Home » Articole » 17 poliţişti răniţi şi zeci de arestări în timpul unei manifestaţii pro-palestiniene la Berlin

17 poliţişti răniţi şi zeci de arestări în timpul unei manifestaţii pro-palestiniene la Berlin

17 poliţişti răniţi şi zeci de arestări în timpul unei manifestaţii pro-palestiniene la Berlin
Foto: Captură video
Ascultă articolul

Poliţia germană a anunţat duminică arestarea a 57 de persoane în timpul unei manifestaţii desfăşurate sâmbătă la Berlin în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza, protest care în mod neobişnuit a avut loc în paralel cu un marş LGBT, iar în timpul dispersării demonstraţiei 17 poliţişti au fost răniţi, potrivit agenției de știri AFP, citate de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Poliţia germană a scris reţeaua de socializare X despre „tulburarea ordinii publice”, inclusiv acte de „rezistenţă” împotriva forţele de ordine, cum ar fi aruncarea cu sticle în poliţişti şi lovirea acestora, precum şi despre sloganuri antisemite şi „utilizarea simbolurilor unor organizaţii neconstituţionale şi teroriste” la protestul pro-palestinian.

În pofida avertismentelor repetate, organizatorii nu au restabilit ordinea printre manifestanţi, al căror număr a fost de circa 10.000, prin urmare forţele de ordine au procedat la dispersarea marşului, mai precizează poliţia germană.

Manifestanţii au ieşit în stradă la apelul mişcării denumite „Mândrie internaţionalistă queer pentru eliberare”, o mişcare LGBT care în plus clamează „lupta anti-imperialistă, anti-colonială şi anti-sionistă”, potrivit website-ului său.

Manifestaţia pro-palestiniană a avut loc în paralel cu marşul LGBT, care se desfăşura într-un alt cartier al capitalei germane. Dar şi la acest marş poliţia a fost nevoită să intervină şi a arestat 64 de persoane pentru „insulte, agresiuni, vătămare corporală şi folosirea simbolurilor unor organizaţii neconstituţionale şi teroriste”.

În acelaşi timp a avut loc şi o contramanifestaţie a extremei drepte împotriva marşului LGBT, unde alte 20 de persoane au fost arestate.

Berlinul este adesea scena unor demonstraţii legate de războiul din Fâşia Gaza, declanşat de atacul efectuat de gruparea palestiniană Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023 şi soldat cu moartea a 1.210 de persoane, majoritatea civili. Au urmat represaliile armatei israeliene şi războiul în care ofensiva israeliană a ucis până în prezent cel puţin 59.733 de persoane în Fâşia Gaza, majoritatea civili palestinieni, femei şi copii, şi a provocat un dezastru umanitar în enclava palestiniană asediată de Israel, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii condus de Hamas. ONU consideră fiabile aceste date privind bilanţul victimelor şi a avertizat că întreaga populaţie a Fâşiei Gaza este în prezent ameninţată de foamete.

Consiliul Europei a acuzat Germania în luna iunie că îngrădeşte libertatea de a manifesta în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza.

Poziţia Germaniei faţă de Israel este în continuare influenţată semnificativ de sentimentul responsabilităţii sale istorice faţă de Holocaustul comis de nazişti.

În acest sens, guvernul german a exclus vineri posibilitatea de a urma exemplul Franţei şi să recunoască statul palestinian, estimând că acest pas necesar către soluţia a două state (israelian şi palestinian) trebuie să se desfăşoare abia la sfârşitul procesului de pace.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole