Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a răspuns, vineri, mai multor întrebări transmise de britanici în legătură cu măsurile luate pentru combaterea COVID-19, afirmând că încă nu pot fi permise întâlnirile în interior nici măcar între persoanele deja vaccinate, pentru că Guvernul consideră că vaccinurile nu oferă protecție 100%.
„Pot să mă întâlnesc cu prietenii și cu membrii familiei în interior dacă sunt vaccinați?” a fost întrebarea pusă de un britanic.
Boris Johnson a răspuns că, din păcate, acest lucru nu este posibil.
„Chiar dacă prietenii și membrii familiei sunt vaccinați, vaccinul nu oferă protecție 100% și acesta este motivul pentru care trebuie doar să fim precauți. Nu credem că vaccinurile reduc sau elimină în totalitate riscul de transmitere”, a spus Johnson.
Boris Johnson a fost întrebat și dacă condiția ca doar grupuri de cel mult șase persoane se pot întâlni în exterior este valabilă și pentru practicarea sporturilor. El a spus că, în exterior, se poate face sport, în mod organizat, cu oricâte persoane se dorește.
„Lucrul cheie este să fie în exterior, deoarece credem că este mai sigur în exterior, iar vremea este fantastică”, a precizat Johnson.
Britanicii pot transmite întrebări printr-un formular electronic pus la dispoziție pe pagina de internet a guvernului.
Sursa foto: Captură video
Deci nu in interior , sa fie clar, fiecare o face separat in baie sau in natura(lucru manual). Intalnirea in interior poate duce la nasteri neplanificate :)))
Dar ce elimina vaccinul, daca nu boala? Poate cadrele care ar putea sa strige „imparatul e dezbracat”?
Elimina niste bani din conturile statului.
Bossy informeaza te din surse sigure nu de la coafor, suna la DSP ,ei stiu cel mai bine , te-ai vaccinat iei virusul dar il tii ascuns in tine..nu l poti transmite.
Vaccinatul poate lua și poate transmite virusul, vaccinurile îl ajută să nu dezvolte forme grave, atât!
Au anunțat și la noi oficial, dar rar și cu jumătate de gură!
E firesc atât timp cât niciun vaccin nu are o eficacitate de sută la sută!
Agerpres: „Preşedintele Comitetului de coordonare privind vaccinarea anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că de la debutul campaniei de vaccinare până pe 28 martie, 13.416 persoane au fost testate pozitiv la SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin, iar 1.859, după cea de-a doua doză.”
Și aici este vorba doar despre cei care au recunoscut oficial, poate un maxim de 10 la sută.
Normal că vaccinat sau nu, cei infectați transmit boala.
Cei din mass-media ar trebui să ajute la o informare corectă a populației.
Pentru comentatorii de pe aici.
UK s-a descurcat bine in ultima perioada.
In rest e doar stiinta cercetare studii.
Bolovanii de pe aici sa mearga la scoala sau sa ramana in tara prietena -Rusia.
Oare de ce si cum ?! https://www.theguardian.com/world/2021/jan/04/england-changing-coronavirus-strategy-timeline Câte lockdownuri stricte a avut UK comparativ cu România ?! Sã vezi la aia rules and regulations …. nu tziganeala politico mafiota de la noi .
Propun sa traim toata viata in izolare. Nu suntem animale sociale, nu ne plac oamenii. Viata e meninta sa fie traita in singuratate si pe OnlyFans.
maaan these f**king politicians. They all disgust me the same. Cum drq nu isi dau seama ca pot taia elanul celor indecisi in privinta vaccinului daca nu poti face ce vrei nici dupa vaccin:)))???
Foarte descurajant!