Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un număr de 43 de persoane, majoritatea turişti, s-au autoevacuat marţi seara dintr-un complex spa din comuna Măciuca în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria restaurantului din cadrul resortului, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Potrivit sursei citate, la faţa locului s-a intervenit cu două echipaje de stingere cu apă şi spumă, toate persoanele care se aflau în interiorul centrului în momentul declanşării focului neavând nevoie de asistenţă medicală.
„Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în bucătăria restaurantului. Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interior. Înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, s-au autoevacuat 43 de persoane (15 personal salarial, 28 de persoane cazate). Nu a fost nevoie de ajutor medical pentru persoanele în cauză. Au fost ventilate spaţiile de cazare şi celelalte încăperi adiacente”, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.
Din primele indicii, pompierii spun că flăcările s-ar fi declanşat în interiorul spaţiilor de gătit.
Sursa foto: Arhiva/ISU
Aprind useristii tot ce prind. De la spitale la pensiuni
Iamandi cunoaște toată mafia avizelor ISU false.
De urgenta aflat: 1. Cine sunt cei 43 si ce cauta in Maciuca? 2. Unde este Maciuca pe harta si 3. ce cauta 43 de turisti deodata in Maciuca? Ceva este necurat…turisti in Maciuca… hai ca am auzit-o si pe asta.