Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
FCSB s-a calificat cu emoții în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a fost învinsă de echipa din Andorra Inter Club d’Escaldes cu scorul de 2-1 (0-0), marți seara, pe Estadi FAF din Encamp, în manșa secundă a primului tur preliminar, notează Agerpres.
Campioana României a suferit una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria sa și merge mai departe grație victoriei cu 3-1 din tur.
FCSB a făcut un joc slab, fiind dominată de modesta sa adversară, însă roș-albaștrii au reușit să deschidă scorul prin Risto Radunovic (51’). FCSB a tratat cu superficialitate mai multe faze și gazdele au reușit să înscrie de două ori, prin Sascha Andreu (67’) și Alexandre Llovet (88’), obținând o victorie de palmares.
În turul al doilea preliminar, FCSB va înfrunta campioana Macedoniei de Nord, KF Shkendija, victorioasă în fața galezilor de la The New Saints cu 2-1, după prelungiri, la Skopje, după 0-0 în prima manșă.
Gruparea bucureșteană va juca primul meci în deplasare, pe 22 sau 23 iulie, iar revanșa la București, pe 29 sau 30 iulie.