Home » Articole » VREMEA Cod galben de furtuni în mare parte din țară / ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

VREMEA Cod galben de furtuni în mare parte din țară / ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

5090
VREMEA Cod galben de furtuni în mare parte din țară / ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

ANM a emis luni două avertizări cod galben de instabilitate atmosferică pentru intervalul 1 iunie, ora 12 – 2 iunie, ora 22. Sunt vizate Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sudul Moldovei.

Prima avertizare este valabilă de luni, ora 12, până marți, ora 10.

Sunt vizate Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sudul și sud-vestul Moldovei.

- articolul continuă mai jos -

În aceste zone sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15–25 l/mp. Pe spații mici pot cădea 40–60 l/mp în intervale scurte.

A doua avertizare este valabilă marți, 2 iunie, între orele 10 și 22.

Zonele afectate sunt cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și Dobrogea.

Fenomenele sunt similare: averse, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile așteptate sunt de 15–25 l/mp, izolat 30–40 l/mp. ANM precizează că instabilitate atmosferică va fi pe arii restrânse și în restul țării.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole