Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Recentele afirmaţii ale premierului maghiar Viktor Orban criticând „amestecul de rase” sunt „de neiertat”, a apreciat joi diplomaţia americană, potrivit AFP.
„O retorică de această natură este de neiertat” la peste „75 de ani după Holocaust”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citând un comunicat al lui Deborah Lipstadt, reprezentantă specială a Washingtonului pentru probleme de antisemitism.
Liderul naţionalist ungar în vârstă de 59 de ani, un obişnuit al declaraţiilor controversate împotriva migranţilor, a respins sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut la Băile Tuşnad, în România, viziunea unei societăţi „multietnice”, potrivit AFP.
„Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care să se amestece cu „non-europeni”, a spus el, înainte de a face o aparentă aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.
În comunicatul său, Deborah Lipstadt a mai declarat că este „profund alarmată” de un discurs care a folosit „o retorică evocând în mod clar ideologia rasială nazistă”.
„Afirmaţiile pe care le-am auzit de la premierul Viktor Orban nu reflectă valorile comune care leagă Statele Unite de Ungaria, care constituie bazele relaţiei dintre cele două popoare ale noastre”, a estimat Ned Price în faţa presei, conform Agerpres,
Ok, eu nu înțeleg o chestie, a zis-o Orban, este președinte, ok, tu ca om de rând, ca European ( am voie să zic asta? Nu mă refer la culoare, sper să treaca comul ), dacă gândești așa, cumva e greșit. În toată lumea se practică asta, se gândește așa, nu toți oamenii, ofc, dar mulți vor să își vadă copiii ( fete și băieți ), căsătoriți cu propria etnie, sau religie. Doar pe meleagurile astea, e verboten. Și, da, Japonia și Corea sunt țari civilizate.
Presedinte de partid altfel doar prim-ministru. Dacă umblă americanul la”rase” și reintroduce viza pentru maghiari?
.acest mic grof al Ungariei se crede si el un mic putin , iin schimb el este un mic dictator intr-o tara mica, aflata sub pașalâc rusesc….
Vor si ei un mic Maidan
Poți sa te prezinți la casierie sa îți iei rublele ca iar ai delirat cu iz sovietic.
Deși e posibil sa ai dreptate, și anume ca civilizația comunisto ruso-chineza e la sfârșit iar vestul iese din nou învingător cum a fost în toată istoria și cum va fi mereu.
Complet adevărat gicule, acest fanfaron dereglat fără simțul ridicolului e un impotent intelectual care nu înțelege ca vestul este net superior și va fi mereu.
Presedinte de partid altfel doar prim-ministru. Dacă umblă americanul la”rase” și reintroduce viza pentru maghiari?
RASA ALBA SA RAMANA ALBA.
Daca in alb pui o picătură neagra nu mai e alb..
Daca in negru pui o picătură alba tot negru rămâne.
Vivat Orban Victor !