Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pus sub o presiune uriașă din prima zi, Xabi Alonso a fost demis de Real Madrid după înfrângerea „albilor” din finala Supercupei Spaniei contra Barcelonei (2-3). Presa spaniolă a tratat pe larg subiectul, iar concluzia este că îndepărtarea antrenorului a venit atunci când lumea se aștepta mai puțin.
Alonso a avut viață grea la Real Madrid încă din prima zi, dar un tehnician este conștient ce urmează atunci când se află pe banca tehnică a echipei de pe Santiago Bernabeu.
Real Madrid vrea toate trofeele sezon de sezon, iar orice înfrângere este motiv de speculații privind viitorul antrenorului „albilor”.
Înfrângerea cu marele rival Barcelona i-a fost fatală lui Xabi, cel care a fost dat afară într-un moment în care vestiarul începuse să fie de partea sa.
„Concedierea cea mai aşteptată, în ziua cea mai neaşteptată”, este titlul cu care emisiunea El Chiringuito a rezumat demiterea lui Xabi de la Real Madrid.
Scutit de critici după înfrângerea cu Barcelona, Alonso a aflat luni că este demis cu efect imediat. Și-a strâns lucrurile și a plecat de la Real.
Conform surselor Marca, îndepărtarea a fost decisă de Florentino Perez, președintele Realului. Xabi Alonso nu avea niciun gând să renunțe la banca tehnică după eșecul cu Barcelona din Supercupa Spaniei.
„Nu a fost vorba de o demisie, ci de un simplu telefon din partea clubului care a grăbit totul”, transmite sursa citată.
Florentino Perez a considerat în cadrul unei ședinte (la care au mai participat directorul general José Ángel Sánchez şi Xabi Alonso) că soluția cea mai bună în acest moment este demiterea antrenorului.
„Clubul a considerat necesar să schimbe cursul” la mijlocul sezonului 2025-2026.
„Real Madrid i-a sugerat antrenorului că este mai bine pentru ambele părţi să se despartă”, adaugă Marca.
„Xabi Alonso, deşi nu a fost niciodată iniţiatorul acestei întâlniri şi nu a avut intenţia de a pleca, a înţeles situaţia”, mai transmite sursa citată.
Pe lângă lipsa rezultatelor (pierderea Supercupei și faptul că Realul se află în campionat la patru puncte în urma liderului FC Barcelona), Xabi Alonso a mai plătit și pentru faptul că a venit cu propria echipă medicală (lucru care nu a fost primit cu bucurie de Real Madrid), dar și pentru relația tensionată cu vedeta Vinicius Jr.
„Xabi Alonso a plecat, a fost îndepărtat. Acum, este rândul jucătorilor să fie criticaţi.
Sunt nume mari care se mulţumesc să lenevească la antrenamente. Lucrează două ore pe zi şi câştigă 10 milioane”, a transmis jurnalistul Edu Aguirre, specializat pe Real Madrid.
Imediat după anunțul demiterii lui Xabi Alonso, Real Madrid a postat un alt comunicat prin care precizează că Alvaro Arbeloa va fi noul antrenor al primei echipe.
Arbeloa ajunge în poziția de tehnician al gigantului spaniol după ce a antrenat echipa secundă a madrilenilor. Spaniolul a fost o figură emblematică și ca jucător la Real Madrid, cucerind nu mai puțin de două Ligi ale Campionilor, un campionat al Spaniei, două Copa del Rey și o Supercupă a Spaniei.
Primul meci al lui Alvaro Arbeloa la Real Madrid va avea loc miercuri, 14 ianuarie, în Cupa Regelui, împotriva celor de la Albacete.