Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În timpul unei vizite la Kiev a fostului comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, în prezent ambasador în Regatul Unit, Valeri Zalujni, reprezentanții autorităților au încercat să afle dacă acesta intenționează să candideze la funcția de președinte, în cazul în care alegerile ar avea loc în toamnă – potrivit unui material publicat de Ukrainska Pravda (UP) și citat de Rador.
Articolul vorbeşte despre „cum îl descurajează Zelenski pe Zalujni să intre în politică” şi menţionează că motivul oficial al vizitei au fost consultările privind situația politică din Regatul Unit, după pregătirile pentru demisia premierului Keir Starmer și posibilele efecte ale acestor evoluții asupra relațiilor ucraineano-britanice.
Potrivit surselor UP, după ce au fost abordate aceste aspecte, discuția a trecut la tema alegerilor prezidențiale. „Zelenski a spus că situația de pe front s-a dezvoltat pozitiv în ultima perioadă, societatea rămâne suficient de consolidată, astfel că a apărut o fereastră de oportunitate pentru organizarea alegerilor. Totuși, sarcina principală este organizarea lor astfel încât țara să nu ajungă la o nouă ruptură internă şi, prin urmare, a continuat președintele, trebuie evitate riscurile pe care le-ar aduce o confruntare Zelenski-Zalujni” – se arată în articol.
Potrivit publicației, președintele l-a întrebat direct pe Valeri Zalujni dacă intenționează să candideze în cazul organizării alegerilor în toamnă. Conform sursei UP, ambasadorul a răspuns: „Da. Voi candida”.
„După aceasta, discuția a continuat încă un timp, însă Zelenski nu i-a propus lui Zalujni opțiuni pentru o carieră ulterioară – acest lucru nu mai avea sens. Deși, potrivit surselor UP din conducere, printre posibilele propuneri, Biroul Preşedintelui era pregătit să discute nu doar funcții diplomatice, ci, practic, orice posturi de stat, inclusiv cel de prim-ministru” – se arată în material.
Potrivit informațiilor UP, Zalujni și-a explicat poziția prin faptul că nu urmărea o carieră politică, însă „simte responsabilitate față de oamenii care își pun speranțele în el”. După încheierea discuției, Zelenski și Zalujni și-au strâns mâna și s-au despărțit.
Publicația mai scrie că, în timpul șederii sale la Kiev, Valeri Zalujni s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umierov, și cu liderul gupului parlamentar al partidului Slujitorul Poporului, David Arahamia. Potrivit surselor UP, aceștia au încercat să-l convingă pe Zalujni să renunțe la ideea de a candida la alegeri, argumentând riscurile pentru stabilitatea internă a țării, însă poziția sa a rămas neschimbată.
„După aceasta, chiar și cei mai experimentați negociatori ai Biroului Preşedintelui au rămas fără argumente. Dar, la despărțire, l-au rugat, totuși, pe Zalujni: ”Frate, mai gândește-te o dată”” – se mai arat în articolul publicat de UP.
Ziarul precizează că, după aceste discuții, a ajuns la concluzia că realizarea scenariului privind organizarea alegerilor prezidențiale în toamnă ar putea întâmpina dificultăți semnificative.
Pe 23 iunie, fostul jurnalist BBC News Daniel Pratt a relatat, citând surse, că Zelenski a decis să candideze pentru un al doilea mandat, iar cea mai probabilă fereastră pentru alegeri este toamna acestui an. Acesta a mai scris că Biroul Preşedintelui de la Kiev mizează pe o posibilă alianţă cu Valeri Zalujni, iar primele detalii ale viitorului acord ar fi fost discutate la Londra în timpul vizitei lui Rustem Umierov. Informația a fost ulterior preluată și distribuită de unele instituții media ucrainene.
Totuși, pe 24 iunie, consiliera pentru presă a lui Valeri Zalujni, Oksana Torop, a respins informațiile privind presupuse înțelegeri politice dintre acesta și președintele Volodimir Zelenski pe tema viitoarelor alegeri. Potrivit acesteia, în cadrul recentei întâlniri de la Kiev, părțile au discutat exclusiv despre cooperarea ucraineano-britanică și sprijinul internațional pentru Ucraina.
Traducere Rador: Sergiu Dan