Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Xabi Alonso a fost demis de la Real Madrid ca urmare a eșecului din finala Supercupei cu Barcelona, a anunțat clubul madrilen printr-un comunicat oficial publicat luni.
În comunicat se arată că cele două tabere au fost de comun acord să pună capătul poveștii lor împreună din acest sezon.
„Xabi Alonso va avea întotdeauna afecțiunea și admirația întregului madridism, deoarece este o legendă a lui Real Madrid și a reprezentat în permanență valorile clubului nostru. Real Madrid va fi mereu casa lui.
Clubul nostru îi mulțumește lui Xabi Alonso și întregului său staff tehnic pentru munca și dedicarea din tot acest timp și le urează mult succes în această nouă etapă a vieților lor”, informează clubul Los Blancos în comunicat.
Imediat după anunțul demiterii lui Xabi Alonso, Real Madrid a postat un alt comunicat prin care precizează că Alvaro Arbeloa va fi noul antrenor al primei echipe.
Arbeloa ajunge în poziția de tehnician al gigantului spaniol după ce a antrenat echipa secundă a madrilenilor. Spaniolul a fost o figură emblematică și ca jucător la Real Madrid, cucerind nu mai puțin de două Ligi ale Campionilor, un campionat al Spaniei, două Copa del Rey și o Supercupă a Spaniei.
Primul meci al lui Alvaro Arbeloa la Real Madrid va avea loc miercuri, 14 ianuarie, în Cupa Regelui, împotriva celor de la Albacete.