Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Zece taiwanezi, inclusiv militari aflaţi în serviciu activ, au fost inculpaţi marţi pentru spionaj, inclusiv apariţia în înregistări video în care jurau credinţă Beijingului şi scurgere de informaţii clasificate, au anunţat procurorii taiwanezi, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
China consideră Taiwanul o parte integrantă a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a prelua controlul asupra insulei. Beijingul şi Taipei s-au spionat reciproc timp de decenii, însă experţii cred că presiunea asupra insulei este mai mare din cauza ameninţărilor chineze.
Cei nouă inculpaţi, atât militari activi, cât şi în rezervă, au fost acuzaţi de „realizarea unor filmări în care jurau credinţă PCC (Partidul Comunist Chinez)” şi „colectarea şi transmiterea de informaţii militare clasificate” în schimbul banilor, a declarat procuratura din regiunea taiwaneză Ciaotou într-un comunicat.
Cele nouă persoane erau în serviciu activ în momentul în care au fost abordate prin intermediul reţelelor sociale şi mituite de un „grup străin ostil”, descris de procuratură ca fiind apropiat de PCC. Inculpaţii au servit în armată, marină, forţe aeriene şi garda de coastă.
Un civil este acuzat că şi-a pus la dispoziţie contul bancar pentru a corupe militari taiwanezi, în schimbul unor plăţi lunare.
Prin divulgarea de informaţii confidenţiale către „forţe străine ostile”, inculpaţii cu legături cu armata „au ameninţat grav securitatea naţională”, a subliniat procuratura.
Acest caz va fi primul din Taiwan privind securitatea naţională care va fi judecat de un juriu popular, în conformitate cu o lege adoptată în urmă cu trei ani pentru a implica publicul în procesul judiciar.
Potrivit Biroului Naţional de Securitate din Taiwan, 64 de persoane au fost urmărite penal pentru spionaj în beneficiul Chinei în 2024, comparativ cu 48 în 2023 şi 10 în 2022.