G4Media.ro

VIDEO Cum ne setăm obiectivele în 2022: Georgiana Spătaru explică în trei…

sursa foto: Pexels/ Nina Uhlikova

VIDEO Cum ne setăm obiectivele în 2022: Georgiana Spătaru explică în trei pași de ce e bine să ne stabilim borne și ce facem când mintea vrea să dețină controlul

Finalul de an vine, de cele mai multe ori, cu angoase, oboseală, confuzie și epuizare emoțională. Privim spre anul nou-nouț care așteaptă după colț cu speranță, dar și cu nesiguranță, poate chiar cu anxietate, mai ales în contextul unei pandemii prelungite deja pe doi ani.

Ce ne așteaptă în 2022? Va fi mai bine? Mai rău? Cum ne raportăm la ce are să vină? Ce putem face noi ca să fim pregătiți pentru necunoscutul care stă să înceapă? Și, mai ales, ce facem cu mintea care are nevoie în permanență să dețină controlul?

Terapeutul Georgiana Spătaru a vorbit în cadrul proiectului ENTR despre toate aceste secvențe și a explicat ce pași simpli ar trebui să urmăm ca să ne setăm gândurile mai ușor spre reușită.

Așa cum spune psihologul, ”mintea are nevoie să proiecte un viitor”:

  • ”A ne seta rezoluțiile pentru anul 2022 în acest context pandemic pare aproape imposibil. Cu toate acestea, mintea are nevoie să proiecteze un viitor. Ține de mentalul nostru și până la urmă de eficiența noastră și de starea de bine să avem o proiecție pentru ceea ce urmează. Dar pentru că locurile de muncă sunt într-o continuă schimbare și reașezare proiectele noastre trec prin același filtru al reorganizărilor e important să avem câteva setări, câteva previzionări pe care să ni le impunem chiar noi”.



Sunt trei pași importanți pe care trebuie să-i parcurgem ca să ne setăm cu succes pe o variantă optimistă, productivă și pozitivă de parcurgere a anului care vine:

  • ”Prima: E important să răspund la întrebarea ”Ce îmi doresc să experimentez în anul care vine?”. Și nu mă refer la o anumită excursie sau un anumit proiect căruia să îi decid deja finalitatea, ci mai degrabă mă refer la spectrul emoțional. Așadar, concret, întrebarea ar putea să fie: ”Care este emoția pe care îmi propun să mă centrez în anul 2022?”. Poate să fie stabilitate, poate să fie armonie, prosperitate sau eficiență. Decide care este emoția care te va ajuta fie să te ducă pe calea cea bună, fie să îți aducă resurse noi de inspirație sau de decizii atunci când vei fi în imposibilitatea de a merge mai departe. Pentru că schimbările uneori generează oboseală și generează confuzie. Această emoție, această setare pe care o faci încă de pe-acum te va ajuta să te recentrezi și să-ți aduci aminte de decizia pe care ai luat-o: aleg, chiar și în această situație, să mă centrez în prosperitate, eficiență. Lucrul acesta va genera resurse. De ce? Pentru că mintea noastră poate să urmeze traseul stabilit și uneori din starea Beta a creierului nostru, care este starea stimul-răspuns, se poate conecta la o stare mai înaltă, poate chiar starea Delta, în care să găsim variante de rezolvare pe care acum nu le putem ști și în mod normal fără a avea această disponibilitate de alegere imediată a emoției în care doresc să mă centrez nici n-aș putea ajunge acolo. Așadar, această primă setare a emoției pe care îmi doresc să o simt sau chiar a cadrului emoțional în care îmi doresc să mă centrez poate să aducă resurse nebănuite”, arată Georgiana Spătaru.

După ce am stabilit ce ne dorim să experimentăm în 2022 suntem pregătiți să ne gândim la cum am vrea să povestim despre noi în viitor, dar într-un viitor mai îndepărtat de 2022. Cum vom fi povestit despre noi peste 5 sau 6 ani?

  • ”A doua setare pe care te invit să o faci este aceea a previzionării în viitor a alegerilor tale. Așadar focusul nu va fi ”Cum îmi doresc să fie anul 2022?”, ci ”Cum îmi doresc să povestesc despre mine sau să știu povestea mea personală că am experimentat un an cu schimbări, cu modificări, așa cum a fost anul 2022?”. Așadar, mă voi proiecte în viitor, dar într-un viitor mai îndepărtat decât cel pe care îl planific. Ce mi-aduce asta? Avantajul este că atunci când nu o să știu ce să fac, ce să aleg, când starea mea va fi una dificilă și când mă voi simți anxios sau anxioasă mă voi gândi ”Peste trei ani, peste 5 ani ce mi-aș dori să povestesc despre mine, care mi-aș dori să fie povestea?”.

Dacă ne întrebăm de ce trebuie să ne setăm pentru viitor, răspunsul este mai simplu decât am crede: Pentru că mintea are nevoie să dețină controlul. Și pentru că, de fapt, nu putem deține controlul cu adevărat asupra niciunei situații. Astfel că avem nevoie de o serie de ”criterii de performanță” care să ne țină ancorați într-un soi de control personal. Pentru că, explică terapeutul, micile borne stabilite ne dau stabilitate și control:

  • ”A treia setare pe care te invit să o faci este una care îți va aduce controlul. Mintea are nevoie să dețină controlul. Dar pentru că într-o astfel de perioadă în care este posibil să se întâmple din nou câteva schimbări, nu putem avea controlul asupra întregii noastre vieți, asupra tuturor proiectelor în care suntem, te invit să îți stabilești câteva ”criterii de performanță”. De exemplu, stabilește-ți ca în fiecare săptămână să faci mișcare, să citești chiar un anumit număr de pagini, să te centrezi în a-ți găsi echilibrul pentru sănătatea ta, poate chiar să experimentezi mindfulness, ori să ai o dietă echilibrată. Te invit să ai un jurnal sau să-ți ții evidența în notițele telefonului legat de realizările pe care le aduci de la lună la lună. Poți să-ți măsori numărul de pași pe care i-ai făcut, cărțile pe care le-ai citit. A intra într-un club de lectură, din acest punct de vedere te poate ajuta să: Obții satisfacția că faci ceva pentru tine și contribui la cultura ta generală și starea ta de bine și în al doilea rând să simți că ai o activitate suplimentară pe lângă lucrurile pe care trebuie să le faci zi de zi, aceasta aducându-ți desigur un confort emoțional”.

Nu în ultimul rând, familia sau oamenii de care ne simțim cel mai apropiați au un rol extrem de important pentru împlinirea obiectivelor din 2022. Astfel, o planificare a timpului pe care îl vom petrece alături de ei contribuie semnificativ la starea de bine de peste timp:

  • ”Totodată, lucrurile care țin de planificarea în familie a unei vacanțe, chiar dacă nu stabilim locul în care mergem din nou din imposibilitatea de a face o precizare clară în acest moment, dar putem să stabilim că primele 5 zile sau ultimele 5 zile dintr-o anumită lună le dedicăm familiei în care fie rămânem acasă și le dedicăm familiei, fie poate chiar plecăm undeva. Genul acesta de mici borne în care să putem să ne simțim în control ne sunt de foarte mare folos și, mai mult, studiile ne arată că ne oferă o mult mai multă stabilitate și elasticitate mentală atunci când vine vorba de a lua decizii mari în lucrurile care ne cer rapid un punct de vedere și o alegere. Sper ca aceste trei setări să îți genereze o stare de bine în 2022 pentru că starea de bine este un necesar pentru creativitate, pentru starea de bogăție de viață și de bucurie. La mulți ani tuturor!”, a mai transmis terapeutul Georgiana Spătaru.

sursa foto: Pexels/ Nina Uhlikova

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează