Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Varianta coronavirusului depistată pentru prima dată în Marea Britanie şi considerată ca având o rată mai mare de transmitere este responsabilă în prezent de 10% din cazurile de infectare din Franţa, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Gabriel Attal, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Într-un interviu pentru postul de radio France Inter, Attal a reafirmat că opţiunea unui lockdown mai strict rămâne deschisă pentru guvernul preşedintelui Emmanuel Macron. El nu a oferit însă alte detalii.
Franţa a raportat miercuri aproape 27.000 de cazuri noi de infectare, cel mai ridicat bilanţ zilnic consemnat de la mijlocul lunii noiembrie, când ţara se afla în al doilea lockdown total, această creştere semnalând că interdicţia actuală de circulaţie pe timp de noapte nu reuşeşte să stopeze transmiterea virusului.
sursa foto: Pexels
Varianta britanica a virusului, mult mai virulenta ni se spune, trebuie logic sa provoace mult mai multe infectari in primul rand in UK. Realitatea in schimb e diferita: UK are cazurile pe trend (abrupt) descendent de la inceputul lunii ianuarie. Sursa: https://coronavirus.data.gov.uk/. Franta, pomenita in articol, e aprox pe un palier de la sfarsitul lui noiembrie, restul tarilor mari in general sunt pe scadere. Singurele tari din Europa in care cresc cazurile noi sunt Portugalia si Spania. Am verificat primele 12 tari din Europa ca numar de cazuri, cu sursa: worldometers.
Parerea mea e ca deja situatia e cusuta cu ata alba. Dupa evolutia numarului de cazuri cred ca nu suntem prea departe de imunizare in turma, in Romania dar si in Europa. Pe de alta parte afacerile unora merg foarte bine si nu au niciun interes sa schimbe situatia. De aceea ma gandesc ca tulpinele astea mai virulente si mai mortale sa nu fie decat o perdea de fum. Ni se spune ca in occident e dezastru, ca tarile se inchid in urma valului mare de imbolnaviri. Ca la noi de fapt ar fi catastrofa dar nu se testeaza suficient. Etc. Cu cat analizezi mai mult cifrele oficiale se vede ca ceva nu se leaga bine.
Disclaimer: nu sunt statistician de profesie, dar cel putin eu nu ma fac de ka(f)ka la TV ca profetul ratat Jurma.
Se face de ris varianta britanica, dupa cum a laudat-o Boris macar 60% din piata trebuia sa aiba.
Sau o fi din cauza ca francezilor nu le plac chestiile englezesti.
Da! Dar de unde a ajuns în UK! Doar ei au remarcat-o ca să vezi! Ce răspândire e la noi!
Platforma de vaccinare e o mare mânarie! Clar! Smecherii politici pilele, 30% s au vaccinat Cu centre separate deci cu personal medical dublu blocat pentru ei! Tot pe Patformă sunt da pe program separat de prostime Cum credeați ca s au făcut centre separate de vaccinare? Totul a fost bine gândit! Nu ca mine care am pierdut o zi sa ma programez, 24ore din viata și timpul meu ca să ma trântească în februarie! Ca platforma era pt pile! „Deci mișelie organizată! Și cine sunt smecherii ăștia de academicieni Ce produc ei efectiv ca ii plătește statul! Avem 2 academii ca m am Andronescu a făcut o și pe a 2a Vrem sa știm cine sunt smecherii care s au vaccinat și cine a dat ordin sa li se creeze centre separate! Cine și a permis Cine răspunde și cine e penalul! Platforma online a avut probleme pentru pile! Bătaie de joc pe față fără nici o grijă Deasupra legiiCine controlează! Cine răspunde! Dr Gheorghita nu știa sau a fost pus la colț de mafia politică! Mafioții la vedere!
Totusi, daca ne uitam pe cifrele din Franta nu pare atat de contagioasa varianta asta pe cum o prezinta Boris. Mie mi se pare ca in UK au fost tot timpu defazati in aceasta criza si au luat masuri cel putin ciudate. Si asta cu contagiozitatea a fost scoasa doar ca sa nu se faca guvernul de ras ca ia masuri inutile, iar cele utile le ia prea tarziu. La criza sanitara adaugandu-se criza BREXIT.