Home » Anchete » Verdictul definitiv în cazul fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, se amână pentru că unul dintre judecătorii din complet este în concediu de odihnă

Verdictul definitiv în cazul fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, se amână pentru că unul dintre judecătorii din complet este în concediu de odihnă

Verdictul definitiv în cazul fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, se amână pentru că unul dintre judecătorii din complet este în concediu de odihnă
Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Ascultă articolul

Verdictul definitiv în procesul de corupție al lui Bogdan Olteanu s-a amânat azi pentru două săptămâni întrucât unul dintre membrii completului este în concediu de odihnă, potrivit unui anunț al reprezentanților Curții de Apel București.

Este cea de-a treia amânare bifată în acest caz, ultimul termen având loc pe 17 septembrie.

Tribunalul București l-a condamnat în decembrie 2019 pe Bogdan Olteanu la 7 ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat de DNA că a instrumentat numirea ilegală a lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Rezervației Delta Dunării.

- articolul continuă mai jos -

Olteanu a fost lider PNL în anii 2000, apropiat de Călin Popescu Tăriceanu, și a fost președinte al Camerei Deputaților (2006 – 2008). Ulterior a devenit viceguvernator BNR.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu ar fi beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Foto: Bogdan Olteanu. Sursa: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole