Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat mascat a intrat vineri într-un amanet din Dristor, în sectorul 3 al Capitalei, și a aruncat cu benzină înspre angajatul agenției. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îl arată pe suspect fugind din încăpere imediat după ce a golit sticla de combustibil.
„La data de 12 ianuarie 2024, în jurul orei 18.10, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în incinta unei societăți comerciale de tip amanet, din Sectorul 3, ar fi intrat un alt bărbat, care ar fi avut fața acoperită, ar fi aruncat cu un lichid pe geamul din interior, după care ar fi părăsit locația”, transmite Poliția Capitalei.
„La adresă s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul secției menționate, care au demarat cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și depistării bărbatului în cauză”, se mai arată în comunicatul citat.
Ce intentie a avut? Am inteles ca a aruncat cu benzina. Oare este un mod de jaf prin aprinderea unei brichete si amenintare ca va da foc?