Cum și-a început mandatul președintele Nicușor Dan / Alergător pe lângă minge  

Dezastruos ar fi cuvântul potrivit. În primele două luni după câștigarea alegerilor, președintele Nicușor Dan a arătat că nu dispune de suficientă forță pentru a-și impune voința politică, a comis cel puțin o eroare majoră și a demonstrat o capacitate limitată de înțelegere a mecanismelor statului, precum și zero instincte politice.

De exemplu, într-o discuție informală recentă cu jurnaliștii, președintele a admis că alegerea Siminei Tănăsescu la șefia Curții Constituționale a fost o surpriză chiar și pentru el. Șeful statului s-ar fi așteptat ca în fruntea CCR să ajungă fie Mihaela Ciochină, propusă judecător de fostul președinte Klaus Iohannis, fie Iulia Scântei, despre care se spune că ar fi beneficiat de susținerea premierului Ilie Bolojan.

Din poziția de spectator neangajat, lui Nicușor Dan nu i-a rămas decât să constate surpriza. Or, Curtea Constituțională s-a dovedit de-a lungul anilor o instituție-cheie în stat. Nu doar că poate scoate din cursă un candidat la prezidențiale, dar poate și suspenda un președinte în funcție. Asta nu pare să fi înțeles foarte bine Nicușor Dan, uitând, de pildă, că suspendarea lui Traian Băsescu nu s-ar fi putut realiza în 2012 fără complicitatea CCR-ului de atunci.

Un elementar instinct de conservare l-ar fi putut face ceva mai activ în episodul alegerii conducerii Curții. Doar întâmplarea face ca Simina Tănăsescu să fie un profesionist cu reputație bună. La fel de bine putea fi ales însă unul dintre judecătorii anti-reformiști susținuți de PSD: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan sau Bogdan Licu.

Alegerea noului președinte al CCR a fost lăsată la mâna hazardului, din cauza desistării totale a președintelui Dan. Nimeni n-a știut pe cine își dorea, de fapt, la conducerea Curții, așa că fiecare a votat cum l-a tăiat capul.

Puriștii vor aplauda probabil frenetic această atitudine, invocând argumentul nobil că președintele nu s-a implicat în treburile justiției. I-aș sfătui să nu se grăbească. Președintele Dan a avut, totuși, o tentativă de a juca — vagă de tot — dar n-a reușit. De pildă, a sunat-o pe Lia Savonea cu rugămintea să nu candideze la șefia Înaltei Curți, pentru că ar transmite un semnal prost în sistem. Unsă cu toate alifiile regimului Dragnea și nu numai, Savonea l-a refuzat politicos, invocând dreptul ei constituțional de a candida.

Nu-mi pot imagina niciun alt președinte — poate doar pe Emil Constantinescu — incapabil să-și impună voința politică. Un șef de stat dispune de multă legitimitate și de o putere reală, dacă știe cum să le folosească. Când nu o face, tot sistemul îi miroase imediat neputința. Așa se face că, în justiție, nu i-a ieșit mai nimic: Inspecția Judiciară, Înalta Curte, judecătorul propus de PSD la Curte (Mihai Busuioc) — toți provin din tabăra anti-reformistă. Și toți au defilat nestingheriți pe sub nasul indiferent al președintelui Dan.

Adăugați la acest tablou și catastrofa de negociere politică de la formarea guvernului, unde PSD a obținut cam tot ce și-a dorit — inclusiv Ministerul Justiției. Altfel spus, tot PSD va propune viitorii procurori-șefi ai DNA și Parchetului General, pe care Nicușor Dan ar dori să-i schimbe. Foarte bine, doar că tocmai le-a cedat PSD-ului puterea de a face noile numiri.

Cel mai spectaculos autogol a fost atacarea la CCR a legii care înăsprește pedepsele pentru propaganda extremistă. Nicușor Dan a folosit, practic, aceleași argumente cu Călin Georgescu, George Simion, AUR și Diana Șoșoacă. Dovadă că Fundația legionară Gavrilă Ogoranu i-a aplaudat la scenă deschisă acțiunea și l-a felicitat public. Nici în aceste condiții, președintele nu pare să înțeleagă ce gafă politică enormă a comis.

El susține în continuare — așa cum s-a văzut și în conferința de presă — că „este legitim să promovezi rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș” și că nu crede că „dacă fondezi o asociație cu caracter legionar, trebuie să faci pușcărie”. O neînțelegere profundă a legii, așa cum i-au explicat și colegul Petru Clej, și Institutul Elie Wiesel. O lipsă crasă de instinct politic, aș adăuga.

La fel de prost arată și ciupiturile la guvernul Bolojan, la nici două luni de la instalare, pe motiv că n-ar fi explicat suficient de bine primul pachet de măsuri economice și că a mărit TVA-ul, deși promisese contrariul. Toți specialiștii în economie i-au explicat lui Nicușor Dan — după ce a stat o lună și jumătate cu capul în buget — că nu existau alte soluții credibile și rapide pentru a convinge piețele și partenerii externi că România poate adopta măsuri ferme pentru reducerea deficitului. În ciuda evidențelor, Nicușor Dan o ține pe a lui: guvernul Bolojan nu trebuia să crească TVA. Ce rost are jocul la offside? De ce nu își asumă, solidar cu guvernul, pachetul de măsuri indiferent cât de nepopulare sunt ele?

Faptul că taie 20% din bugetul Administrației Prezidențiale și că zboară cu low-cost alături de fiica sa în Italia îmi evocă apucături de lideri populiști. Nu cred că alegătorii vor un președinte care pierde vremea prin aeroporturi sau un Palat Cotroceni lăsat în paragină.

Înțeleg că nu există chimie între președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Știm cu toții că germenii conflictului sunt înscriși în Constituție, că niciun președinte nu-și dorește un premier mai popular decât el și că obsesia oricărui șef de stat aflat la primul mandat este să-și elimine potențialii rivali, pentru a nu rata al doilea. Dar acest guvern — aflat într-o situație imposibilă — merită măcar sprijinul șefului statului.

Președintele mai are o ultimă șansă de reabilitare, odată cu numirea șefilor de servicii secrete, anunțată pentru toamnă. Cu noile numiri de la SRI și SIE vom înțelege mai multe despre capacitatea de joc politic a președintelui Nicușor Dan și despre cum va fi perceput de sistemul de putere. Deocamdată, aleargă pe tot terenul, dar mingea este în altă parte. Sau, dacă vreți, arată exact ca atunci când a intrat pe teren la meciul de retragere al Cristinei Neagu: jucătoarea de handbal i-a pasat mingea, dar Nicușor Dan n-a știut ce să facă cu ea.