Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un nou protest spontan a izbucnit joi dimineață, la Șantierul Naval Damen din Mangalia.
”Angajații sunt nemulțumiți de faptul că este a treia lună la rând în care nu și-au primit salariile”, precizează sindicaliștii.
Nu e prima oară când salariații protestează.
Ultimul protest a fost în urmă cu 3 săptămâni, după ce angajații au trecut de două luni fără să primească salariile.
Salariaţii au primit atunci doar jumătate din contravaloarea tichetelor de masă pentru luna iulie 2025.
„Trebuiau plătite drepturile salariale și nu au fost plătite. Au primit doar jumătate din contravaloarea tichetelor de masă aferente lunii iulie 2025 și sunt peste două luni de când nu au mai fost plătiți și ei au muncit în acest timp la cele două nave la reparație, au fost și livrate, una dintre ele, a doua, urmează să plece și, totuși, ei nu au fost plătiți și nici nu au certitudinea că în perioada următoare vom mai avea de lucru sau dacă vom primi salariile și ei, și noi toți din fondul de garantare”, a spus atunci Laurenţiu Gobeajă, liderul sindicatului.