Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prețurile la benzină și motorină au scăzut în România în prima zi după ce Guvernul a adoptat măsuri pentru a ține sub control prețul carburanților. Scăderea a fost, în medie, de 50 de bani pe litru de benzină sau motorină. Dar și așa, prețul combustibililor rămâne cel mai mare din regiune.
Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, în perioada 1 aprilie 2026 – 30 iunie 2026, prin care se plafonează adaosul comercial la carburanți. Aplicarea măsurilor poate fi prelungită succesiv pentru perioade de câte cel mult 3 luni.
Executivul va scădea și acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, potrivit unui comunicat oficial de azi. Premierul Ilie Bolojan a spus, la G4media, că ia în calcul și reducerea accizei.
Ministrul de Finanțe a vorbit și de o altă posibilă măsură – contribuția voluntară a companiilor.
„Am pregătit inclusiv varianta care a fost adoptată în 2022, contribuția voluntară. Nu vreau să dau acum o cifră, dar e vorba de mecanism. Ambele mecanisme, și mecanismul de reducere a accizei și mecanismul de contribuție voluntară, sunt pregătite”, a declarat Alexandru Nazare, la conferința „The Economist Romania Government Roundtable”, citat de Economedia.
În acest moment, în România, aproape 50% din prețul combustibililor îl reprezintă acciza și TVA. Accizele sunt de 0.618 euro la benzină pentru fiecare litru și de 0.566 euro pentru fiecare litru de motorină.
Pe 2 aprilie, la stațiile de carburanți din România, un litru de motorină standard costa în medie 10 lei, iar unul de benzină standard aproximativ 8.9 lei/litru. Cu aproape 50 de bani mai puțin ca în urmă cu două zile. Dar și așa, românii plătesc cei mai scumpi carburanți din zonă. Cei mai ieftini sunt, conform datelor G4Media, în Moldova și Ucraina.
G4Media a analizat și ce măsuri a luat fiecare dintre țările vecine României pentru a ține sub control prețul la carburanți.
Pe 9 martie, premierul maghiar Viktor Orban a anunțat că plafonează prețurile la combustibili.
„Introducem un preţ protejat la benzină şi motorină, dincolo de care preţurile cu amănuntul nu vor putea trece”, a declarat Orban, într-un videoclip postat pe Facebook.
Guvernul de la Budapesta a decis, de asemenea, să scoată combustibili de la rezerva de stat pentru a garanta aprovizionarea şi a specificat că „preţul protejat” se va aplica numai vehiculelor înmatriculate în Ungaria.
Preţul benzinei în Ungaria este plafonat la 595 forinţi pe litru (7,91 lei), iar cel al motorinei la 615 forinţi pe litru (8.17 lei).
Republica Moldova aplică un model diferit față de Ungaria: nu plafonează politic prețul final, ci folosește un mecanism reglementat de stabilire a prețurilor maxime, administrat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Agenția stabilește zilnic un preț maxim de vânzare la pompă, calculat pe baza mediei cotațiilor internaționale (Platts) din ultimele 14 zile, cursului valutar, accizelor și unei marje comerciale fixe. Companiile nu pot vinde peste acest plafon.
Guvernul moldovean a decis și să limiteze temporar, la 20 de litri, vânzarea motorinei în recipiente.
Ce taxe aplică Moldova la carburanți:
Pentru a ține sub control prețul carburanților, Serbia a aplicat mai multe măsuri. Guverul condus de Alexander Vucic a redus accizele la derivatele petroliere cu aproximativ 61%. De asemenea, executivul a obținut de la Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din SUA o prelungire a licenței pentru compania NIS, până pe 17 aprilie, ceea ce permite rafinăriei Pancevo să continue să opereze și să rafineze petrolul.
În plus, Serbia a eliberat 40.000 de tone de motorină din rezervele sale pentru a stabiliza în continuare piața. Rezervele totale de motorină sunt suficiente pentru 90 de zile , iar cele de benzină pentru 91 de zile, chiar și în cazul unei întreruperi complete a importurilor.
Guvernul stabilește, săptămânal, prețurile maximale la benzină și motorină și le comunică în fiecare zi de vineri, la ora 15.00.
Guvernul de la Kiev a cerut companiei de stat Ukrnafta să vândă carburant cu marjă minimă și a stabilit un preț de referință pentru piața internă.
Din 20 martie, ucrainenii primesc compensații parțiale pentru combustibilul achiziționat de la anumite staţii de combustibil, a scris Kiev Post.
Ucrainenii primesc înapoi 15% din prețul plătit pentru motorină și 10% din cel pentru benzină, dar nu mai mult de 25 de dolari.
De asemenea, Ucraina oferă sprijin unor categorii vulnerabile ale populației pentru a acoperi costul creșterii carburanților. În aprilie, valoarea subvenției este de 1.500 de grivne (151 de lei).
Ce taxe aplică Ucraina la carburanți:
Țara vecină nu a aplicat, încă, măsuri directe de limitare a prețului combustibililor.
Guvernul interimar al Bulgariei a declarat, pe 27 martie, că va implementa măsuri țintite în valoare de aproximativ 100 milioane € pentru a atenua impactul economic al creșterii prețurilor globale la petrol, potrivit unui comunicat oficial.
Măsurile urmăresc să păstreze puterea de cumpărare a cetățenilor și să prevină perturbările în lanțurile de aprovizionare, pe măsură ce costurile energetice globale mai mari, legate de războiul din Orientul Mijlociu, se reflectă în prețurile interne.
Pachetul include amânarea creșterii planificate a taxelor de drum pentru transport din aprilie până în iunie, alături de o propunere de a dubla sprijinul sectorial de la 25 milioane € la 50 milioane €, potrivit guvernului.
Măsurile prevăd și eliminarea accizelor la combustibil pentru producătorii agricoli, pentru a sprijini producția internă de alimente.
Ce taxe aplică Bulgaria la carburanți:
Conform datelor agregate de site-ul energy.ec.europa.eu, pe 30 martie 2026, cei mai scumpi carburanți din Europa erau în Olanda – 2,33 euro/l benzina standar și 2,46euro/l motorina standard. Cei mai ieftini combustibili au fost în Malta- 1,34 euro/l benzina și 1,21 euro/l, motorina.
Cu prețurile de dinainte de scăderea de pe 1 aprilie, România se află undeva în media europeană a costului per litru de carburant.