Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un nou atac nocturn asupra ţării, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Atacul a avariat infrastructura critică din oraşul Sumî, unde câteva mii de familii s-au confruntat cu pene de curent, a adăugat el, într-o declaraţie postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Şi oraşul Odesa, situat în sudul Ucrainei, a fost ţinta unui atac masiv cu drone în noaptea de vineri spre sâmbătă, soldat cu moartea unui om, potrivit primarului său, Ghennadi Truhanov, citat de AFP.
„Odesa a fost atacată de drone inamice; peste 20 de aparate s-au apropiat de oraş din diferite direcţii”, a declarat primarul. „Infrastructura civilă a fost avariată în urma acestui atac. O clădire rezidenţială este în flăcări; salvatorii scot persoanele prinse în incendiu”, a adăugat el. „Până acum, avem confirmarea că un om a fost ucis”, a mai declarat primarul.
„În ciuda desfăşurării forţelor noastre de apărare antiaeriană, există pagube la infrastructura civilă, în special la clădirile rezidenţiale”, a declarat guvernatorul regional, Oleg Kiper.
La rândul său, Ministerul Apărării rus a raportat pe Telegram distrugerea şi interceptarea a 87 de drone ucrainene vineri seară, inclusiv 48 în regiunea Briansk, la graniţa cu Ucraina, şi cinci în regiunea Moscova, din care două se îndreptau spre capitală.
Nu-i adevărat, Rusia vrea să rezolve „discuția” despre cât să cucerească dintr-o țară suverană in mod diplomatic, nu are cum să dea cu 330 rachete si drone!
De-aia Domnul Simion si Domnul Coarnă nu vor să ajutăm Ucraina, să dea o șansă „păcii” (cuceririi complete a Ucrainei și a Republicii Moldova) așa cum ar face orice român „bun”, inclusiv votanții lor care sunt la fu… ăăă, la muncă in Occidentul decadent!