La o zi după ce a ameninţat Canada cu majorarea tarifelor vamale din cauza fumului provenit de la incendiile de vegetaţie, Trump a afirmat că a discutat cu Carney la finala Cupei Mondiale de fotbal, la care au participat amândoi duminică.
„Am o relaţie bună cu Mark Carney, dar trebuie să oprim incendiile de acolo”, le-a declarat Trump jurnaliştilor după ce s-a întors de la finala Cupei Mondiale dintre Argentina şi Spania, organizată la New Jersey.
„Poate ar trebui să ne plătească nişte daune sau ceva de genul, sau ar trebui să impunem nişte tarife vamale”, a mai spus el.
Fumul dens provenit de la sutele de incendii de vegetaţie izbucnite în provincia canadiană Ontario a învăluit o parte a Statelor Unite începând de joi, locuitorii americani fiind avertizaţi să rămână în locuinţe ori de câte ori este posibil.
Biroul lui Carney nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la declaraţiile lui Trump.
Într-o postare pe X, Carney a declarat sâmbătă că Ottawa a desfăşurat peste 5.300 de pompieri şi utilizează date şi imagistică termică avansată pentru a sprijini eforturile de detectare şi stingere a incendiilor.
Circa 2,4 milioane de hectare de teren au ars în acest sezon de incendii de vegetaţie în Canada, conform datelor publicate de guvern.
sau poate sua ar trebui sa plateasca vreo 500% tarife pentru toata poluarea pe care o produce in lume, cred ca acest specimen este cel mai prost om din lume
Cand au fost incendii in L.A. Canada a trimis avioane si elicoptere pentru stingerea incendiilor. Acum ca sunt incendii in Canada…Sua lui Trump vrea niste bani.