G4Media.ro

Vedete care s-au luptat cu tulburări de alimentație/ Ce mesaje transmit tinerilor

Sursa foto: Pexels Annushka Ahuja

Vedete care s-au luptat cu tulburări de alimentație/ Ce mesaje transmit tinerilor

Cu toate reflectoarele îndreptate spre ele, multe vedete au ajuns obsedate de felul în care arată şi, mai ales, de propria lor greutate. De aici până la tulburări grave de alimentaţie a fost un singur pas pentru multe nume din show biz care au reuşit, mai uşor sau foarte greu, să revină la o oarecare normalitate. Dacă în anii 80 şi 90 au fost puţine actriţe sau cântăreţe care au vorbit deschis despre perioadele lor negre de bulimie sau anorexie, în zilele noastre starurile au făcut din propriile lor probleme un adevărat “statement”.

Proiectul european editorial ENTR publică informații pe teme de larg interes pentru tinerii de pe întregul continent, în cinci țări și în șase limbi diferite. În săptămâna 5-11 septembrie tema abordată este aceea a tulburărilor de alimentație.

Lizzo şi campaniile “anti body shaming”

Lizzo este una dintre cântăreţele hip hop aflate pe val şi e adulată de milioane de adolescenţi care o urmăresc pe Instagram. E supraponderală şi spune că, deşi societatea a progresat, mai sunt multe de făcut pentru ca oamenii să privească o femeie cu kilograme extra fără să o umilească, cu mai multă sau mai puţină cruzime. Lizzo a făcut din corpul său o declaraţie : mă simt bine aşa cum sunt, eman o energie pozitivă şi dau ignore mesajelor răutăcioase. Totuşi, cântăreaţa a admis că a avut şi zile când a plâns citind mesaje ale fanilor şi a părăsit reţeaua Twitter după ce a fost bombardată cu răutăţi. Interesant este că între mesajele primite de Lizzo sunt cele în care i se recomandă să slăbească pentru propria sănătate, pentru a evita problemele cardiace, diabetul sau alte afecţiuni legate de obezitate. Şi mai interesant, aceste mesaje au creat o adevărată dezbatere în care s-au implicat inclusiv medici care au admis că orice kilogram în plus poate aduce cu sine riscuri pentru sănătate dar nu e o regulă pentru că, până la urmă, totul ţine de metabolismul individual. Cu alte cuvinte, un supraponderal poate fi perfect sănătos iar o persoană slabă poate suferi de boli asociate de obicei obezităţii.

(Lizzo- captură Instagram)

Demi Lovato, “Simply complicated”

Cântăreaţa şi actriţa Demi Lovato face parte dintr-o categorie de staruri în rândurile căreia se găsesc multe victime ale tulburărilor alimentare. E vorba de artiştii, mai ales americani, care au cunoscut celebritatea din copilărie. La fel ca fosta colegă lansată tot de Disney Chanell, Selena Gomez, Demi Lovato a ajuns la concluzia că nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru fluctuaţiile de greutate. Ambele actriţe au renunţat aşadar la dietele stricte care le erau uneori impuse chiar de staff-ul care se coupa de imaginea lor publică. Gomez a renunţat să se mai tortureze după operaţia de rinichi şi lupusul care au obligat-o la o medicaţie care i-a accentuat problemele de greutate. “Asta sunt”, a devenit sloganul actriţei. În cazul lui Lovato, mesajul a fost că nu mai vrea să îşi impună niciun regim după ce a realizat cât de dramatic au afectat-o psihic toate problemele legate de greutate. După ce s-a înfometat, a alergat şi mers forţat la sală, Lovato a înţeles că toate aceste măsuri pentru a se menţine la o anumită greutate au avut efectul opus pentru că îi induceau un stres enorm şi au adus-o în prag de obezitate din cauza bulimiei. La fel, spune ea, toate comentariile răutăcioase au contribuit la o stare psihică demolatoare, auto-distructivă. Aşa că noua deviză a lui Lovato a devenit “dacă mă simt bine psihic, totul e ok”. În documentarul “Simply complicated” fosta vedetă Disney a încercat să le transmit adolescenţilor fix acest mesaj : “Fii tu însuţi” şi acceptă-te aşa cum eşti în fiecare moment al vieţii, slab sau gras, frumos sau urât.

(Demi Lovato – captură Instagram)

Mişcarea “rexy” şi victimele ei

Unul dintre cele mai cunoscute modele, Kate Moss, a lansat în 2007 termenul de rexy, combinaţia cuvintelor anorexic şi sexy. Extrem de slabă, celebra Moss a insistat mereu că aşa e ea, că nu urmează nicio cură şi că look-ul ei este absolut glamorous. Nimic rău până aici…Dacă ne uităm însă pe lista starurilor care au căzut victime trendului rexy, lucrurile nu stau aşa de simplu. Keira Knightley, Victoria Beckham şi colegele ei de la trupa Spice Girls, Megan Fox, Linsay Lohan, Angelina Jolie, Kate Middleton şi alte celebrităţi au şocat cu un look scheletic, stârnind întrebări legate de sănătatea lor. Totuşi, în lumea vedetelor au fost puţine cele care au admis public că au suferit de anorexie şi au tras un semnal de alarmă pentru adolescenţii fascinaţi de lookul rexy promovat de Kate Moss. Printre ele se numără faimoasa Lady Gaga, Nicole Richie, Calista Flockhart sau Jessica Alba, care au avertizat tinerele că linia între viaţă şi moarte e foarte subţire iar anorexia le poate fi fatală deci nu poate fi sexy în niciun caz.

Noile modele

Ultimii ani au însemnat o adevărată revoluţie şi diversitatea a devenit cel mai trendy look. Multe companii precum Dove au promovat modele de toate dimensiunile, de toate rasele, cu defecte şi imperfecţiuni sau chiar cu dizabilităţi în ideea de a promova frumuseţea în unicitatea ei şi de a salva tinerele de la gravele tulburări de alimentaţie induse de standardele societăţii de consum. Victoria s Secret, celebrul brand de lux, a fost ţinta unor campanii dure pentru că a renunţat greu la top modelele sale celebre şi a angajat abia în 2017 primul model supraponderal. Puţini ştiu că în spatele schimbării stau câteva femei care au militat pentru ideea că, de fapt, o minte sănătoasă, care se acceptă, înseamnă un corp sănătos, indiferent de dimensiuni. În fruntea lor se numără Ashley Graham şi trioul care a lansat în 2014 hashtagul #everyBODYisflawless  : Gabi Gregg, Tess Holliday şi Nadia Aboulhosn. Toate cele patru feministe au lansat cu success ideea că tulburările de alimentaţie sunt cumva cauzate de oglinda pe care societatea o pune în faţa ta şi singura eliberare este să te accepţi aşa cum eşti.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează