Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Statul Major rus este responsabil pentru „zeci de mii de morţi şi răniţi” ruşi în Ucraina, a acuzat vineri şeful grupului paramilitar Wagner, într-un nou mesaj ce îl vizează direct pe ministrul rus al apărării, informează AFP, citată de Agerpres.
„Ei vor purta răspunderea pentru zeci de mii de morţi şi răniţi în faţa mamelor şi copiilor acestora”, a declarat Evgheni Prigojin într-o nouă înregistrare video.
Cu numai câteva ore înainte de noul mesaj, şeful grupării ruse de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a ameninţat că îşi va retrage pe 10 mai, miercurea viitoare, unităţile din oraşul Bahmut, din estul Ucrainei, din cauza lipsei de muniţie şi a numărului mare de pierderi în rândurile soldaţilor săi.
„Retrag unităţile Grupului Wagner din Bahmut deoarece, prin lipsa de muniţie, acestea sunt condamnate la o moarte fără sens”, a subliniat el, adresându-se „şefului de Stat Major, Valeri Gherasimov, ministrului Apărării, Serghei Şoigu, comandantului-şef Vladimir Putin şi poporului rus”.
De luni de zile, liderul Wagner reclamă că Ministerul rus al Apărării nu furnizează unităţilor sale muniţia promisă. Potrivit lui Prigojin, unitatea Wagner are zilnic nevoie de 300 de tone de obuze, dar primeşte doar o treime din acestea.
Marele chef Prigojin se pare ca cam are limbarnita zilele acestea. Si-a gatit ceva stricat si nu i-a picat bine la stomacul sensibil? P.S. Oricum fata lui se potriveste perfect ca canepeua sovietica pe care sta:)
candideaza la presidentie? discurs ca si cum i-ar pasa?
Ca intreprindere privata nu ar trebui sa vina cu plangeri de colhoz. Daca are un contract cu angajatorul ca sa-i asigure materie prima si el vine doar cu manopera sa faca reclamatie. Altfel, e ca si cum ar face scandal constructorul ca nu-i da clientul beton. Du-te nene si cumpara! Daca esti solvabil gasesti furnizori.
Dar, din ce se vede, prestatorul e una cu beneficiarul iar
Ca intreprindere privata nu ar trebui sa vina cu plangeri de colhoz. Daca are un contract cu angajatorul ca sa-i asigure materie prima si el vine doar cu manopera sa faca reclamatie. Altfel, e ca si cum ar face scandal constructorul ca nu-i da clientul beton. Du-te nene si cumpara! Daca esti solvabil gasesti furnizori.
Dar, din ce se vede, prestatorul e parte cu beneficiarul iar restul e doar circ. Butaforie.