VIDEO Dezbatere ENTR/ Ce a făcut România și ce putea face mai bine pentru studenții refugiați din Ucraina: de la mobilizarea voluntarilor, la problema echivalării studiilor

Criza umanitară izbucnită odată cu războiul din Ucraina a însemnat, între altele, sosirea în România a unui număr  semnificativ de studenți ucraineni sau din alte țări dar aflați la studii în Ucraina. Despre cum au reușit Universitățile, Guvernul și comunitatea de tineri din România să îi sprijine și care a fost reacția lor au discutat marți, 31 mai, în dialog LIVE cu ENTR/G4Media Mirabela Amarandei, director, purtător de cuvânt la Universitatea București și Oana Țînțar, secretar general al Alianței Organizațiilor Studențești din România.

Dezbaterea a fost deschisă cu interviul unei studente ucrainene aflată timp de două luni la cursuri la Universitatea București. Marina Osadchuck a vorbit în termeni de apreciere despre modul cum a fost primită și despre profesorii români, despre întreaga sa experiență la București. Nu a rămas, a dorit să se întoarcă acasă. Locuiește în vestul Ucrainei dar este studentă a unei universități din Kiev și speră să își poată continua studiile acolo.

O temă punctată a fost aceea a numărului mic de studenți ucraineni înmatriculați la universitățile din România: 28, potrivit răspunsului oficial al Ministerului Educației pentru G4Media. Oana Țînțar a prezentat situația din informațiile strânse de cele 30 de organizații studențești din cadrul ANOSR. Astfel, aceasta a explicat că pe lângă cei înmatriculați oficial au fost poate câteva sute care nu au reușit să finalizeze demersurile de înscriere la universități din România, prima cauză fiind birocrația privind echivalarea studiilor.

Mirabela Amarandei a subliniat, la rândul său, că Universitatea București, precum și alte universități au avut o reacție rapidă și au demonstrat mobilizare mai ales în termeni de acordare a ajutorului pentru studenții care au sosit din Ucraina. Pe de altă parte, a semnalat o problemă care trebuie să dea de gândit factorilor de decizie, aceea că marea majoritate a studenților refugiați (ucraineni sau străini) au considerat România o țară de tranzit, cu intenția apoi de a se întoarce acasă, în țările lor de origine.

În acest context, discuția a continuat pe subiectul a ceea ce universitățile și sistemul din România poate oferi în termeni de condiții incluzive pentru categorii de tineri care au nevoie de facilități deosebite, inclusiv categoria celor cu dizabilități.

Oana Țînțar a amintit că România este în statistici pe ultimul loc la criteriul de incluziune în învățământ și cu abandon școlar universitar de 50%. Din aspectele punctate a reieșit nevoia ca factorii de decizie să se concentreze pe o serie de schimbări care să deschidă mai mult sistemul românesc spre abordarea incluzivă.