VIDEO Spălarea Securității comuniste la TVR, într-o emisiune despre ”șansa femeilor” să intre în sistem după 1980/ Un fost ofițer, despre securiști: ”Niște oameni absolut minunați, cu greutăți, onești”/ Se pun sub semnul întrebării mai multe fapte ale Securității

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

• În emisiunea Adevăruri despre trecut: Femei în securitate. Raport asupra banalităţii răului, difuzată în 7 iunie la televiziunea publică TVR, Securitatea comunistă a anilor 80 este spălată public prin intervențiile telefonice ale unor femei care susțin că au lucrat în sistem, iar ”sistemul și uniforma militară” sunt lăudate și puse în prim plan de acestea. Emisiunea a fost realizată de: Raluca Bibiri (realizator), Raluca Rogojină (producător), Lucia Zamfir (redactor documentarist) și Bogdan Onea (șef producție). De subliniat că emisiune a fost difuzată pe data pe 7 iunie, la patru zile după ce G4Media a publicat integral proiectele de legi privind securitatea națională, care sporesc semnificativ puterile serviciilor secrete. Proiectele de legi au fost criticate pe motiv că fac din servicii, din SRI și SIE, prin puterile si imunitățile date, o instituție mai puternică decât fosta Securitate comunistă.
• Tonul general al emisiunii este whataboutismul prin care perioada anilor 80 este pusă într-o lumină pozitivă doar pentru că deceniile anterioare au fost și mai abuzive și represive. Însăși vocea narativă din partea TVR pune sub semnul întrebării brutalitatea Securității din perioada respectivă și se întreabă dacă nu cumva erau cazuri izolate. În emisiune apare și Ion Iliescu, de trei ori, fără niciun sens, vorbind despre securitatea europeană, într-un simpozion din 1969.
• Pe tot parcursul emisiunii, nu se vorbește direct, asumat și ferm despre crimele și torturile îngrozitoare ale Securității, iar singurele ”drepturi la replică” cu privire la faptele abominabile ale sistemului sunt niște fragmente de text dintr-un cercetător CNSAS care nu sunt redate audio, ci doar afișate câteva secunde pe fundal. Cel mai mare spațiu din emisiunea de 48 de minute este ocupat de cele trei femei din fosta Securitate care îndulcesc la maximum activitatea Securității.

Informația pe larg

Emisiunea are ca temă momentul intrării femeilor în Securitatea comunistă, anul 1980, când li s-a permis să dea examen de admitere.  Materialul este structurat în principal pe declarațiile a trei femei care au lucrat în Departamentul Securității și care prezintă în mod pozitiv activitatea sistemului în care au activat. Interviurile în care activitatea Securității este spălată public sunt acordate sub anonimat, la cererea expresă a foștilor angajați ai Securității, cel mai temut și crud instrument al sistemului comunist.

Pe tot parcursul materialului, nu sunt menționate crimele sau actele de tortură comise de Securitate asupra oamenilor care refuzau să colaboreze cu sistemul sau care erau disidenți, ori erau considerați periculoși sau trădători față de sistemul comunist.

Un exemplu este la minutul 07:16 atunci când una dintre cele trei femei intervievate spune că în meseria ei a colaborat ”cu oameni de bună credință” și explică faptul că ”nimeni nu obliga pe nimeni, ci conta foarte mult capacitatea ta de a convinge”. După această replică, vocea narativă nu intervine să adauge informații despre torturile Securității și repercusiunile asupra oamenilor care refuzau să colaboreze.

Femeia mai spune că ”relațiile erau obligatoriu bune” cu oamenii chemați să colaboreze și că nu exista ”șantaj”:

• (min. 22:36) ”(…) Omul respectiv putea să-ți spună, știți, nu sunt interesat de această colaborare, nu doresc. Și atunci nu poți face nimic împotriva voinței, nu? Unii doresc să se disculpe, doresc să arate că au fost forțați, că altfel nu făceau (…) Depinde cum știi să porți o discuție”.

În material sunt prezentate admirativ sistemul militar și uniforma militară care ”aducea respect” și asigura ”stabilitate”. Totodată, cele trei femei intervievate insistă asupra caracterului ”preventiv” al Securității. Un exemplu este la minutul 18:07:

• ”Atunci când aveam indicii despre persoane că ar degenera puțin activitatea lor aveam șansa să inițiem niște măsuri preventive, care se chemau așa: influențare pozitivă. Deci era o activitate prin care încercam să readucem la normal persoanele care aveau unele idei și concepții de natură antisociale sau de natură a aduce prejudicii intereselor Statului”.

sursa foto: Captură video TVR

O altă femeie din fosta Securitate prezintă sistemul ca pe unul pozitiv, cu ”oameni minunați”. Spre exemplu, femeia povestește cum nu voia să audă de Securitate când tatăl său, cadru militar, i-a propus să intre în sistem, invocând prejudecăți pe care le avea despre activitatea acesteia. Dar când a ajuns acolo, a întâlnit ”oameni absolut minunați”.

Umanizarea sistemului criminal al Securității continuă când femeia vorbește despre greutățile cu care se confruntau ofițerii, aceleași cu ale unui om normal, chiar dacă ei lucrau în sistem. Îmblânzairea Securității continuă cu ”uimirea” femeii care și-a dat seama că securiștii ”nu erau cei de care vorbea toată lumea” sau că nu este real ce se vorbea, că ”dacă ajungi la Securitate riști să ieși șifonat”.

• (min. 19:34) ”(…) Bietul de el (tatăl intervievatei, n.red.) tot încerca să-mi sugereze că și acolo sunt oameni deosebiți, că sunt femei puține și femeile sunt respectate și, cu ghilimele de rigoare, răsfățate de colegii lor, fiind atât de puține (…) Mă așteptam să găsesc oameni încrâncenați, oameni răi, care să fie cât se poate de distanți, față de ceilalți și spre marea mea surpriză am găsit acolo un colectiv, niște oameni absolut minunați, cu griji, cu probleme, cu copii mici de îngrijit, cu părinți bătrâni de îngrijit, care se confruntau și cu lipsuri, credeți-mă. Să prinzi 200 de grame de salam și să faci sarmale din salam măcinat era un adevărat festin. Și eu am făcut asta, în ciuda faptului că am lucrat la Securitate. Aș minți să nu recunosc că nu mi-am făcut relații, dar nu pentru că lucram la Securitate (…) Ceaușescu ne-a învățat să trăim de unde muncim. La Avicola se furau ouă și se vindeau în tot blocul. Și eu cumpăram (…) Uimirea pentru mine a fost foarte mare când am văzut că nu sunt securiștii ăia de care vorbea toată lumea, care nu știu să scrie, să citească, dar sunt niște oameni duri, care dacă ajungi la Securitate riști să ieși de acolo șifonat ca să zic așa. Majoritatea erau absolvenți de studii superioare, aveau o calificare, erau instruiți, onești, care la fel ca mine au jurat credință patriei și poporului român, nu regimului politic”.

Aceeași femeie găsește scuze pentru lucrătorii Securității din anii 80, spunând că nu erau la fel ca cei din perioada stalinistă:

• ”Cum e tendința să ne acuze pe noi de toate relele, pe noi care am lucrat câțiva ani cu cei din anii 60, din perioada stalinistă. Fiecare sistem a avut specificul lui și nu întotdeauna faptul că ai lucrat în sistem ești neapărat la fel ca ceilalți care au lucrat în sistemul dinainte de tine”.

În timpul emisiunii pe fundal rulează imagini cu texte extrase din diferite documente, dar și o declarație a Germinei Nagât, cercetător CNSAS, care vorbește despre ”presiune și șantaj”, dar imaginile cu texte stau puțin timp pe fundal și, spre exemplu, persoanele cu dizabilități vizuale nu pot avea acces la ”drepturile la replică” ale cercetătorilor ori la extrasele din documentele de arhivă.

Ulterior acestor fragmente afișate pe fundal, la minutul 24:58, vocea narativă susține:

• ”Istoria recentă consemnează adesea comportamente brutale ale unor ofițeri de Securitate. O întrebare însă persistă: Cât de generalizat era acest comportament în anii 80? La fel, în ce măsură existau dispoziții clare de încurajare a acestor abuzuri? Sau era vorba doar de incidente izolate?” 

La aceste întrebări răspund femeile care susțin că ”nu-și amintesc ca nici măcar un coleg să fi tras o palmă”, și că ”se zvonea că avem beciuri, nici vorbă de așa ceva”.

La minutul 38:22 apare Ion Iliescu într-o înregistrate video de la Snagov, din 1969, în care vorbește despre necesitatea instaurării unui ”sistem de securitate pe continent”, la un simpozionul ”Tineretul și securitatea europeană”. Iliescu era pe-atunci ministru al Tineretului și prim-secretar al Comitetului Central al UTC-iștilor.

Vocea narativă continuă la minutul 40:00 spunând că ”regimul comunist din anii 80 a fost represiv într-o măsură discutabilă, comparativ cu deceniile anterioare. Mulți dintre noi se întreabă dacă cei angajați în serviciul sistemului se vedeau puși în fața unor dilmele etice, dacă sarcinile primite erau văzute drept excesive”.

La minutul 42:55 apare din nou Ion Iliescu filmat în 1969 vorbind despre partid și comunism, iar la minutul 43:59 apar patru militari tineri din vremea comunismului, cântând la chitare despre ”strămoși” și ”luptă”.  Iliescu apare din nou la minutul 44:39 vorbind despre securitatea europeană, dar fără niciun alt comentariu sau sens.

Prof. univ. dr. Florin Anghel (Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea ”Ovidius”, Constanța) a explicat pentru G4Media că Securitatea era coloana vertebrală a sistemului comunist, iar ofițerii din sistem decideau, în principiu, tot ce putea face populația sau nu, inclusiv în anii 80, când activitatea Securității nu trebuie relativizată:

• ”Securitatea era coloana vertebrală a regimului comunist. Instituția fundamentală a totalitarismului, alături de partid și de liderul suprem, Ceaușescu. Viola intimități, stabilea ierarhii, organiza cine face facultate, cine pleacă în excursii în străinătate. Chiar dacă nu mai era atât de represivă în anii 1980, Securitatea decidea cariere și vieți, parcurs profesional, vacanțe, toate erau decise de Securitate și sub nicio formă nu trebuie relativizată ultima perioadă a ei. Era elementul fundamental care organiza și controla regimul comunist”.

Emisiunea integrală, difuzată în 7 iunie 2022, poate fi urmărită pe canalul de YouTube al TVR.

Context

TVR a ignorat complet raportul de condamare a comunismului, care dedică un capitol consistent fostei Securitați. Raportul, document oficial însușit de statul român, a fost întocmit de mai mulți istorici și specialiși sub coordonarea profesorului Vladimir Tismăneanu, a fost votat în Parlament în decembrie 2006.

Redăm mai jos câteva fragmente relevante despre ce a însemnat Securitatea de dinainte de 89:

”(…) Primele două decenii următoare momentului instaurării în forţă a comunismului au fost marcate, în scopul consolidării sale, de reprimări brutale ale oricărei împotriviri, care au avut un dublu scop: pe de o parte, să anihileze orice încercare de a
contesta regimul nu doar în substanţa legitimităţii sale, ci fie şi prin refuzul acceptării normelor pe care le impunea existenţei cotidiene şi, pe de altă parte, să obţină, prin mijloace represive sau propagandistice, administrate după caz, adeziunea formală a majorităţii populaţiei faţă de autorităţile comuniste şi politica partidului-stat.

Aparatul poliţiei politice a avut, tocmai de aceea, un rol esenţial în acţiunea de consolidare a comunismului, prin mijloace ale terorismului de stat. Principala sa atribuţie a constat în inocularea şi administrarea sentimentului de frică, o componentă fundamentală în administrarea actului de poliţie politică. Practic, acesta a fost rolul Securităţii în regimul comunist din România, iar evoluţia aparatului său a fost circumscrisă acestui scop, în funcţie de specificitatea contextului intern şi internaţional în care acţiona. (…)

(…) După acest principiu, deşi raportată la numărul populaţiei, suma celor care în anii regimului comunist din România au cunoscut în mod direct Securitatea este departe de a reprezenta o majoritate, totuşi majoritatea populaţiei a manifestat o adâncă teamă faţă de această instituţie. Reflexul a fost îndelung exersat pe parcursul primelor două decenii ale
regimului comunist, interval în care brutalităţile aparatului de Securitate au dus la prelungirea exigenţelor regimului concentraţionar dincolo de zidurile închisorilor şi ale birourilor de anchetă. Din cauza acestor brutalităţi, frica a ieşit din sediul Securităţii, din puşcării şi lagăre de muncă, a ajuns în stradă şi a intrat în casele oamenilor pentru ca, la finele celor două
decenii de consolidare a regimului, să reuşească performanţa unei manipulări care să nu mai reclame represiunea în forme dure. (…)

(…) Investigarea modului de funcţionare a Securităţii şi de aplicare de către aceasta a măsurilor de poliţie politică apropie până la confundare regimul comunist din România cu modelul dictaturilor sud-americane. Brutalitatea a fost utilizată până la banalizare, luând forma unui regim care dispunea cine cumpără televizoare sau cerea înregistrarea maşinilor de
scris la Miliţie. Practicarea îndelungă a unui terorism de stat îndreptat împotriva semenilor în scopul perpetuării puterii corpului politico-militar comunist a împins în cele din urmă arbitrariul în cotidian. Prin ’89, Securitatea era de mai multă vreme un rău banal.

La fel a rămas până astăzi, când structurile ei continuă să impregneze societatea. Moştenitorii ei sunt clasa politică a foştilor activişti, securişti şi informatori, care au tot interesul să păstreze în continuare, sub acoperirea unui discurs de subestimare a răului, cât mai puţin ştirbite structurile şi puterea ei. Voinţa politică a fostei Securităţi şi a fostului activ al partidului comunist, dominantă în România ultimilor 17 ani şi tradusă în decizii parlamentare sau administrative, face ca moştenirea trecutului comunist (între care arhivele sunt doar o mică parte, în comparaţie cu puterea economică şi cea politică), să fie administrată tot de cei ce au susţinut vechiul regim. (…)”

• Citește la pagina 167 capitolul ”Securitatea – instrument al Partidului” din Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.