Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Potrivit lui Tánczos Barna, viitorul premier va fi obligat să continue politica de reducere a deficitului bugetar și să mențină controlul strict asupra cheltuielilor publice, indiferent de stilul propriu de conducere sau de partidul aflat la guvernare, relatează Mediafax.
„Nu cred că există altă cale decât această abordare ponderată și responsabilă în tot ce înseamnă cheltuieri publice”, a declarat duminică vicepremierul, într-o intervenție la Digi24.
Barna spune că, dincolo de diferențele de stil dintre viitorul șef al Guvernului și actuala conducere, va trebui păstrată direcția economică. „Nu sunt doi premieri cu același stil de conducere. Dar programul în general, liniile, firele roșii, programul pe care trebuie să-l urmeze România pentru reducerea deficitului până la finalul anului, va fi același”, a afirmat oficialul.
Vicepremierul României, ministrul interimar al Agriculturii, susține că România are probleme structurale legate de productivitate și de diferențele dintre salariile din sectorul public și cele din mediul privat.
„România are o problemă structurală în ceea ce privește eficiența muncii în productivitate. Avem o problemă în ceea ce privește raportul dintre administrația publică, salarizare și salarizare în mediul privat”, a spus Tánczos Barna.
El a explicat că aceste dezechilibre nu mai pot fi ignorate și a avertizat că statul „nu își mai permite” majorări salariale și sporuri fără limită.
„Trebuie o ponderare în tot ce înseamnă majorări salariale, sporuri, privilegii. Trebuie eliminate, pe cât posibil. O salarizare corectă, decentă pentru administrația publică, dar nu ne mai permitem ca administrația publică să fie tot timpul în fața privatului în ceea ce privește nivelul de salarizare”, a declarat vicepremierul.
Obiectivul ar trebui să fie reducerea diferenței dintre veniturile din sectorul public și cele din economia privată. „Trebuie să așteptăm să vină și sectorul privat din urmă și să ajungă din urmă sectorul public”, a explicat Barna.
Tánczos Barna, pensiile amărăștenilor care n-au bani de-ajuns nici pentru mâncare nici pentru medicamente
Când se indexează conform legii?
Că ăștia n-au măriri de salarii, n-au prime, bonusuri etc…decât, eventual, ajutor de înmormântare.
Sunteti la putere de zeci de ani si aveti curajul sa vorbiti (in gol, desigur) cand nu mai sunteti obligate sa faceti nimic, doar ce ati fost demisi. Daca asta nu se numeste ipocrizie probabil ca este rea vointa.
Asta cu eliminarea e o tema falsă!
Vine Lia sau pasarica aia si maresc cu 50% salariile magistratilor cu un simplu ordin.