Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Meteorologii anunţă vânt puternic, scădere rapidă a temperaturilor și ploi în toată ţara, de sâmbătă după-amiază până luni dimineaţă, transmite News.ro.
Potrivit meteorologilor, în perioada 14 martie, ora 18 – 16 martie, ora 10, vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei şi al Banatului, în Dobrogea, Muntenia şi în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
”În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie) şi în prima parte a zilei de duminică, aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile sudice şi sud-vestice. Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10…15 l/mp”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, valorile termice vor fi în scădere accentuată, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată.
”În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului”, au mai precizat meteorologii.
Articolul continuă mai jos
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Pnl 10%.