Home » Articole » Washingtonul, „îngrijorat” de excluderea unor candidaţi din procesul electoral al unor țări europene / Reacție după ce lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, nu mai poate candida în 2027

Washingtonul, „îngrijorat” de excluderea unor candidaţi din procesul electoral al unor țări europene / Reacție după ce lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, nu mai poate candida în 2027

Washingtonul, „îngrijorat” de excluderea unor candidaţi din procesul electoral al unor țări europene / Reacție după ce lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, nu mai poate candida în 2027
Sursa foto: Thomas Padilla / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Administraţia Trump s-a declarat „îngrijorată’ de excluderea unor candidaţi din viaţa politică, ca reacţie la condamnarea liderei extremei drepte franceze, Marine Le Pen, la ineligibilitate imediată pentru cinci ani, relatează AFP.

„Excluderea unor persoane din procesul politic este deosebit de îngrijorătoare, având în vedere războiul judiciar agresiv şi corupt purtat împotriva preşedintelui Donald Trump aici, în Statele Unite”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, fără a comenta direct condamnarea lui Le Pen şi făcând referire la autorităţile franceze.

- articolul continuă mai jos -

Purtătoarea de cuvânt a afirmat din nou că „trebuie să facem mai mult în Occident pentru a apăra valorile democratice”.

În acest sens, ea a reamintit discursul susţinut de vicepreşedintele american JD Vance la conferinţa de la München, la mijlocul lunii februarie, în care acesta a susţinut punctele de vedere ale partidelor populiste şi a afirmat că „în toată Europa, mă tem că libertatea de expresie este în retragere”.

„Susţinem dreptul fiecăruia de a-şi exprima punctul de vedere în piaţa publică, fie că suntem de acord sau nu”, a spus Tammy Bruce.

Marine Le Pen a fost condamnată luni la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată şi la o pedeapsă de patru ani de detenţie, dintre care doi cu executare, în care va putea fi monitorizată cu ajutorul unei brăţări electronice.

Condamnarea, care include şi o amendă de 100.000 de euro, a fost pronunţată într-un dosar de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, respectiv încadrarea în această instituţie a unor persoane care de fapt lucrau pentru partidul Adunarea Naţională. Alţi opt eurodeputaţi ai acestui partid, inclusiv vicepreşedintele său, Louis Aliot, au fost găsiţi vinovaţi în acelaşi dosar.

Marine Le Pen mai poate face apel, iar până la pronunţarea sentinţei definitive pedeapsa penală va fi suspendată, nu însă şi decizia privind inegibilitatea politică, prin urmare ea nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale din 2027.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole