Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea Constituțională a decis, miercuri, să amâne cu încă o săptămână decizia pe pensiile magistraților, următorul termen fiind 18 februarie. Potrivit surselor G4Media, decizia de amânare s-a luat cu 8 voturi pentru și doar unul împotrivă.
Acest lucru, au declarat surse apropiate Administrației Prezidențiale, ar putea indica o schimbare de majoritate în cadrul Curții.
Aceasta este a cincea amânare a deciziei pe pensiile magistraților. Primele amânări au fost decise la limită, cu 5 la 4 voturi, ori din cauza boicotării ședinței de către cei 4 judecători antireformiști Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc. Doar în 16 ianuarie decizia de amânare a fost unanimă, când Înalta Curte condusă de Lia Savonea a trimis la CCR o expertiză. Documentul transmis de Înalta Curte fusese cerut tot de cei patru judecători care se opun luării unei decizii.
Context: Sesizarea la CCR privind reforma pensiilor magistraților a fost depusă de Înalta Curte condusă de Lia Savonea.
În plus, marți, 10 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la CCR o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind legea pensiilor speciale ale magistraților. Solicitarea, dacă va fi acceptată de către CCR și dacă va suspenda cauza, ar putea întârzia decizia cu câteva luni cel puțin, în cazul în care CJUE va decide să apeleze la procedura accelerată. În caz contrar, ar putea dura doi-trei ani.
Judecătorul constituțional Gheorghe Stan zis Geani a depus cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu întrebări preliminare privind legea pensiilor magistraților, au declarat sursele G4Media.
Amintim că judecătorul Gheorghe Stan a fost prezent la ședința de miercuri a CCR, deși intrase în conediu paternal.