Home » Analize » Washington Post: Întârzierile livrărilor de arme costă scump Ucraina

Washington Post: Întârzierile livrărilor de arme costă scump Ucraina

Washington Post: Întârzierile livrărilor de arme costă scump Ucraina
Sursa foto: Anatolii STEPANOV / AFP
Ascultă articolul

În ciuda acumulării sprijinului militar din partea Statelor Unite și a altor țări occidentale, Ucraina nu dispune încă de efective și arme pentru a alunga complet trupele rusești de pe teritoriul său, relatează ziarul american The Washington Post, citat de BBC.

Anunțul Poloniei și Slovaciei privind livrarea de avioane de luptă a fost simbolic, dar avioanele din epoca sovietică au o utilitate limitată având în vedere natura războiului, iar tancurile americane Abrams vor ajunge abia în toamnă.

- articolul continuă mai jos -

„În mod evident, timpul este de partea Rusiei, aceasta are soldații și resursele materiale pentru a duce un război lung pe un front vast”, a declarat analistul Rachel Rizzo, de la Atlantic Council. „Ucraina nu are acest avantaj, rezistă avansurilor rusești”.

Întârzierile nu sunt singura problemă. În ciuda asigurărilor de sprijin occidental, alte elemente cheie de pe lista de dorințe a Ucrainei în materie de armament rămân neîndeplinite, scrie ziarul.

Kievul cere de la echipamente sofisticate precum avioanele de luptă americane F-16 și artileria cu rază mai lungă de acțiune până la muniție de bază, în special obuze pentru tancurile și piesele de artilerie sovietice existente.

Unii oficiali și diplomați recunosc că strategia de înarmare a Occidentului a costat scump Ucraina, dar spun că asta reflectă, de asemenea, realitățile politice ale construirii unei coaliții internaționale largi în sprijinul Kievului.

„Sunt sigur că ar fi fost frumos să fim unde suntem acum, în urmă cu șase luni”, a declarat ambasadorul SUA la UE, Mark Gitenstein, reporterilor la sfârșitul lunii februarie. „Și cred că ar fi făcut o diferență. Dar nu cred că s-ar fi putut face mai repede decât a făcut-o [președintele SUA] Biden”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole