Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 70 de concurenţi s-au întrecut duminică în oraşul belgian De Panne în cadrul Campionatului anual european de imitat sunetele produse de pescăruşi, informează Agerpres, care citează Reuters.
Concurenţi din 15 ţări au luat parte la cea de-a şasea ediţie a evenimentului.
Concursul, care se desfăşoară într-un pub local, a atras participanţi de toate vârstele, inclusiv familii cu copii, unii dintre ei îmbrăcaţi în costume de pescăruşi. Fiecare concurent a fost întâmpinat cu ovaţii de spectatori, transmite Agerpres.
Juriul poate acorda un maximum de 15 puncte pentru cea mai reuşită imitaţie a sunetelor pescăruşilor şi cinci puncte pentru interpretare. Evenimentul, devenit deja tradiţie, îşi propune să schimbe imaginea pescăruşilor, percepuţi deseori ca nişte păsări agresive.
”Când eşti în vacanţă, îţi aminteşti mereu sunetele valurilor şi ţipetele pescăruşilor”, a spus Claude Willaert, organizatorul evenimentului. ”Să-i privim aşadar într-o manieră pozitivă”.