crezut atunci, principiile care m-au condus toată viața, încep să se realizeze astăzi. Sunt mândru de decizia mea și sunt sigur că istoria va dovedi că ceea ce eu și generația mea am făcut, acum șaizeci de ani, a fost drept” (Mihai I, Palatul Cotroceni, 23 August 2004)

NOTA: Articolul de față preia în parte sau în totalitate fragmente din ”Introducerea” la volumul: Alexandru Muraru, Andrei Muraru (coordonatori), Întoarcerea Regelui: 23 august 1944, controversata istorie a unei zile care a schimbat soarta României. Mihai I și Mareșalul Antonescu între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, Editura Polirom, Iași, 2019.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

25 comentarii

  1. Să ridice mâna sus cine a primit Ordinul Pobeda de la Stalin!
    Oh, wait, nu dă bine!

  2. Polonia n-a fost de partea lui Hitler nicio clipă și tot și-a luat „zborul” către Comunism. Știut fiind că soarta ne-a fost hotărâtă la…un trabuc și o votculiță, pot să bag mâna-n focul de sub cazan că n-am fi putut evita Comunismul nici dacă ne-am fi făcut frate cu Dracu’ Răsăritean încă de la primul cartuș tras în război…

    • …a fost „o clipa” macar-atunci cand Hitler i-a azvarlit o bucatica din Silezia …

    • ribbentropp fuma trabuc?!

    • Ideologic: tocmai ca Polonia n-a fost in vreo tabara… d-aia a fost rupta-n doua.
      Pragmatic: spre deosebire de „vitejia” rumunca de la Stalingrad (care a permis incercuirea), rezistenta poloneza s-a luptat singura cu ocupantu’ hiclerist iar to’ar’su stalink decat a asistat/privit de pe margine desi promisese, solemn, sprijin. In fapt, s-a folosit de darzenia poloneza. Pe care a lichidat-o ulterior. Aidoma au procedat urmasii (id/t)eologici. Oficial s-a raportat c-ar fi fost conditii tehnice dificile carora pilotii nu le-au facut fata. Piloti proveniti din aceeasi scoala care a contribuit masiv la infrangerea luftwave.

  3. Câteva păreri, bineințeles personale, despre acest eveniment important :
    În primul rând, având învedere situația frontului și poziția rușilor la aceea dată, ocuparea României și neutralizarea forțelor combatante românești / nemțești era o chestiune de timp. Din acest punct de vedere, întoarcerea regelui a fost un act, care nu numai că a scurtat războiul, dar a dus la salvarea multor vieți și pierderi materiale inutile. Arondarea României la blocul socialist construit de ruși este consecința înțelegerilor celor trei ( Churchill, Roosevelt și Stalin ) de la Ialta, în Februarie 1945, înțelegeri făcute în baza situației operative, din care reieșea evident pierderea războiului de către nemți și aliații săi, și nu consecința actului din 23 August.
    În al doilea rând, actul de la 23 August 1944 a fost o întoarcere făcută efectiv în ultimul moment, cu efectele umane și materiale amintite mai sus, act rezultat dintr-o analiză rece a situației, în care nu avea ce căuta falsul argument al ”fidelității”. Să nu uităm, că Horthy, mai indecis și mult ma slab organizat, a încercat să pregătească la fel ieșirea Ungariei, iar nemții, să prevină actul de ieșire, au ”ocupat” Ungaria în Martie 1944, în timp ce Horthy era la Hitler, în castelul Klessheim. Nemții au avut un plan similar, de ocuparea României ( Operația Margarethe ) care nu a fost dus la îndeplinire până la urmă. Poziția Ungariei ca ultim aliat a dus la bombardarea Budapestei și întregii țări, la cedarea puterii către forțe politice pro-germane și la deportarea sutelor de mii de evrei unguri în taberele morții. Cu toate acestea, Ungaria a sfârșit la fel în tabăra socialistă, ca și celelate țări.
    În concluzie, 23 Aug. 1944 a fost un act deosebit de important, curajos și inteligent. Nu este de mirare că inclusiv comuniștii și-au arogat, în mod mincinos merite în derularea lui.

  4. Off topic, tousi…
    Unele scene din film par a fi mixate cu imagini de la festivalul lalelelor de la Pitesti;
    da parca leana era mai umana decat veorica, proaspat prim ministru psdpcr al guvernului .
    Coana leana nu i-a lasat pe bietii copilasi sa se dea de-a rostogolul cu sira spinarii direct pe beton.

  5. Pentru a vedea rolul primordial al realității în luarea deciziilor și aprecierea actului făcut de rege, este interesant să vedem în paralel comportamentul lui Horthy și neincrederea lui Hitler față de ”fidelitatea” lui. Până la urmă, Horthy a fost scos din circulație în Octombrie 1944, în urma oparației Panzerfaust, dus la îndeplinire de celebrul Otto Skorzeny și oamenii lui din trupele speciale ale Waffen SS ( ei au răpit fiul lui Horthy și l – au obligat pe bătrân să predea puterea fasciștilor unguri, ”crucea cu săgeți” ai lui Szalasi )

  6. Regele a fost un gaga las. A ordonat armatei romane sa lase armele jos si soldatii nostrii au fost macelariti de armata rosie care nu a primit acelasi ordin. Regele Mihai, regele lasilor, tradatorilor si sclavilor

  7. Adevarul e ca „intoarcerea armelor” de la 23 august ’44 a fost ocazionata si conditionata de operatiunea sovietica Iasi-Chisinau.
    Regele a fost un instrument si nu un initiator, indiferent ce povesti a spus el dupa aia. Lovitura a fost organizata de catre cele trei partide istorice plus comunistii (apropierea armatei sovietice nu putea fi ignorata, iar faptul ca Antonescu a fost tinut prizonier intr-o casa conspirativa a pcr dovedeste rolul lor major).
    E la fel de multa falsificare acum ca si pe vremuri, de data asta se trage in partea opusa celei in care se tragea acum mai bine de 30 de ani.

  8. Anglo-americanii au cedat intreaga Europa de Rasarit Uniunii Sovietice, ca sa se asigure ca victoria lor in razboi va fi ireversibila. Unde n-au vrut sa cedeze, sovieticii n-au luat in stapanire nimic (Finlanda, Austria, Grecia). Daca ar fi dorit, anglo-americanii – singurii detinatori timp de 4 ani ai bombei atomice – ar fi putut sa fereasca Romania de totalitarismul comunist, dar n-au vrut. Le-a facut placere sa umileasca poporul roman impunandu-i cu mana sovieticilor un regim politic pe care majoritatea romanilor il respingea (dintre toate tarile estice, Romania era tara cea mai radical anticomunista si antisovietica). Actul de la 23 august a fost o razbunare de o cruzime extrema impotriva romanilor (cei de atunci, nu generatiile pervertite de comunism sub Ceausescu). In acest joc la scara globala, regele Mihai a actionat nu de capul lui, ci urmand sfatul unui cerc de persoane apropiate (penetrat de sovietici pirn Bodnaras de pilda). I s-a dat iluzia ca lasand Armata Rosie sa sparga frontul de la Iasi Romania avea sa fie respectata si regimul monarhic constitutional nu avea sa fie inlocuit cu dictatura comunista. A fost o capcana pusa la cale de cei interesati, iar regele, tanar si neexperimentat, a cazut in aceasta capcana. Din momentul in care a cedat in fata Uniunii Sovietice, iar Armata Rosie a putut pune stapanire pe teritoriul national, regele a devenit ostaticul lui Stalin, iar soarta tarii ca stat democratic, european si independent a fost pecetluita pentru multa vreme. Actul de la 23 august 1944, departe de a fi scutit Romania de mari suferinte, a fost platit cu milioane de romani care au fost lichidati de regimul comunist, cu milioanele de tone de petrol livrate Uniunii Sovietice, cu lichidarea elitei intelectuale a tarii, cu lichidarea brutala a clasei taranesti supusa ororilor colectivizarii fortate si multe, multe altele. Regele Mihai nu a dorit sa se intample asa, dar modul in care a fost sfatuit sa scoata tara din razboi ca sa o scuteasca de suferinte acest rezultat l-a avut.

    • TOATE relele care au urmat – regimul comunist, golirea țării de bogății – ar fi fost și mai rele dacă întoarcerea armelor nu s-ar fi întâmplat. În plus, ar fi fost mult mai multe pierderi materiale și omenești pentru că rușii oricum ar fi cotropit țara. Dacă judecăm sentimental, este trist, dar din punctul de vedere al aliaților, evitarea unei confruntări cu rușii după război era un obiectiv vital ! Tot o dăm cu ”trădarea” americană, dar din punctul lor de vedere au salvat curul Europei de două ori ! Iar dacă este vorba de loialitate, datoria supremă a conducătorului unei țări este loialitatea și devotamentul față de țară și de poporul său .

    • florica, cum puteau sa-i scoata occidentalii pe rusi din romania?!
      il chemau pe stalin la ordin?
      dictatorul stalin mai putea trimite oricand 1-2 milioane de soldati carne de tun!
      in statele democratice trebuie si sustinere populara. cine mai vota niste politicieni care nu incheiau cat mai repede razboiul?!

  9. Oricum am pune problema, din punct de vedere politic si militar a fost o tradare a aliatului principal, in vreme de plin razboi. Mai rau de atat, nu cred ca se poate. Cine garanteaza ca intr-o situatie similara, Romania nu va proceda fix la fel si nu va trada aliatul principal (SUA) in favoarea inamicului? Si asta fix cu aceleasi argumente: scurtarea razboiului, salvarea de vieti, …

    Opinia fostului rege Mihai I, mai ales cea exprimata in 2004, nu conteaza si nu are nicio valoare, omul fiind nu numai direct implicat ci chiar autor si responsabil al asa-zisului „act” de la 23 August 1944. Apropo, oare de ce I se spune act, desi nu e vorba despre un document si despre o actiune, una ilegala, poate.

    • @Franklin: Pentru Romania, Germania n-a fost nici macar un aliat de conjunctura, ci o alternativa de genul devenim aliati sau va stergem de pe harta. Avand problemele lor si neavand interese majore in zona, Franta si Marea Britanie au refuzat in mod repetat o alianta, ba chiar au incurajat Romania sa faca un tratat cu Germania. Cum ar fi putut fi Germania un aliat dorit in conditiile in care era girantul tratatelor in urma carora Romania pierdea 40% din teritoriu?
      Alternativa era sa facem ce au facut polonezii sau sarbii, sa murim eroic intr-o lupta cu sanse zero de reusita. Din motive pe care n-are sens sa le discutam aici, romanii nu au vocatie eroica, punctul lor forte a fost intotdeauna negocierea, abilitatea de a naviga in ape tulburi. Ca o ironie a sortii pe sarbi nu i-a ajutat cu nimic rezistenta eroica, iar vocatia razboinica a fost cea care i-a dus in cele din urma la dezastru.
      In concluzie, ca sa accepti o alianta cu cineva care ti-a fost mai degraba calau decat prieten trebuie sa fii pur si simplu intr-o situatie disperata. Ori exact asta era situatia Romaniei. Iar sa-ti faci complexe ca ai tradat o astfel de alianta e fara comentarii… Mai ales ca in cele din urma Romania a obtinut maximul posibil intr-o situatie care parea fara iesire.

    • ( presupun că înțelegi engleza )

      Cu privire la loialitate și trădare : iată o parte din tratatul de la München, semnat de Hitler, citat de Chamberlain în fața populației, ca dovadă a unui pact de neagresiune serios :
      ” We regard the agreement signed last night and the Anglo-German Naval Agreement as symbolic of the desire of our two peoples never to go to war with one another again.”

      Minciuna, dezinformarea și ipocrizia făcea parte din arsenalul diplomatic al lui Hitler, Stalin și nu numai. Hai să nu mai fim naivi !

  10. Regele a fost îndemnat la asa ceva,dar a fost îndemnat bine ,daca nu făceam asta ,eram tocati de rusi de nu rămânea piatra pe piatra am prins vreo trei variante de istorie pana acum si nu cred ca e vreuna total veridica.

  11. Ce stim clar este ca partidul comuist din Romania (atentie, nu Roman!) era la vremea aceea o frectie, o adunatura de venetici in majoritate neromani. Practic erau o adunatura de infractori. Ca si pesedeaua de acum spuneau ca sunt condamnati politic, dar ei erau derbedei si infractori de drept comun. Exact ca gainarul bisnitzar adrian nastase.
    Actul de la 23 August a fost un fel de „fie ce-o fi, salvam ce se mai poate salva”. Rusii ar fi venit oricum, macar asa au furat, ucis si violat ceva mai putin.

  12. florica, cum puteau sa-i scoata occidentalii pe rusi din romania?!
    il chemau pe stalin la ordin?
    dictatorul stalin mai putea trimite oricand 1-2 milioane de soldati carne de tun!
    in statele democratice trebuie si sustinere populara. cine mai vota niste politicieni care nu incheiau cat mai repede razboiul?!

  13. Comentarii… care mai de care argumentate… sau ne~.
    Reala problema consta in (unghiul de) abordare. Stiu ca „scoala” rumuneasca va-nvatat ca rssh tzigania ar fi buricu’ pamantului. Realitatea insa este ca aceasta „filosofie” este „decat” o poveste nemuritoare. Folclor.
    Asadar,
    de ce-ar fi crescut aliatii (vestici) numarul crucilor din propriile cimitire cand rahatul asta care-si spune „tara” se afla oricum in zona pe care ar fi ocupat-o red-army? Doar ca sa dovedeasca… ce? Mai ales ca p-acilea domina (id/t)eologia horrordocsa. Priviti realitatea: am fost suntem si vom mai fi… cantitate-neglijabila/collateral-damage.

    • „tara” (adică ȚARA) este FAMILIA noastră mai mare. Dacă nu ești român (scrii ”va-nvatat ” și nu ”ne-a învățat”) nu știu ce naiba cauți în discuție să ne scrii de ”rahatul asta” ”tzigania” etc. Dacă ești român, ești și mai scârbos scriind de religia ”horrordocsa” – IMBECILULE, DACĂ NU ERA ORTODOXIA, BUNĂ SAU REA, NU PUTEAM RĂZBATE PRIN SECOLE DE DEZNAȚIONALIZARE ÎN TRANSILVANIA și în celelalte provincii. E la modă să injurați ortodoxia, lașule, vii pe un forum de discuții și vomiți o grămadă de tâmpenii…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.