Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, critici în dosarul azilelor groazei în care sunt vizați apropiați ai Gabrielei Firea: A te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută” e proba supremă de abjecție și cinism

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a lansat joi un șir de critici dure după dezvăluirile din dosarul ”azilelor groazei”. El s-a referit la o persoană care s-a ”cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe” și care ”afișează și clamează creștinismul”, fără a numi explicit persoana căreia îi este adresată critica.

Reamintim că vizată de criticile presei în dosar este Gabriela Firea, ca ministru al Familiei, dar și prin prisma implicării unei consiliere apropiate în înființarea unuia dintre azilele în care bătrânii erau maltratați.

De altfel, Gabriela Firea a avut joi o ieșire publică în care a acuzat că ”se dorește” scoaterea ei din viața politică și din cursa pentru primăria București.

Vasile Bănescu este purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române și un loial al patriarhului Daniel.

Postarea integrală a lui Vasile Bănescu:

Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată
Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.
Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.
Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.
Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.
Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.
Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează.