G4Media.ro

Vor democrații să-l tragă pe linie moartă pe Biden? O teorie despre…

Sursa foto: Flickr / The White House

Vor democrații să-l tragă pe linie moartă pe Biden? O teorie despre scandalul actelor secrete

Personalități de marcă din Partidul Democrat din Statele Unite ar fi înscenat scandalul documentelor confidențiale care afectează în prezent administrația lui Joe Biden cu scopul de a-l împiedica pe acesta ca să mai candideze pentru un nou mandat de președinte în 2024, temându-se că vârsta sa înaintată și problemele cognitive îl vor transforma într-o pradă ușoară pentru oponentul republican. Această teorie avansată de unii analiști și de voci influente de peste ocean își face tot mai puternic loc pe scena politică de la Washington în ultimele zile, iar argumentele celor care o invocă merită analizate.

Context

În urmă cu câteva zile, un material exploziv prezentat de postul CBS anunța că mai multe documente clasificate din perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte sub Barack Obama au fost descoperite, în toamna anului trecut, într-un birou privat ținut de democrat la think-tank-ul Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement. Între aceste se aflau 10 materiale clasificate, inclusiv note şi rapoarte de informare ale serviciilor secrete americane, care acopereau subiecte precum Ucraina, Iran şi Marea Britanie.

Documentele clasificate găsite în biroul privat al lui Biden sunt datate între 2013 şi 2016, din perioada în care Biden era numărul doi de la Casa Albă. Ele au fost găsite în trei sau patru cutii ce conţineau şi documente neclasificate, dar care intră sub incidenţa Legii privind documentele prezidenţiale.

Documentele din biroul privat al lui Biden au fost descoperite în data de 2 noiembrie 2022, cu doar şase zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, dar chestiunea a devenit publică abia luni, 9 ianuarie, în urma unor scurgeri către presă.

Ulterior, persoane familiare cu descoperirea documentelor au declarat că echipa juridică a preşedintelui Biden a găsit un alt lot de acte guvernamentale în momentul în care a făcut căutări într-o a doua locaţie, respectiv în garajul casei sale din Wilmington, în Delaware.

Potrivit surselor, în noul lot de documente sunt şi unele clasificate, ceea ce înseamnă că nu trebuiau să se afle acolo. Joia trecută, unul dintre avocații președintelui a mai descoperit un document secret într-una din încăperile locuinței din Delaware.

Sub presiunea dreptei și a opiniei publice, procurorul general Merrick Garland l-a numit investigator special în acest caz pe Robert Hur,  după ce a făcut același lucru anul trecut în cazul fostului președinte, republicanul Donald Trump. Mai multe documente au fost găsite în urma unui raid al agenților FBI la reședința din Mar-a-Lago a fostului lider de la Casa Albă în august 2022.

În contextul în care democrații și presa liberală l-au criticat vehement pe Trump pentru documentele luate de la Casa Albă la finalul mandatului, analiștii americani vorbesc acum despre „gafa rușinoasă” a celor din Team Biden. Pe neașteptate, președintele democrat este aruncat în mijlocul unui scandal uriaș la mijloc de mandat, lucru care îi va distrage atenția de la agenda sa și îi va complica șederea la Casa Albă într-o perioadă în care trebuie să colaboreze cu o Camera a Reprezentanților dominată de republicani.

O teorie explozivă

Imediat după apariția scandalului, mai multe teorii legate de subiect au început să-și facă prezența pe scena politică de la Washington. Unele au afirmat că Biden a luat personal documentele respective ca material de cercetare pentru cartea sa Promise Me, Dad, apărută în noiembrie 2017, potrivit NYPost.

Altele, în special promovate de democrați, i-au acuzat în mod direct pe republicani că au ascuns actele în diferite locații legate de președintele Biden ca să-l saboteze și să-l arunce în mijlocul unui scandal de care nu avea nevoie în acest moment, potrivit FoxNews.

Iată însă că ultimele zile au fost martorele apariției unei teorii – promovată în special de dreapta conservatoare – potrivit cărora lideri importanți din Partidul Democrat ar fi înscenat scandalul documentelor confidențiale cu scopul de a-l împiedica pe Biden să mai candideze pentru un nou mandat la Casa Albă anul viitor. Aceștia se tem că vârsta înaintată și problemele cognitive ale președintelui îl vor transforma într-o pradă ușoară pentru mașina electorală republicană.

Unul dintre cei care au îmbrățișat această teorie este popularul realizator de podcast, Joe Rogan, care s-a referit la subiect în timpul unei conversații cu doi comici, Matt McCusker și Shane Gillis.

„Dacă ar trebui să ghicesc, (aș spune) că ei încearcă să scape de el,” a spus Rogan referindu-se la cei din Partidul Democrat. „Bănuiesc că încearcă să scape de el.”

Realizatorul podcast-ului „Joe Rogan Experience” nu a oferit nicio dovadă care să-i susțină teoria, admițând că „nu știu niciun ra*at despre politică.” Cu toate acestea, Rogan a afirmat că crede că este ciudat că propriii asistenți ai lui Biden au fost cei care au declarat că au găsit documente clasificate în casa președintelui din Delaware.

„Dacă dintr-o dată, propriii săi asistenți trimit – în loc să ia aceste documente clasificate, pe care le-au localizat și să spună ‘ei bine, să nu mai facem asta’ și să le închidă undeva, propriii săi consilieri – ”

„Auto-raportare,” a afirmat Gillis, terminând fraza lui Rogan.

„Haide, omule,” a răspuns Rogan. „Asta sună suspicios.”

Argumente

Joe Rogan nu este însă singura voce influentă din America care a îmbrățișat această teorie. Diverși analiști au vehiculat-o în ultimele zile, referindu-se la mai multe aspecte care, afirmă ei, confirmă informațiile potrivit cărora Biden ar fi sabotat de membrii propriului partid. Vedeta media conservatoare Tucker Carlson este unul dintre promotorii acestei idei.

În principiu, cei care susțin această teorie se referă la contextul politic din acest moment de la Washington: alegerile intermediare au trecut, Congresul este împărțit între democrați și republicani, steaua lui Trump apune și nu mai reprezintă o amenințare la fel de mare ca în 2020, iar președintele Biden este deja prea bătrân și prea uzat pentru a face față unei confruntări electorale dure cu Trump, cu Ron DeSantis sau cu oricare va fi candidatul republican la Biroul Oval. În acest context, elitele democrate simt că este momentul să renunțe la actualul președinte și să aducă în fața un alt lider, mai tânăr și energic, care să satisfacă cerințele bazei electorale liberale.

Momentul descoperirii actelor. Potrivit Casei Albe, documentele au fost descoperite de avocații liderului democrat la 2 noiembrie 2022. Multe voci au criticat faptul că dezvăluirile privind descoperirea documentelor la Biden au fost făcute în ianuarie, adică la două luni după ce fiuseseră găsite de avocații președintelui. Chestiunea e importantă: actele au fopst găsite cu câteva zile înainte de alegerile intermediare de la 8 noiembrie. Team Biden a păstrat însă tăcerea asupra acestui lucru. Dacă ar fi anunțat public ce au găsit, scandalul creat atunci poate ar fi schimbat radical rezultatele scrutinului.

„Dar a fost acea descoperire inițială la fel de accidentală pe cât Team Biden vrea să credem? Ce făceau avocații privați ai lui Biden căutând în acel birou în acel moment? Ar putea avea vreo legătură cu faptul că republicanii erau pe cale să recâștige Camera Reprezentanților, ceea ce le-ar oferi oponenților lui Biden puterea legislativă de a investiga părți din trecutul său pe care el ar prefera să le lase neexplorate?” se întreabă revista The Spectator.

Piatra de moară reprezentată de afacerile controversate ale familiei Biden. Donald Trump numește familia președintelui „familia criminală Biden” și, chiar dacă acest lucru este o exagerare în stilul fostului președinte, multe dintre afacerile apropiațiilor democratului sunt cel puțin controversate. „Oricine a citit în detaliu despre afacerile lui Jim Biden, fratele lui Joe, și fiul cu probleme mari al președintelui, Hunter, știe că insulta nu este cu totul inexactă. Există o mulțime de tranzacții suspecte în trecutul lui Biden. Cea mai întunecată perioadă pare să fi fost în timpul celui de-al doilea mandat al lui Barack Obama, când Joe era încă vicepreședinte și familia s-a străduit să profite de influența sa ori de câte ori era posibil,” au scris ziariștii. 

Reamintim că, potrivit informațiilor, actele descoperite la Biden datează din perioada în care el a fost vicepreședintele Americii.

Donații suspecte din China. Un alt factor important este unul dintre locurile în care au fost găsite materialele clasificate, respectiv Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement al Universității din Pennsylvania, care a fost înființat în 2017, după ce Joe Biden a părăsit Casa Albă. 

Jurnaliștii de peste ocean se întreabă care este rolul acestui centru. „Este doar, așa cum spune site-ul său, ca ‘să implicăm studenții și partenerii Penn cu  profesorii și centrele sale globale pentru a reuni lideri mondiali, a dezvolta și a promova politici inteligente?’ În cei doi ani de la lansare, donațiile străine către Universitatea din Pennsylvania s-au triplat, ajungând la 61 de milioane de dolari – cea mai mare parte parte din China. Cât de implicat a fost fostul vicepreședinte Joe Biden, care în acel moment câștiga el însuși sume considerabile de bani, în centrul care îi purta numele? În mod clar, dosare guvernamentale clasificate din perioada lui la putere au ajuns la biroul Centrului Penn din Washington.”

Momentul anunțului. O altă întrebare cheie pusă de jurnaliștii americani este de ce povestea apare abia acum – la două luni după ce primul lot de dosare a fost predat și la aproape o lună după ce avocații lui Biden au semnalat că un alt set de „dosare cu marcajul clasificat” a fost descoperit în casa lui Biden din Delaware ?

The Spectator a scris că „scandalul a izbucnit imediat după ce Joe Biden ar fi putut sau nu să fi luat o decizie cu privire la viitorul său în timpul vacanței sale de Crăciun în Caraibe.” După câțiva ani grei, Biden părea să se bucure de un moment politic favorabil la începutul anului 2023. La Washington se vorbea că, susținut de evoluțiile recente și de speranțele unei economii americane îmbunătățite, democratul urma să-și anunțe intenția de a candida din nou pentru a conduce Statele Unite. Acum însă, aproape peste noapte, Biden este nevoit să răspundă la întrebări incomode despre un scandal jenant, care i-a rănit mândria și l-a făcut să apară neglijent, netransparent, dezorganizat și chiar iresponsabil.

Poziția liderilor democrați. Multe dintre figurile importante ale Partidului Democrat s-au grăbit să-și declare „frustrarea” și „dezamăgirea” pentru scandalul creat, criticându-l pe președinte pentru neglijență, dar și pentru bâlbele de a explica circumstanțele descoperirii actelor secrete. Poziția acestora este oarecum surprinzătoare având în vedere vehemența cu care s-au unit în jurul liderului lor de fiecare dată când crize mult mai grave i-au afectat administrația după preluarea mandatului în 2021, potrivit Newsweek.

„Este o rușine, fără îndoială,” a afirmat congresmanul democrat John Garamendi (California), în timp ce Adam Schiff, unul dintre liderii democrați din Camera Reprezentanților, a fost printre cei mai proeminenți politicieni de sânga care au vorbit în sprijinul anchetării președintelui, spunând duminică că este important să se stabilească dacă documentele găsite la Biden ar fi putut pune în pericol securitatea națională.

„Nu cred că putem exclude această posibilitate fără a ști mai multe despre fapte,” a declarat Schiff. „Am cerut în comunitatea de informații o evaluare a documentelor de la Mar-a-Lago. Cred că ar trebui să obținem aceeași evaluare a documentelor găsite în think tank-ul, precum și la locuința președintelui Biden. Aș dori să știu care sunt aceste documente. Aș dori să știu care este evaluarea comunității de informații, dacă a existat vreun risc de expunere, care ar fi prejudiciul și dacă trebuie luată vreo măsură.”

Senatorul Raphael Warnock (Georgia) și-a exprimat sprijinul similar pentru ancheta care-l vizează pe Biden. „Documentele clasificate trebuie luate în serios și trebuie tratate cu multă grijă, iar nimeni nu este mai presus de lege,” a spus Warnock. „Așa că mă bucur să văd Departamentul de Justiție făcându-și treaba și ar trebui să lăsăm această investigație să continue.”

Iar Ilhan Omar, democrată din Minnesota și membră a aripii radicale a partidului, a spus că este fericită să vadă ancheta lansată, adăugând că orice „abatere în ceea ce privește protocoalele de securitate” ar trebui luată în serios.

Mai mulți experți au punctat că graba democraților de a-l critica pe Biden și de a nu-i oferi susținerea deplină în această criză este cel puțin suspectă. Este ca și cum aceștia sunt fericiți de actualul scandal, care-i va crea obstacole majore președintelui în încercarea de a obține un nou mandat. Vor unii democrați cu adevărat să-l tragă pe linie moartă pe Biden?

Amendamentul 25

În acest context, unele voci au readus pe tapet comentariul surpriză publicat cu doar câteva zile înainte de alegerile intermediare din Statele Unite de The Hill, un site apropiat democraților și care s-a referit la starea precară a sănătății mintale a președintelui Biden ce ar putea fi invocată pentru revocarea sa din funcție.

The Hill a scris atunci că poate veni momentul în care americanii vor trebui să aibă „o conversație serioasă despre un subiect foarte incomod: sănătatea mintală a președintelui Biden.”

Publicația a dat mai multe exemple ce ridică semne de întrebare privind capacitățile mintale ale liderului de la Casa Albă. „Îl vedem frecvent, după ce a ținut un discurs, plecând de parcă nu știe unde este sau unde ar trebui să meargă. Cineva se grăbește și îl ia de braț și îl îndreaptă în direcția corectă. Uneori este lucid și în control, dar alteori pare derutat și confuz. Nu este neobișnuit să vezi acest comportament la persoanele în vârstă, iar Biden împlinește 80 de ani luna aceasta.”

În timp ce multe persoane în vârstă de peste 80 de ani sunt încă viguroase din punct de vedere intelectual, Biden nu este „bătrânul tău obișnuit. El este președintele Statelor Unite cu încă doi ani în funcție și dă de înțeles că mai vrea încă patru ani după aceea.”

Publicația a scris atunci că, dacă aceste semne ale confuziei și precarității lui Biden „sunt într-adevăr un declin mintal pe care îl vedem, probabil că (acesta) se va înrăutăți.”

În acest context, The Hill vorbit despre cel de-al 25-lea Amendament din Constituția americană, care se referă la dizabilitatea președintelui și succesiunea la Casa Albă.

Amendamentul a fost propus de Congres în 1965 și ratificat de state în 1967. În timp ce articolul II, secțiunea I, clauza 6 din Constituția SUA spune că vicepreședintele își va asuma „puterile și îndatoririle” președinției în cazul „incapacității” liderului de la Casa Albă de a servi, documentul nu definește ce înseamnă incapacitatea. Președintele Eisenhower a avut o serie de probleme de sănătate, așa că el și vicepreședintele de atunci, Richard Nixon, au elaborat un aranjament pentru momentul în care Nixon ar fi fost nevoit să preia conducerea țării.

După asasinarea președintelui John F. Kennedy în 1963, Congresul a adăugat mai multă specificitate condițiilor Constituției și procesului de transfer al puterii, de aici rezultând al 25-lea Amendament.

Amendamentul are patru secțiuni. Prima reafirmă că vicepreședintele devine președinte la decesul sau demisia președintelui. A doua prevede înlocuirea vicepreședintelui în cazul în care funcția respectivă devine vacantă. A treia secțiune prezintă modul în care președintele poate transfera voluntar puterea vicepreședintelui, cum ar fi dacă președintele este foarte bolnav sau este supus unei proceduri medicale.

A patra secțiune este singura care nu a fost niciodată implementată. Acesta prevede înlocuirea involuntară a președintelui atunci când „vicepreședintele și majoritatea fie ai ofițerilor principali ai departamentelor executive (adică, Cabinetul) sau a oricărui alt organism pe care Congresul îl poate prevedea prin lege” stabilește că „președintele este incapabil să-și îndeplinească atribuțiile și îndatoririle funcției sale.”

Publicația se îndoiește că vicepreședinta Kamala Harris ar face vreodată un astfel de pas. Mai degrabă, scriu jurnaliștii, liderii democrați vor încerca să-l convingă pe Biden să nu mai candideze pentru încă un mandat la Casa Albă. „Cât de reușit ar avea acel efort este incert. Persoanele aflate în declin mental sunt adesea ultimii care recunosc asta… Partidele politice nu au puterea de a opri pe cineva să candideze, în special un președinte în exercițiu. Deci, dacă liderii democrați consideră că Biden nu poate candida din nou, ar putea folosi prevederea Amendamentului al 25-lea ca pârghie pentru a-l determina să fie de acord” să nu mai intre în cursa pentru Casa Albă în 2024.

The Hill consideră că „nimeni, republican sau democrat, nu speră să se ajungă la asta. Dar trăim într-o perioadă foarte periculoasă, cu lideri autocrați agresivi care încearcă să-și extindă influența și puterea, mai ales dacă percep un președinte al SUA slăbit. Democrații au petrecut patru ani fluturând steagul Amendamentului al 25-lea în fața lui Donald Trump, mai ales pentru că nu le-a plăcut nici de el, nici de politicile sale. A fost un exercițiu inutil  care a înfuriat și a divizat și mai mult țara. Dar s-ar putea să vină ziua când țara va trebui să apeleze la Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea Amendament pentru binele națiunii.”

CONCLUZIE. Este scandalul documentelor clasificate motivul perfect pentru a renunța la Biden? Nimic nu poate fi exclus pe scena politică americană, cunoscută pentru mașinațiuni, corupție și lipsă de scrupule. La începutul anului 2020, establishment-ul democrat l-a propulsat pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, deși acesta a fost umilit în primele alegeri democrate, iar Bernie Sanders era în pole position, după cum a arătat G4Media într-o analiză. Astăzi, după trei ani de la acel moment, elitele democrate ar putea considera că Biden este prea uzat pentru a mai candida din nou să conducă Statele Unite. Partidul Democrat și America au nevoie de sânge tânăr. Scandalul actelor top-secret ar putea fi așadar semnalul că tragerea pe linie moartă a lui Biden este mai aproape decât se crede. (Surse: CBS News, New York Post, Salon, The Hill, The Spectator, CNN, FoxNews, Newsweek)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Din start e suspect. Adică avocații care te apăra gen, te dau in gât. Nu cred ca i-a apucat dintr-o data corectitudinea pe șarlatanii avari după bani.

    • Ma cheama Florin si am facut greseala sa ma insor cu Monica. Mai mult am devenit vegetarian. Mananc iarba, fumez doar iarba. Imi plac si ierbivorele, cand nu ma vede Monica ma joc mult cu armasarul satului si taurasii din zona ca au la ei uleiuri vegetale. Dupa joaca si zbenguiala adorm pe campuri pline cu verdeata si visez la cai verzi pe pereti.

  2. FoxNews e oficina de propagandă a republicanilor. G4 nu preia Sputnik, deci de ce preia minciunile FoxNews?

  3. Joe Rogan? Pe bune? Asta e sursa voastra de stiri?

    • @Rosette Ruptureanu
      Nu bah, e peeezda de Harris 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    • Joe Rogan e mai tare decat toate trusturile media Europene si Americane la un loc. E cel mai impartial om pe toate subiectele, are invitati din toate extremitatile si nu arunca cu rahat in nimeni, aka cum face CNN, Fox etc.

    • Ha ha ha haaaa ha haaaa haaaaa haaaa ha @fake gica, radem de tine, nu cu tine, de tine 🤣

  4. faptul ca hartiile au fost gasite fix cu cateva zile inainte de alegeri in plin scandal legat de cele 15 cutii duse de Trump acasa, scandal ce a afectat republicanii, demonstreaza ca au fost plantate acolo de oamenii republicanilor. Nu apar intamplator hartii vechi de 6 ani ascunse printre alte documente fix inainte de alegeri.

    • Asa e, i-am vazut eu pe republicani si rusi cum au plantat documentele, aveau lopeti si stropitori la ei, deci clar le plantau.

    • Tu ești, Baba Vanga?

    • @Eugen
      Nu bah, eu sunt Tata Ranga!
      Vrei sa-ti dau si tie o ranga?

    • intrebarea „cui foloseste?” are raspunsul
      E o chestie de bun simt sa te gandesti ca pentru republicani, care aveau probleme din cauza obstructionarii justitiei de catre Tr.ump in cazul celor 15 cutii, singura sansa de a diminua scandalul era sa apara la Biden niste acte FIX inainte de alegeri. Faptul ca trolii rusnaci, eugen, sphinx etc il apara pe Trump nu face decat sa demonstreze legaturile lui cu Putler care l-a si facut presedinte in 2016

    • Republicanii nu sunt atât de inteligenți.

  5. Clownul vopsit mincinos thrump are conturi in China si a fost pus presedinte cu ajutorul trolilor lui Putler, care a si sarbatorit cu sampanie alegerea 1mbec1lului in 2016.
    Limbajul de soldat haurolac al lui sphinx /gica etc demonstreaza ce tip de sustinatori cu IQ subunitar are Thrump
    s1kt1r

  6. Biden a fost lucrat misto de catre democrati, bravo!
    Cand te da in gat propria echipa, iar colegii de partid vor sa scape de un se.ni.l, nu poti decat sa cauti loc la un azil 😎, ca sa scapi de parnaie pe motiv de dementa sen.il.a 🤣🤣🤣

  7. Cel mai bun presedinte american, DJT!

    • Si in poza de sus Biden e insemnat cu bulina rosie 😉😂🤣😂😉😂🤣😂😉😂🤣

  8. Cum oare poți trage pe linie moartă…UN OM MORT ???…Poate cu …drezina !…:)))

  9. Faza cum că republicanii ar fi plantat documentele pe acolo nu prea ține din mai multe motive:
    1/ sunt documente de pe vremea lui Biden. Păi Biden n-a văzut la momentul ăla că-i lipsesc niște documente? Putea să facă scandal atunci.
    2/ dacă republicanii plantau documentele, interesul lor ar fi fost ca acest lucru să fie făcut public înainte de alegerile intermediare, nu?
    3/ cum naibii au plantat documentele în locuința lu’ Biden? Alea nu sunt păzite, nu sunt încuiate, mai ales că stăpânul nu e acasă, dar revine din când în când, în vacanțe și concedii?
    4/ dacă documentele au fost plantate de republicani, de ce și-au asumat riscul să planteze în mai multe locuri? Mai multe locuri (3) înseamnă o probabilitate mai mare să fie prinși, dar având aceleași efecte. Era suficient să pună niște documente într-un singur loc și tot l-ar fi torpilat pe Biden.

    • @NewLevel
      Tu vii cu argumente logice in fata unora care n-au minte.

    • nu ai mai auzit de agenti dublii? Este clar ca oamenii republicanilor (nu inseamna ca au carnet de partid) au actionat profesionist, nu au pus documentele in vazul lumii, probabil le-a luat ceva timp. Mizau pe un scandal care sa anuleze pe cel cu trump, dar cei ce le-au descoperit nu au anuntat public. Oricum problema nu sunt cele cateva foi ratacite, scandalul in cazul trump este legat de obstructionarea justitiei si de faptul ca autoritatile s-au rugat de 1mbec1l un an de zile sa inapoieze documentele si nici acum nu sunt toate

  10. Mda, deci fanel peezdel un ter.chea ber.chea nima-n drum a ajuns la concluzia ca acolitul never clever, alt coate goale, are niste intrebari ce presupun o inteligenta superioara, cand de fapt sunt o enumerare de mesaje rasuflate si infantile ale unui bezmetic cu mintea in ceata, preocupat nevoie mare de aceate documente 😆 🤣 😂 pai sa nu razi de tembelii astia cand ii vezi asa pro.stani 😆 🤣 😂 😹

    • Imi cer scuze pentru mesajul de mai sus.
      Ca pisicile. m-am l1ns singura la peeezada si m-am ametit.
      Stiu ca sunt t1mpita, dar acum am depasit masura.
      Ma duc sa s00g o pewla mare, poate imi revin.

    • Nu e nevoie sa iti ceri scuze ca esti clona thembela 😆 🤣 😆 🤣 ramai ceea ce esti sa radem in continuare 😆 🤣 😂 😹